Talán

Poate că toate lucrurile au un rost. Poate că toți avem un drum ce trebuie urmat. Poate că rolul meu a fost să fiu ceva pentru cineva, la un moment dat. Poate că de fapt astea sunt toate rolurile noastre: să fim ceva pentru cineva, cândva.
Viața merge înainte. Există în acest entry un tag pe care nu-l voi mai folosi, sper eu, niciodată.

Este ora 3 și 33 de minute, și de fapt voiam să vă povestesc dă Budapesta, că fusei p-acolo de ziua României. How ironic. Acuma, nu că aș avea ceva cu ungurii din România, dar ce mai căutați, fraților, aici la noi? Voi ați văzut vreodată ce capitală aveți? Pe lângă Budapesta, București pare o glumă comunistă. Cum spunea un coleg austriac, "da, dar e una bună!". Da, o glumă bună.

Să vă dau un exemplu. Noi avem grămada asta de piatră:

Ei au așa ceva:

I mean, really? Da,au și ei taximetriștii ăia care te iau de la gară până la hotel (3 km) și te taxează ca pentru 20 km, au și ei traficul infernal, da, și ei bagă apă în vin, dar să moară toți belgienii dacă nu m-aș face umpic ungur, așa, până termină ai noștri cu autostrăzile suspendate pe sub Herăstrău.

Am stat la un hotel care avea vreo patru lifturi. Din care două nu funcționau. Din care celelalte două veneau ca metroul bucureștean în orele de vârf, rar și pline. Gen din liftul de 10 persoane coborau 20 olandezi cu bere. Apoi, când ajungeai la etajul potrivit, aveai nevoie de busolă sau GPS ca să găsești camera. Sau să fi făcut școala de ghizi, că semne erau, doar că erau niște labirinturi de coridoare, mai ceva ca la Minotaur acasă. Să nu mă plâng, totuși, pentru că aveau condiții bune, iar internetul era gratis, spre deosebire de celălalt hotel, în Viena, unde era 4 EURO ora. A trebuit să aleg între cameră cu jacuzzi și internet. Nu vă zic ce am ales. Și mergea foarte prost netul, pe deasupra. Mă rog, revenind la hotelul din Budapesta, acolo am aflat de termenul de...

Mă scuzați, dar nu sună a combinație între Hungary și unikum, ci a combinație între Hungary și cums. Oh, maybe it's just me and my filthy, filthy mind.

Hai, că vă mai zic, dar mai încolo, că acum îmi pică ochii în gură. Vă las cu o melodie, cum v-am obișnuit. Să ziceți mersi dacă vă place. În gând, că nu vreau să mă laud.

P.S.: urăsc să zbor mai mult cu fiecare aterizare reușită. Poate (=talán) cu timpul însă...

Veni, vidi, vici

... și ar mai fi mers și un excedo după verbele astea trei, dar astea-s deja detalii.

Am avut un sfârșit de săptămână ca în filme, cu diferența, vorba cuiva, că "dacă era un film, mi se părea tras de păr". Nu voi intra în amănunte, pentru că oricum n-o să mă credeți. Evenimentul principal, dintr-un anumit punct de vedere, a fost concertul Manu Chao, desfășurat la Sala Palatului. Deci să vă zic.

Niciun concert nu este complet fără amplificatorul meu de trăiri, Mary. Așa că, prin metodele mele diavolești, am convins-o să vină cu mine la concert. Și bine am făcut, pentru că efectul a fost același ca de fiecare dată când merge cu mine la concert. Dacă Mary ar avea ambalaj, pe el ar scrie "Efect garantat". Și dedesubt, cu litere micimici, ar scrie "a nu se lua fără prescripție".
Îmbulzeală mare la intrare. Lume de tot felul, dar în general tinereturi cu educație superioară. Sala era la fel cum mi-o aminteam de la concertul Koop, și anume o incintă acustică foarte bună, dar un loc complet nepotrivit pentru concerte dansante, cum urma să fie cel al lui Manu. M-am stricat de râs când, în hol fiind, s-a auzit în difuzoare o voce fix ca aia din Teleenciclopedia zicând "Vă rugăm să vă ocupați locurile". Cred că era chiar vocea din Teleenciclopedia, de fapt.
Ne-am amăgit foamea cu niște ciudățenii de la Maria™, de data asta stafide, am luat două ape și ne-am conformat vocii blânde din difuzoare. Aveam locuri în fund la taxatoare, dar s-au dovedit a fi foarte ok, și la acustică și la vizibilitate.
Deodată, apar pe scenă unii. Care încep să cânte. First I was like WTF?, but then I was like hmmm. Băieții din deschidere au cântat interesant, timp de jumătate de oră. După care am aflat că era vorba de vocalul de la Bosquito, împreună cu trupa lui din State, Madame Hooligan. Au fost acolo câțiva "fucking" care nu-și aveau locul, dar per total au cântat ok. A urmat francezu' Manu, la a cărui apariție pe scenă trei sferturi din sală a sărit în picioare. Printre care și eu, deh. Am fost admonestat de o păpușe din spate că m-am ridicat în picioare și nu poa' să vadă nimic din cauza mea, dar i-am zis că dacă a venit să stea pe scaun, a greșit concertul. Lucru susținut și de restul publicului, care deja era în delir.
Delirul a continuat, în mod incredibil, două ore și jumătate, pentru că publicul nu se mai oprea din cerut bis-uri. Eu însă aveam delirul meu personal, văzând-o pe Mary în transă la câteva melodii. Poate și de asta sunt un pic mai tolerant în ceea ce privește repetitivitatea anumitor sunete sau acorduri, pentru că per total, a fost o muzică de transă. O să am și poze în curând, mai precis imediat ce motanul încălțat se decide să și le descarce din aparat.
L.E.: motanul încălțat s-a descălțat, așa că iată și poze.

Am plecat de la concert învinși de foame și de oboseală. Foamea ne-am satisfăcut-o cu bestialitate cu o șaorma de la Floreasca, iar pentru oboseală a existat un singur remediu: Club A. Dar astea sunt deja detalii. Vă las cu, bineînțeles, Manu Chao. Chill!

Duminica în familie

Cred eu că din toate zilele săptămânii, duminica e cea care a fost făcută cu un rost clar. Să te echilibrezi. Ceea ce am și făcut.
Dimineața mi-am petrecut-o în compania schimbatei Mary, care, într-un mod diferit decât în trecut dar la fel de original ca oricând, a reușit să îmi aducă un zâmbet larg pe fața mototolită de somn. Asta pentru că ne-am întâlnit la ora 8 dimineața, după ce noaptea trecută mă culcasem la 3. Speram să dorm mai mult, dar trenul Mariei era probabil conștient de prezența ei (obsedată de ordine și curățenie) la bord, așa că nu a îndrăznit să întârzie. Chit că avusese de parcurs 500 de km. Cu o Marie în fiecare tren, am avea servicii feroviare impecabile.
Unicitatea Mariei este însă dovedită de cadoul ei pentru mine:

Fără a intra prea mult în detalii, în trei ore am trecut prin:
1. Două târguri - de aici am luat chec, ciocolată, am studiat niște păpuși care l-ar fi speriat și pe Chucky, am degustat cârnăciori afumați și am râs de titluri de cărți
2. O biserică. Iar în biserică, ÎN ea, nu la intrare, se vindeau tot felul de chestii mai mult sau mai puțin bisericești. Evident, Mary a observat titlul unei mini-cărți, ”Jocuri Creștine” parcă, despre al cărei posibil conținut am comentat împreună mai apoi. Un posibil joc era ”Sabia și Păcătosul”, un fel de spin the bottle, doar că persoana aleasă e ucisă cât mai creștinește posibil.
3. O librărie. Aceeași librărie prin care am mai fost de nuștiucâte ori. De data asta am studiat vinil-uri cu valsuri și partituri vechi.

Acestea fiind făcute, m-am descotorosit de Mary în aceeași gară de Nord de unde o luasem cu câteva ore mai devreme, apoi m-am dus să dorm un pic. Somnul mi-a fost întrerupt în mod brutal și sângeros de inevitabila, inefabila luluts, care m-a anunțat cu vocea ei dulce care e programul pe ziua de azi. Noroc că adorm repede la loc.

A urmat un grătar alături de familia T, alcătuită din marele tăietor, soția lui Balanță și mini-me-ul lor. Care se pare că s-a îndrăgostit de mine, spre groaza mea, pentru că vrea mereu să o țin în brațe. Poate și pentru că mă scălâmbăi mai rău decât un circar când sunt acolo și se uită la mine.

Grătarul s-a desfășurat fără incidente, la o temperatură exterioară superbă, de 18 grade, pe un soare blând care parcă nu mai voia să mă ucidă, așa cum face vara. Am contribuit, ca de obicei, la pregătirea cărnii, prin indicații, analize și susținere morală, dar sunt sigur că m-aș fi descurcat de minune și singur. Să-mi dau foc la păr.

Am plecat înspre seară, cu burta și sufletul pline, ceea ce, desigur, vă doresc și vouă. Ce am făcut după nu vă spun acum, că încă nu meritați. Tot ce vă pot spune e că am plecat către tot un fel de familie, cum ar veni :), deci fu o duminică care mi-a făcut bine.

Nu că v-ar păsa. Luați de-aici un vinil.



Swingay!

Nume de cărți - Pedobear approved

Nu v-am zis ce i-am luat Mariei de ziua ei, anul ăsta. Și cum TREBUIE să mă laud, here it is.

I-am luat o carte din perioada interbelică. O carte cu un titlu sugestiv, demn de desenele lui Disney. Iat-o.

Nu vă înșeală ochii, chiar scrie CARTEA COPILULUI acolo. Pedobear WIN. Am împachetat-o frumos într-un ziar, apoi am legat-o cu niște sfoară, căreia i-am făcut fundița obligatorie. Din câte mi-am dat seama, cadoul a fost bine primit, dar e posibil să mă și înșel.

În același spirit, azi am găsit și cartea ”Games you can play with your pussy ; and lots of other stuff cat owners should know”.

Ca să nu credeți că e la mișto, vă spun și cuprinsul:

Naming Your Pussy (categories as cute, and aggressive)
How To Feed Your Pussy (different approaches)
How To Eat With Your Pussy (Keep your hind feet off the table)
Pussy Hairs (brushing, vacuuming, and shellacking)
Pussy Poo-Poo (The litter box)
Sleeping With Your Pussy (Positioning Your Pussy)
Your Pussy and Your Furniture (Reasoning with your pussy)
Your Pussy and Your Fern (Make your fern less accessible)
Disciplining Your Pussy (Preventative Discipline)
Nursing a Sick Pussy (Your Bedside Manner)
How To Handle a Hot Pussy (Dealing With The Hots)
Pussy Hygiene: How to Give Your Pussy a Bath
Putting your Pussy in the Kennel
Pussy gives you a gift
Talking with Your Pussy
Games You Can Play With Your Pussy
Exercising Your Pussy

Aș mai continua, dar de când am citit ”reasoning with your pussy” nu mă mai pot opri din râs. Aș putea să comentez titlurile, dar cred că de data asta vă las pe voi să vă imaginați... Eh, măcar asta nu e carte de copii. Revenim după pauza publicitară.

Gânduri colorate

1. Postarea lui Radu legată de bănci şi farmacii m-a făcut să mă uit mai atent în jurul meu când ajung acasă. Pe o rază de 50 de metri, am trei cinci bănci şi trei farmacii... Deci da, sunt caaam multe. Oriunde te-ai uita, numai bănci. Şi măcar de-ar fi bune acum de ceva, dar nici măcar nu mai dau credite... Nici în Elveţia n-am văzut atâtea bănci. Ăsta nu-i capitalism, asta e boală.

2. Ziua mea de naştere de anul ăsta a fost, cred, cea mai mişto de până acum. Am avut parte de răsfăţ cum n-am mai avut parte niciodată. Aveam nevoie de aşa ceva, mai ales în perioada asta (vă voi spune în curând despre ce e vorba). Am primit două cadouri senzaţionale de ziua mea... Primul este în poza de mai jos:



Da frate, am primit de ziua mea o pipă, de la Nimenialta decât Cristina. Cristina venită tocmai de la Cluj Zalău, cu pipa după ea. Promit că n-o să intre vreodată tutun simplu în această pipă :D şi îţi mulţumesc pe această cale. Poate că aluzia ta fină a fost că sunt un moş pervers, dar nu am cum să combat asta, pentru că aşa e.
Al doilea cadou a venit din partea Super Prietenei mele cu Super Puteri Speciale, unica, inegalabila (tobe) Mary! Cadoul este capabil de poze precum cele de mai sus sau precum asta:

(poză făcută noaptea)

Vă mulţumesc, dragele mele, pentru originalitate şi înţelepciune în alegerea cadourilor, şi vă asigur că faptul că vă cunosc e un cadou în sine.

T, surprinzător, mi-a luat două cărţi, explicaţia lui fiind că i-a plăcut foarte mult stilul autorului. Din nou, eram OMGWTFLOL!, pentru că el citeşte în cel mai bun caz manualele de utilizare de la unelte sau subtitrările la filme. De fapt soţiei lui i-au plăcut prezentările de pe coperţile lor, iar în gusturile ei am încredere, că doar e Balanţă :)). Ah, T mi-a dat cărţile, după care mi-a zis că nu le iau acasă, mi le-a arătat doar, pot să le iau doar după ce le citeşte soţia lui. T style!

3. Din fericire pentru mine şi din păcate pentru voi, capitolul Pig Brother s-a încheiat definitiv azi, ca urmare nu vă voi mai delecta cu emisiile lui poluante. De ce? Păi pentru că am pus punct unei perioade de aproape cinci ani alături de o echipă de milioane, de nişte oameni speciali şi de Pig Brother. Mi-am schimbat jobul. De aici frământările, agitaţia şi pauza luată de la scris. Uşor uşor, îmi voi reveni şi poate chiar voi mai povesti din aventurile mele la corporaţia cu iz românesc.

Vă las în compania unei melodii care pe mine m-a hipnotizat. Ceea ce vă doresc şi vouă.



Madredeus - A Andorinha Da Primavera