Quiet on the set! (part 1)

Bă, deci cum să vă spun eu, sunt o vedetă. Să vă zic și de ce.

Prietena mea, Abe, vrea să facă un fel de clip, care este, pentru a promova ceva. Nu vă spun încă ce, o să vă spun la momentul potrivit. În clipul ăsta are nevoie de un tip trist, emo așa, și nerdy, și bineînțeles că nu avea cum să aleagă pe altcineva pentru rolul ăsta. Sunt ca un Keanu pentru Matrix, ca un Arnold pentru Terminator, sunt perfect pentru rolul respectiv. Și culmea e că nu despre asta voiam să vă zic. Probabil că despre asta o să vă zic în partea a doua.

Deocamdată partea întâi, încălzirea.

Mă întâlnesc într-una din serile trecute cu Miezu. Normal, capul răutăților. Și cum vorbeam noi așa de cât de proastă e situația României în contextul economic european, mă trezesc cu un ”auzi pisi, nu vrei să apari într-un film?”.

Mă uit un pic chiorâș la ea, mai ales că cu doar o zi înainte mă rugase și Abe să apar în clipul ei. Mă gândeam ”bă fetele, mi-am schimbat parfumul, ce dracu am așa, dintr-o data, de mă vreți la filmări?”. Continuă: ”E vorba de un film făcut cu ocazia unei nunți. Și anume, mirele și mireasa fac un filmuleț amuzant, în care trec prin nenumărate peripeții ca să ajungă la sala unde sunt masa și dansul, și pe drum i se întâmplă tot felul de calamități rochiei ei. E arsă cu țigarea, e murdărită de vopsea etc.”

- Great! I'm in! exclam eu încântat. Mereu am vrut să joc într-un thriller. Ce rol o să am?
- Păi, tu o să fii unul din figuranții care fac pipi când dau cei doi buzna în WC-ul din restaurant, îmi spune Miezu cu mutrișoara aia a ei acoperită circular de un zâmbet. Dar încă nu e sigur, că mai vin câțiva băieți, tu o să fii back-up. Te anunț eu din timp.

Oh. Like, the toilet boy. Hohotesc un pic ca să mă dezmeticesc, apoi îi zic că în principiu nu am nimic împotrivă, dar doar dacă renunță cineva din distribuția inițială. Mă rog, deja acceptasem, nu puteam să mai dau înapoi. De ce? Pff, voi n-o știți pe Miezu...

Evident, a doua zi la ora 18.00 mă sună Miezulin, iar când răspund sunt întâmpinat de cuvintele ”știi, filmarea aia...”. În acel moment am realizat că soarta mea e pecetluită. M-am mai liniștit însă când am aflat că o să fie acolo și boyfriendu' Miezului, în rolul de bucătar sadic. Măcar o să cunosc pe cineva acolo. Ok, zic, când e filmarea? La 19.30, îmi spune pe același ton dulce Miezu. Mamă, m-ai anunțat din timp, ce bine.

Ajung la filmare, fac cunoștință cu lumea, îl salut pe bucătarul sadic, admir un pic rochia miresei care era făcută aproximativ franjuri, apoi ne apucăm de filmat. Duble peste duble. Ce, credeați că e treabă de amatori? Nu, exista un scenariu, un tip cu lumina, un cameraman slash regizor, recuzită, tot tacâmul. Mă simțeam ca-n Tăcerea Mieilor, mai ales cu bucătarul plin de ketchup pe șorț și cu un satâr cât femurul meu în preajmă.

În fine, ajungem și la scena mea. Se pare că eram singurul figurant care s-a prezentat, din cei programați, pentru că colegii mei au fost aduși la repezeală din staff-ul prezent(săracii): unul din chelneri și un tip care a avut neșansa să care marfă prin zonă în momentul ăla. Ne-a aliniat la perete, ca la plutonul de execuție. "Deci voi stați așa... ca băieții, la pisoar, și ei o să dea buzna peste voi, la care voi vă întoarceți, toți odată și vă uitați mirați la ei". Bă, bine că nu ne-a pus și s-o scoatem, că ieșea film porno, îmi zic.

Au dat buzna de vreo trei sau patru ori, până ne-a ieșit cum trebuie. ”Alo, mai cu viață ne întoarcem, că suntem surprinși!” ne striga cameramanul/regizorul. Da domnu, da p-ormă se vede ciucurașu, sau mă rog, că lipsește ciucurașu, dacă mă întorc prea mult, îmi zic eu.

Ne întoarcem, într-un final, sincron, ca înotătoarele olimpice, și cam cu aceeași expresie sugestivă pe fețe, după care trecem la scena următoare. De fapt aceeași scenă, din alt unghi. Ehei, la prima a fost ușor, că număra el, iar la ”3” trebuia să ne întoarcem, acum însă era mai dificil, că trebuia să ne întoarcem când țipa mireasa. Care mireasă ori țipa prea târziu, ori deloc.

Cinci minute și patru duble mai târziu, cameramanul/regizorul s-a declarat mulțumit de rezultat, m-a felicitat pentru prestație și ne-a dat liber. Ce bine, îmi zic, că făceam pe mine. Oh, wait. Fac pe mine sau doar mi-am intrat prea bine în rol?

N-am știut până acasă, când era chiar să fac pe mine. Bă, un actor bun nu mimează, simte emoțiile din film, da?

Urmează, cred, partea a doua. Acum vă las cu cel mai tare DJ din lume. Sau din căminul cultural. Don't give LSD to grown-ups!