Trippin' - Partea a doua

Dar să continuăm.

Camera Cristinei era pe cât de mică, pe atât de primitoare, poate și datorită faptului că era personalizată așa cum m-am obișnuit: blând, cald și cu bun gust. Am adormit pe la vreo trei și jumătate, mai fericit decât în ultimele șase luni. Luate la un loc.

Vineri dimineață, surioara avea ceva școală, așa că pe la 9 am acompaniat-o până acolo, după care m-am așezat într-un parc pe o băncuță, căutând cu privirea prospături. Nu am avut timp să studiez fauna locală și importată pentru prea mult timp, pentru că 20 de minute mai târziu, eram convocat la locul stabilit pentru întâlnire. Am plecat pe jos pe Gower street, în direcția Trafalgar Square și mai departe, către Big Ben și prietenii lui. Urma să ne întâlnim cu Alinuța, prietena mea zglobie cu care am petrecut atâtea momente spumoase.
Când am dat cu ochii de BIG Ben, am zis că faceți mișto de mine. Big Ben nu mai e de mult așa big pe cât se laudă, deși trebuie să recunosc că arată foarte bine. Un pic dezamăgit de faptul că în poze arăta mai viril, am făcut o poză cu Marele Ben și Alinuța, care părea la fel de dezamăgită ca și mine.
Dat fiind că surioara avea cursuri, am rămas singur cu contabila și cu soțul ei, care m-au convins, spre rușinea mea, să mâncăm la McDonald's, lângă Ochiul Londonez.

Vezi altfel lumea cu burta plină, așa că am urmărit cu interes acțiunea de prindere a unei hoațe de buzunare (care jurai că e turistă). Alergătură, strigăte, alea-alea, semn că lucrurile încep să putrezească și în capitala înfumuraților.

Continuându-mi explorarea, am aruncat un ochi critic înspre London Eye, care de aproape semăna cu roata față de la semicursiera mea rusească, apoi înspre freak-show-ul de la baza acestuia. Poate pentru unii este distractiv, dar pentru mine a fost terifiant. Un tip îmbrăcat în costum de Jack Sparrow alături de un Mickey Mouse grotesc, ambii cu câte o cutiuță pentru bani în față. Un Gandalf și un break-dancer, la câțiva metri de altul, încercând să atragă cât mai mulți turiști în jurul lor. Era până și un fucking Cezar acolo, cu pelerină și scut! Un fel de Arcă (bolnavă) a lui Noe. Mai lipsea Pedobear. Oh, wait, nu. Eram acolo.

Trecem repede peste partea în care Alinuța și-a cumpărat teneși chinezești la un preț de patru ori mai mare decât cel din țara natală și ajungem, după un drum de vreo 4-5 km, la Catedrala St. Paul, în sfârșit o clădire veche mai impozantă. Frumoasă, n-am ce zice, și destul de plină de vizitatori.

După catedrală era însă și cafeneaua lui Paul, de data asta fără titlul de Sfânt, că deh, se mai îmbată omul. Am băut acolo o cafea foarte bună, împreună cu Cristina, care revenise între timp de la cursuri.
Luându-ne la revedere de la Alinuța și soțul ei, ne-am îndreptat către vestitul, celebrul, faimosul muzeu Tate. Fiind aproape de catedrală, trebuia doar să trecem Tamisa pentru a ajunge acolo.

Dar la capătul podului s-a întâmplat o minune.