Vreau ca acest entry să fie ca o scrisoare deschisă, pentru că vreau să îți fie absolut clar că nu voi uita niciodată cât de mult m-ai ajutat și câtă valoare ai adăugat vieții mele până acum.
Ai fost și ești vocea din capul meu, vocea rațiunii și glasul care m-a ajutat să-mi păstrez o luminiță aprinsă la capătul unui tunel strâmt și rece.
Ai fost persoana, la un moment dat chiar singura, mulțumită căreia nu mi-am pierdut încrederea în oameni, în om.
Ai fost și ești singurul om pe care îl cunosc, care reușește să învețe din greșelile altora.
Ești fantastică prin felul tău de a te consuma în interior, înaintea oricărui examen al vieții, ca apoi să iei acel examen cu nota 10. M-ai inspirat mult, și în ceea ce am scris, și în ceea ce am ales.
Ai fost persoana care m-a încurajat, care m-a stimulat să scriu, să îmi transform furia, dezamăgirile, iubirea și dorul în cuvinte. Vreau ca lacrimile pe care le-am vărsat pe paginile poveștii scrise împreună să aducă la un moment dat căldura în inimile celor ce o vor citi.
Ai fost o insulă de calm într-o mare plină cu alge urât mirositoare și mereu agitată.
Ai fost și vei rămâne cred eu, cel mai elevat, sensibil și rafinat suflet pe care l-am cunoscut.
Singurul suflet care a fost în stare să nu judece oamenii. Se zice că noi, oamenii, prin natura noastră, judecăm pe cei din jurul nostru. Tu... tu ești mai sus.
Unul din extrem de putinii oameni care m-au înțeles complet, care m-au acceptat și care m-au iubit exact așa cum sunt: ciobit, cu zgârieturi și imperfecțiuni. Și unul dintre puținii oameni care au crezut, cu toată ființa, că sunt capabil de lucruri foarte mari. Chiar și atunci când eu nu m-am mai crezut în stare de nimic.
Și pentru că nu știu dacă și în ce măsură vom reuși să rămânem împreună în cele ce urmează, vreau să rămână scris aici, ca să te poți întoarce oricând dorești să îți amintești de noi:
Cristina, te iubesc.
0 comments:
Trimiteți un comentariu