Cu moldoviencili la Vama Vechi - partea a doua

|

Ei, aici devine mai dificil. Pentru că după trei găleți de alcool memoria nu prea mai face față. Țin minte că am ajuns în Expirat, țin minte că după un timp au ajuns și foștii mei colegi din împărăția lui Pig Brother, dar de acolo totul este în ceață. De fapt nu, mai e un moment pe care nu o să îl uit multmult timp de acum încolo, dar ăla e momentul meu, nu al vostru.

Cert e că pe la șase dimineața am văzut răsăritul dansând, cum nu am mai făcut-o de mult. Da, răsăritul dansând, adică se mișca soarele ăla de ziceai că ascultă dubstep. Sau poate era de la gălețile de alcool. Pe la șapte eram în mare, înotând ca o focă beată. Spre deosebire de Andreea, care înota ca o focă beată care nu știe să înoate. Apropo, marea avea temperatura aia perfectă, care te trezește din beție fără să îți întărească sfârcurile. Clarificare: vorbesc de sfârcurile mele.

Pe la opt dimineața eram în mașină, încercând să dorm. Cam greu în EMO, pentru că aia nu-i mașină în care să dormi, e doar mașină în care să te culci.

Pe la zece dimineața eram în drum spre Mangalia, căutând pastile de migrenă. Nu pentru mine, pentru că migrenele implică existența creierului.

Pe la unșpe dimineața eram pe plajă, alături de moldovienci și de restul găștii, încercând să ne dezmeticim. Pe la doișpe citeam horoscopul cu fetili și cu băiețili. Pe la 1 mâncam hamburgeri d-ăia ieftini luați de la Turcu cu șase lei bucata. Pe la 2 jucam "cacao fistic alune", o versiune extrem de dubioasă de macao, pe care *unii dintre noi* nu reușeau să o prindă. Pe la patru după-masa ne strângeam hainili și ne pregăteam să plecăm.

Pe la șapte seara eram blocați în drumul spre autostradă și jucam fazan porno cu fetili (cum nu știți ce e fazan porno? este ca fazanul normal, dar cu cuvinte legate de domeniul porno, cum ar fi paloș, pălitură, păsărică). Noroc că Raluca rămăsese la mare, că s-ar fi transformat în fazan porno cu perversiuni.
Cu ocazia asta am aflat și anumite regionalisme, cum ar fi "culingus", care, pentru *unii dintre noi* însemna asta.

Pe la zece seara depuneam fetili la domiciliul lor rezidențial care este. Pe la unșpe seara eram în drum spre farmacie, fiind ars ca un mic uitat pe grătar pe fundal de Adi Copilu' Minune. Dealtfel, deși era coadă la farmacia non-stop pe care am găsit-o într-un final, am fost servit destul de repede, pentru că toți se dădeau din fața mea - femeile puneau mâinile la gură, bărbații își făceau cruce, copii începeau să plângă. Auzeam în spatele meu "vai, ce roșu e!", la care eu completam "that's what SHE said!"

Pe la doișpe noaptea plângeam lacrimi de iubire în timp ce mă frecam cu Vera. Cum care Vera? Aloe Vera, care face bine la arsuri. În același timp, tot căutam cuvinte porno cu C, litera la care ajunsesem când m-am despărțit de nebunili tâmpitili.

Pe la unu noaptea reușeam într-un final să adorm în pat, în fund, în aer condiționat pus la 17 grade.

Pe la trei noaptea încă o partidă de frecat cu Vera.

Dar băi, știi ce? A meritat fiecare secundă. Uite de-asta:


Cu moldoviencili la Vama Vechi - partea întâi

|

Ce poți să faci într-un weekend în care sunt patruzeci și mult de grade la umbră și niciun nor pe cer? Întrebarea mi-a pus ceva probleme, pentru că sunt cam zgârcit de fel și nu găseam nimic gratis pe placul meu.

Hai la mare!, mi-am zis uitându-mă la sumele disponibile în cont, apoi am realizat că până ajunsesem eu la concluzia asta era deja sâmbătă după-masă și eu nu aveam niciun plan.
Drept urmare, am postat următoarea melodie pe Facebook și am așteptat.



Aproximativ 45 de secunde mai târziu, aveam deja 3 persoane doritoare de mers în Vamă, dintre care doo erau moldoviencili din postările despre Urlați. Iar cealaltă era Ralu, deci eram în siguranță.

Fără să stau prea mult pe gânduri, mi-am aruncat bluza strâmbă și scobitorili în rucsac (asortat cu ghetili) și m-am îndreptat spre autostradă, pe la ora 9 seara. Bineînțeles, împreună cu nebunili și călare pe EMO.

Drumul până acolo a fost ok, cu mențiuni speciale pentru Ralu, care a bârfit tot drumul la telefon, d-alea grele cu "auzi fată?", și pentru Andreea, mica regină, care pe măsură ce ne apropiam de Vamă semăna tot mai mult cu Scrat la vederea ghindei.

Dar iată-ne ajunși la cazare. Cazare de care mi-era un pic teamă mie, pentru că Ralu găsește numai cazări d-astea cu steluță, ca ofertele la Vodafone. Gen all included fară toaletă, sau all included fără geamuri. De data asta era all included, cu apă caldă, paturi ȘI geamuri, dar fără curent electric. Realitatea a depășit așteptările cu mult: ajunși acolo pe la 0:30, am fost întâmpinați de lumânări pe coridor, culori calde, camere spațioase, gândaci prietenoși... Eu eram cazat la etaj, care nu era terminat, dar măcar era cu geamuri și acoperiș, deci nu puteam să mă plâng.

Am lăsat bagajele, am așteptat să se schimbe fetele în hainele de clubbing, apoi am așteptat să se schimbe din nou în haine care să nu le facă ținte sigure pentru violatori.

Ajunși în vamă, am fost întâmpinați de un amic mai vechi, moldovean, cum altfel. Omul fiind în Vamă de ceva vreme, m-a luat de gât și a început să mă pună la curent cu noutățile. Cu ocazia asta am aflat că e din Târgu Ocna, orașul cu perverse, că iubește mult de tot o moldoviancă și că este foarte beat. Aș mai fi aflat eu multe, dar între timp am ajuns la Expirat și a început dansul. Apropo, să luăm o pauză de dubstep. După care continuăm cu partea a doua.

Apometrul la control

|

Continui istorisirile despre noua mea reședință, situată la etajul 10 al unui bloc de pe vremea când "domnișoară" însemna altceva.
După cum este obiceiul când se stă unii peste alții, din când în când trebuie să îți mai citești consumul de apă. O activitate chiar interesantă, pentru că, în combinație cu datele de la celelalte apartamente, îți poți da seama ce nespălați ai în bloc. Sau dimpotrivă, te poți face de râs în public, cu mai puțin de un metru cub de apă caldă pe lună. Ceea ce am și făcut.

NOTĂ: În apărarea mea, am fost doar câteva zile acasă, în rest am dormit în deplasare.

Revenind însă la subiect, mulțumită ordinii mele interioare și a grijii pentru detalii, am notat consumul la data anunțată de administrator pe ușa blocului. Dar bineînțeles că am uitat să și pun hârtia la căsuța poștală a administratorului, fapt care era să mă coste virginitatea anală, aproape.

Astfel, două zile mai târziu, mă sună maică-mea cu vocea gâtuită de emoție să-mi spună că a sunat-o vecina mea de palier să-i spună că mă caută administratorul să-i dau consumul. Concluzia era clară, tot blocul știa de nemernicia mea și urma să fiu flagelat când ajungeam acasă, în public, legat de bătătorul de covoare. Așa că mi-am cerut voie de la birou, am folosit toți căluții din dotarea conservei mele motorizate, am parcat pe o străduță lăturalnică și m-am strecurat până sus. Am luat bilețelul, l-am pus în căsuța poștală și am plecat fluierând a nepăsare înapoi în apartament, după care am pus șifonierul în ușă, preventiv.

Și tocmai când credeam că am mai supraviețuit încă o zi, se aude sunetul groaznic al interfonului. Era administratorul.

- Ce faci păpușel?

Ei uite, ăsta e un motiv bun să încep să cred în iad, îmi zic. Lui îi zic însă

- Bine!
- Puișor, ce se întâmplă cu consumul de apă? De ce nu l-ai dat?
- Păi știți, de fapt l-am notat, dar am uitat să vi-l aduc... (eu cu sinceritatea mea idioată)
- Hai, adu-mi-l, că te bat la poponeț. Te mănânc cu tot cu ochișorii ăia frumoși ai tăi.

Există niște lucruri pe care nu le mai poți dez-auzi, deși îți dorești s-o faci. Există niște lucruri care, odată descrise, creează în minte imagini ce te pot ține treaz noaptea. This was the case.

- Dar să știți că am pus bilețelul în cutia poștală, spun eu înghițindu-mi secrețiile gastrice ce năvăliseră în gură după replica de adineauri.
- A da? Foarte bine puișor, că nu puteam să calculez întreținerea.
- N-o să se mai întâmple!
- Bine puișor, îl mai aud zicând înainte să închid tremurând interfonul.

În mintea mea încă persistă imaginea cu mine aplecat și el pălmuindu-mă repetat, strigând "Îți place, puișor? Mai vrei la poponeț?"

Nu, categoric. N-o să se mai întâmple niciodată.

Și acum un pic de Husky pentru dumneavoastră.

Puterea exemplului - exemplul puterii

|

Rândurile ce urmează sunt un scurt comentariu referitor la acțiunile din ultima vreme ale politicienilor. Cine dorește să-mi pună o etichetă, e liber să o facă, dar pot să vă spun de pe acum că nu îmi mai regăsesc viziunea și valorile în niciun partid existent în acest moment.

Nu vreau să (vă) pierd timpul analizând pe față și pe dos toate declarațiile și evenimentele din ultima perioadă, sunt sigur că v-au asaltat destul televiziunile și v-ați cristalizat deja o opinie. Ceea ce se întâmplă în acest moment, aș îndrăzni eu să sumarizez, este o răzbunare, o vendetă motivată sau poate nu. Un set de acțiuni ce au avut, încă de la început, un singur scop: îngroparea lui Băsescu. Nu continui prin supoziții referitoare la legitimitatea intenției, aș vrea însă să proiectăm un pic mai departe acțiunile pe care USL le întreprinde.

Cu ajutorul presei, toate ilegalitățile comise de USL (și în mai mică măsură de PDL) ajung direct în capul nostru. Sentimentul că nimic nu-i poate opri din vendeta lor este din ce în ce mai pregnant, datorită faptului că au năucit până și cel mai important element al Justiției. Justiție ce era, probabil, o armă din arsenalul lui Băsescu, dar nu e deloc important asta. Așa cum Băsescu și-a atras de partea sa Curtea Constituțională, cu ajutorul abilității sale, puteau la fel de bine s-o facă și Pic și Poc ai noștri. Numai că Pic și Poc ai noștri au trăit în mijlocul unor clanuri mafiote. Nu cele de dreapta, cu finețuri și scenete, ci cele de stânga, violente și indiferente la opinia publică.

Pic și Poc, când au avut ocazia, au încălcat toate legile și regulile existente, inclusiv Constituția. Pentru că în clanurile de stânga, scopul scuză mijloacele. Cum se traduce asta în societatea civilă? Uite-așa: lege = 0. Să dau un exemplu, poate pueril. Până în urmă cu câteva săptămâni, exista un sentiment general că "jmecherii", oricât ar fi ei de jmecheri, nu se mai afișează, nu mai arată o indiferență atât de crasă față de lege. Existau, ca și acum 8 ani și mai mult, hoți, existau ilegalități, dar cuvântul de ordine era discreția. Pentru că se știa că, dacă se ajunge la un scandal cu public, cu greu se mai puteau îngropa procesele. Ciocu' mic și joc de glezne, ca să ne meargă la toți bine.

Ce cred eu că se va întâmpla în continuare, ca urmare a acestor acțiuni brutale și lipsite de rafinament, urmate de acapararea puterii de către USL? Vor reveni jmecherii. Vă mai amintiți de ăia cu mașini scumpe, care vă depășeau cu 300 la oră în drum spre mare, sau care treceau pe roșu, sau care intrau în față la cozi? Aia de acum câțiva ani... Ăia pentru care chemai poliția degeaba, că stăteau în poziție de drepți în fața lor? Stați să vedeți ce o să reapară, ca ciupercile după ploaia de capete. Mafioții de stil vechi, de tip italian, care veneau peste tine în casă. Sper să nu fie așa, dar eu asta întrevăd.

La final, câteva vorbe pentru politicienii noștri. Nu zice nimeni să nu vă omorâți între voi, dacă atâta știți. Dar măcar păstrați o aparență de respect pentru lege, pentru opinia publică, pentru bunul simț. Pentru că voi dați exemplu, prin acțiunile voastre, țării. Puterea exemplului se vede cel mai bine în exemplul puterii, domnilor. Și exemplul pe care îl dați voi acum va fi urmat întocmai de turma pe care o păstoriți.

Și o melodie cu titlu potrivit pentru rândurile de mai sus, dar mult prea frumoasă pentru mizeriile pe care textul le analizează. Brutal Hearts.


Cu moldovencili la Urlați - part two

|

Continuare de aici.

Ca să localizăm un pic situația, eu eram în mașină. În mașina greșită, cu muzica greșită (o ascultam pe Adele și trebuia să-mi și placă, altfel mă întorceam cu rata de 16.00 la București).
În spate, EMO cu două fete și un CD cu muzică superbă, pe care eu n-o auzeam. Dar să revenim la mașina în care eram captiv. Imaginați-vă trei moldovence cu un GPS. Ei, acum imaginați-vă trei moldovence, fiecare du GPS-ul ei. Da, erau toate cu GPS-ul aprins și, ce surpriză, dezbăteau direcția și distanța până la Urlați. Temele discuției:

1. Discuție despre ținta excursiei: Urlați, jud. Prahova, distanță 91 km sau Urlați, jud. Vaslui, distanță 335 km. o.O

2. Interpretare a indicațiilor GPS-ului: mai avem 6 km sau 25?

3. Lămurire: este vorba de prima la stânga sau prima la dreapta?

4. Discuții libere despre cine are GPS-ul mai bun.

Pe principiul "dacă nu le poți învinge, alătură-te lor", mi-am deschis și eu GPS-ul și am încercat să clarific situația, motiv pentru care mi s-a propus să merg restul drumului în portbagaj. Aș fi acceptat bucuros, dar trebuia să ajung acolo prin gaura din spatele cotierei, folosită pentru schiuri de obicei.

Să nu fiu însă exagerat de răutăcios, pe lângă micile amenințări cu membre tăiate și alte nimicuri, fetele s-au dovedit a fi gazde foarte primitoare și, ca orice moldovence, fermecătoare.

Așadar, trei moldovence mai târziu, ajungeam la destinația noastră: O CASĂ! Omgomg, o casă din 1850, cu lucruri în ea! Vă imaginați că tremuram tot de emoție. Sau de căscat, nu mai știu. Ajunsesem la Conacul Bellu, care, dacă vă uitați cu atenție pe pagina de Facebook, este "Interested in Men and women". Eram MAN and women, dar până la urmă ne-au lăsat să intrăm.

Pe scurt, ca să nu vă plictisesc, am vizitat pentru început "the gatehouse" - un foișor ceva în care erau picturi, fotografii, aparate foto vechi și manechine îmbrăcate în costume "populare". Evident că veșmintele au fost atracția zilei, la un moment dat punându-mi problema dacă nu aș putea să ușurez unul din manechine de un brâu (recunosc, foarte frumos), doar să reușim să plecăm de acolo odată.
După o rundă de poze pentru facebook, am vizitat (doar) casa de oaspeți, pe motiv că the big conac dispăruse. Un motiv destul de bun să nu-l vizităm, aș zice eu. Am admirat fantasticele piese de mobilier și diferitele obiecte absolut fascinante, însoțiți de un ghid așa, cam de vârsta noastră, ce ne ajuta să nu ne rătăcim prin cele 7-8 camere ale casei. Era simplu, dacă te pierdeai, te uitai pe jos după limba ghidului, care se întindea pe distanță de vreo trei camere și un holișor după ce o văzuse pe Andreea, una din atracțiile de seamă ale Moldovei.
A urmat crama, tocmai bună de un Mission cu Tiesto, dacă scoteai butoaiele imense și, spre nefericirea unora dintre noi, goale. Am admirat într-o tăcere solemnă niște butoaie și niște ustensile "de vie" (care semănau dubios de mult cu niște unelte folosite de Inchiziție pentru extragerea de mărturisiri), ne-am făcut niște poze de facebook cu ploștile, apoi ne-am plimbat un pic pe domeniul Bellu.
A urmat momentul "casa groazei", moment în care exploram niște grote și ghidul a venit pe altă parte și a speriat Moldova. A răsunat valea de chiote, evident, pentru că moldovencele nu se sperie așa, oricum, ele se sperie în cor. Ca apoi fiecare să declare că a țipat din cauză ca a țipat alta. Yeah.

După această aventură demnă de un film de acțiune, ne-am întors în Ploiești, unde mi-am primit EMO înapoi drept mulțumire că numărul de moldovence de la ieșire fusese egal cu cel de la intrare (în conac, desigur). În plus, mi-am recuperat și CD-ul, motiv pentru care am mai tras o tură și până la Târgoviște cu o parte din trupă, ca să-l ascult.

Dar, după cum poate știți, nu scapi tu de moldovence, scapă ele de tine, așa că este foarte probabil ca aventura să continue într-unul din week-end-urile următoare. Tot ce pot eu să concluzionez de aici este că acum înțeleg de ce a descălecat Voievodul Bogdan în Moldova. A fost forțat, că i-au luat calul.

Turbofin.

Cu moldovencili la Urlați - part one

|

Cum naiba m-am gândit la un astfel de titlu? Chiar așa, ce nascocire mai e și asta? Nasol e că nu e nimic născocit, după cum veți vedea acilișa.

Se făcea că era sâmbătă dimineață și dormeam liniștit în patul conjugal. Deodată, panică panică panică mă trezesc cu un telefon HTC alb băgat între sprâncene. Mă dezmeticesc cu greu din visul meu în care făceam clătite cu mama și întredeschid unul din ochi pentru a citi SMS-ul de pe ecran. Cu greu am reușit să descifrez ceva de mers undeva cu cineva... tocmai în acea minunată zi în care patul era parcă făcut din săruturi și mângâieri.

O oră de certuri mai târziu, mă îmbrăcam în liniște, înfrânt și resemnat și mă pregăteam de o plimbare dă vară împreună cu nu una, nu trei, ci nu mai puțin de 5 (cinci) molovienci focoasi și dornice de vizitat obiective turistice. Unde erau obiectivele astea? în localitatea Urlați. De unde parcă tocmai venisem, după disputa de mai devreme.

Dar lasă - îmi zic - că eu o să merg cu mașina mea, cu un CD cu muzică senzațională, pe care tocmai îl făcusem zilele trecute, iar fetili vor merge cu mașina lor, cu muzica lor cântată pi moldoviniești și cu obiceiurile lor din strămoși (făcut cruce când se trece pe lângă biserică, scuipat în sân când se vede pisica neagră etc). Cu forțe proaspete, m-am îndreptat către locul de întâlnire preferat de orice moldovean, McDonald's. De acolo am pornit cu EMO al meu (eu plus doo moldovienci) și cu o Skoda a lor (știți expresia aia - o mașină cu moldoveni, în cazul de față moldovence) în călătoria fantastică pe tărâmuri urlate (Alinuțo, nu cumva urlătoarea noastră dragă e de acolo?).

Peste nici o oră însă se alesese praful de planurile mele. Am subestimat grav (ca de fiecare dată, da), abilitățile și farmecele domnișoarelor care mă acompaniau, așa că am fost din nou păcălit ca un bucureștean credul ce sunt. Pentru început, CD-ul meu cu muzică de hipster fost subtilizat și înlocuit cu greatest romanian summer hits 2008, așa că prima jumătate de oră am ascultat, cu dedicație, Body&Soul: "La stânga femeeeei, te uiti fara sa vrei / La dreapta femei, Pe toate sa le iei"...

Și zău, le-aș fi luat, dar peste încă 20 de min, nu mai aveam în ce. Urmare a unei negocieri ca între moldoveni, am fost vândut drept carne vie pentru CD-ul meu de hipster (care delectase până atunci urechile fetelor din Skoda). Situația devenise cam așa:

- mașina numărul unu, Skoda cu numere de Neamț, cu trei moldovence și un bucureștean ostatic
- mașina numărul doi, Pejo cu număr EMO, cu două moldovence ce ascultau Woodkid și Gorillaz.

Și nici nu ajunsesem încă...

Să cânte muzica!



Continuarea aici.

MILF

|

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

Treaba cu administratorul

|

Ziceam că m-am mutat la bloc. Ușor-ușor, încep să mă obișnuiesc cu traiul suprapus, mai ales că eu sunt felia de deasupra a sanvișului, deci deasupra mea e doar Dumnezeu sau cum vreți să-i spuneți. E bloc d-ăla, la care locurile de parcare "se respectă", la care găsești la avizier reclame la dentiști specializați în plăci dentare, la care liftul scârțâie a coșciug, la care te simți urmărit de când ieși din lift și până intri în casă. Or maybe that's just me.

Ei bine, pentru că tot vorbim de lucruri vechi și putrede, să vă zic de administratorul blocului. Administrator care are vreo 70 de ani, se recomandă ca fiind proprietarul blocului și are o privire de-aia de îți ascunzi copiii când îl vezi. Ca să înțelegeți libidoșenia, atunci când am făcut cunoștință, m-a pupat. Nu pe gură, dar oricum. Și e oarecum prieten de familie, dar oricum.

Cert este că azi am avut parte de libidoșenia și penibilitatea maximă din ultimele șase luni. Și anume. Vin eu de la birou, un pic obosit, un pic visător, cum mă știți, și de cine dau în ușa liftului? De dl. Vinoaicisătelingpefață. Plm, n-aveam cum să o iau pe scări, că stau la zece și oricum mă ginise. Așa că fac o cruce cu limba și mă urc cu el în lift. De la prima replică am știut că voi regreta această decizie:

"Hai să te conduc acasă, vrei?".

Like, să meargă până la zece, el stând la 5 sau ceva de genul ăsta. Mă uit la el, mă uit la mine, mă uit la el din nou, îmi zic "bă, la o adică îi sparg mecla dacă e". Zic "sigur, dacă doriți". A doua greșeală. Începe să pună prietenește mâna pe brațul meu, gen ce mai faci prietene?, în timp ce mă întreba cum mă simt în apartamentul nou. ORICE AR FI, NU SPUNE CĂ TE SIMȚI SINGUR, urla o voce în capul meu. În fine, ajungem la 10, îmi zice de rezistența blocului, nici gând să iasă din lift. Îmi zic "frate, se prinde până la urmă ca e penibil", dar nu. Dau să ies, la care el își ia la revedere și mă fucking pupă din nou. În timp ce se apropia de mine să mă pupe, așa, în reluare, văd cum se deschide ușa exterioară de la lift. Evident, nu putea fi altcineva decât bunăciunea mea de vecină, suită pe role, care stătuse în fața liftului, neînțelegând de ce nu coboară nimeni din el. Se plictisise să aștepte și a deschis ea ușa. Când a văzut ce se petrecea în interior, fața ei a devenit cam așa


Adică, pe bune, cum ai reacționa tu dacă ai deschide ușa de la lift, după ce a oprit ocupat la etajul tău, și ai vedea înăuntru administratorul pupând un bărbat de 30 de ani? După episodul ăsta îmi venea să fug după ea în parc să îi explic că nu era ceea ce credea ea. Deși, sincer, nu cred că m-ar fi crezut.

Deci, dacă auziți pe la televizor, la știrile de la ora 5, de un bătrân bătut cu bestialitate și lăsat mort în lift, să știți că a vrut să îmi pună mâna pe fund.

Uite și melodia perfectă: Evil, de la Interpol.

Știri din țara unde s-a inventat statul...

|

...degeaba. Desigur, aici vorbesc despre Franța, unde, printre milioanele de mâncători de croissante se află și neînfricatul Max Pain. Poate din lipsă de activități care să-i satisfacă setea de adrenalină, super-eroul nostru s-a transformat în... așa ceva.


Nu, nu este The Stig din serialul Top Gear. Și nu, nu e nici pompier, fizicul relativ firav nu-i permite. În schimb Max Pain al nostru s-a făcut comisar. Comisar de circuit, din ăla cu steag galben, îmbrăcăminte rezistentă la flăcări și, mai presus de toate, acea super-cască prin care mă mir că nu îi iese nasul.

Păi nu? Acces la boxe la cursele de Formula 1 (vorbim aici de Monaco, desigur), bilete, gratuități, cadouri... Asta pe lângă celelalte probleme ale lui, legate de faptul că stă prea aproape de plajă și că îl deranjează agitația din pricinuită de premiile de la Cannes.

Max Pain: astea sunt uniformele
Max Pain: eu sunt foc
Le me: captain planet for the WIN
Le me: aveti si cu "heart"?

I-am propus să meargă într-o zi așa la cumpărături, să zică francezii că au văzut un membru al formației Daft Punk. Sau pe ta-su, ăla care respiră greu.

De unde mă trag

|

La mine în casă există mobilă veche și parchet care scârțâie. Locuiesc la etajul zece, iar dimineața aud clopotele și văd munții.
La mine în casă există un loc unde se adună fantomele. Știu cotlonul ăla. Mai trec din când în când pe acolo și aud șușoteli și chicoteli, melodii uitate și bancuri răsuflate printre buze livide.
La mine în casă mai există însă și un loc unde nimic nu mă poate atinge. Un colț unde mă retrag să scriu. Acolo toate șușotelile se transformă în povești, toate râsetele în poezii și toate fantomele se scurg în romane.
La mine în suflet există un loc peste care nu se așterne niciodată praful. Un ring în care dansează lumini și umbre, culori și nuanțe de gri. De acolo mă trag eu.

Ne vedem în Vamă, ca în fiecare an. În alt ritm, în alte haine, dar respirând același aer.

Lansare - One life left

|

Jazzul nu este pentru oricine. Si nici nu poate fi cântat de către oricine. Nu o spun cu superioritate și nici nu vreau să jignesc, este doar un simplu fapt.

Cei cărora le place jazz-ul trebuie neapărat să asculte ultimul album al lui Iordache. Pentru mine acest album, ca și toată muzica lui Iordache, este o călătorie. Mă ia și mă plimbă prin niște locuri colorate, îmi arată emoții diverse și mă îndepărtează de cotidian. Știu, am mai pomenit de câteva ori de Iordache, dar acum o fac pentru un motiv precis: vineri seară, în Green Hours, își lansează albumul intitulat "One life left".
Dacă aveți chef să trăiți ceva diferit, rafinat, veniți la eveniment. Eu voi fi în mod sigur acolo, așteptând să fiu din nou transportat pe alte tărâmuri de saxofonul maestrului Iordache.

Vă las cu una din melodiile de pe noul album, Suriname.

Călătorul

|

Eram adâncit în gânduri. Stăteam în stație, așteptând tramvaiul și primăvara. Cred că tramvaiul o să vină primul, îmi zic. Nu eram foarte atent la ce se petrecea în jurul meu, dar nu aveam cum să nu-l observ.

A traversat pe verde, odată cu ceilalți călători grăbiți. S-a uitat scurt în ochii mei, apoi s-a așezat liniștit lângă mine. Ceilalți îl priveau cu mirare amestecată cu teamă. Ce bine că vine tramvaiul.

S-a urcat la fel de liniștit, s-a strecurat până la burduf, unde a rămas până când tramvaiul a început să încetinească pentru următoarea stație. A coborât cu degajarea unui călător care face drumul ăsta zilnic, apoi s-a îndreptat către pasajul pietonal care suplinea lipsa unei treceri de pietoni. Părea că știe exact unde se duce.

Nu o să-l uit prea curând. Era bej și avea coada tăiată, iar în ureche avea cercelul regulamentar de câine fără stăpân. Dar privirea lui atunci când s-a așezat lângă mine în stație denota mai multă inteligență decât a multor bucureșteni pe care i-am văzut în ultima vreme.

True story. Un câine fără stăpân care știa regulile de circulație, nu era speriat de tramvai și știa exact ce e de făcut și când ca să călătorească cu un mijloc de transport în comun.

Mă așteptam să-mi ceară și o țigară.

MLIA.

Aroganțe și fumuri la Silver Church

|

... sau cum să îți bați joc de clienți pe principiul "mai sunt destui de unde ai venit tu".

Ieri am fost la ceea ce trebuia să fie un concert mișto, susținut de Waldeck. N-a fost, pentru că bătaia de joc ce a ținut loc de organizare mi-a schimbat complet starea și m-a făcut să plec înainte de începerea concertului, după 2 ore și 30 de minute de așteptat într-un "club" în care n-aveai loc nici să întorci capul.
Concertul era anunțat pentru ora 21.00, așa că am ajuns acolo pe la 21.10, împreună cu perechea mea cea de toate zilele, în ideea că ne mai încălzim și noi un pic, mai vedem o pisicuță , mai bem un cico. Încălzirea s-a făcut afară la coadă, în frig, pentru că se intra cu țârâita. Pisicuțele bune, n-am ce zice. Cico era în prețul biletului, dar doar cico cu alcool, deci am zis "pas", în așteptarea spectacolului ce ar fi trebuit să înceapă, credeam eu, pe la vreo 22.00. La intrare, un bi gi es se uita la noi de parcă eram recidiviști cu svastici tatuate pe frunte, lucru care m-a făcut să mă simt mai sigur, pentru că, nu-i așa, un recidivist adevărat nu avea nicio șansă să intre la concertul lui Waldeck. Wait, what?

Următoarea oră nu a adus nimic notabil, în afară de întâlnirea cu Teodora, cunoștință veche din mediul virtual și nu numai. Pe la 22.45 deja mă uitam pe pereții frumos decorați cu busturi de bărbați (?!?) și mă întrebam dacă merită să îți împarți spațiul vital cu încă 200 de oameni care ascultă împreună cu tine muzică de Radio 21, cum elegant s-a exprimat un coleg de suferință.

Pe la 23.05 deja eram furios, pentru că muzica se transformase din muzică de Radio 21 în muzică de Radio România Actualități, iar singurul semn din partea conducerii clubului era "nu mai intră nimeni, că e prea plin". Plin cu nervi, that is. După o serie de coate și discuții jenante gen "ce te-mpingi, tataie?", urmărite cu detașare de bi gi eși, am început să mă gândesc serios la un anunț anonim la 112 legat de un anumit dispozitiv exploziv situat într-un anumit club. Am decis că o astfel de abordare nu ar fi tocmai corectă față de restul publicului care aștepta cu sufletul la gură (pentru că nu mai aveau loc să și-l pună altundeva) începerea concertului, apoi am ales 23.30 ca fiind ora maximă pe care o pot răbda.

Ca urmare, la 23.30 am început să-mi fac loc prin marea de oameni înspre ieșire, lucru mai ușor de făcut decât mă așteptam, deoarece aparent nu eram singurul nemulțumit de bătaia de joc. Coada era de data asta la garderobă pentru ridicarea hainelor, lucru care m-a făcut să cred că mai există totuși speranțe pentru români. Acest gând mi-a fost însă spulberat de către reprezentantul clubului, un papagal (în sacou crem, cine știe, știe) care era pe post de Sfântul Petru la intrarea în marele Silver Church. Să vă zic cam cum a mers discuția (în paranteză sunt comentarii ulterioare):

Eu: - Bună seara, credeți că mai stăm mult înghesuiți ca vitele la abator pentru concertul ăsta?
Papagalul: - Puteți să plecați dacă doriți. Waldeck este un artist și cântă când dorește, nu putem să obligăm artistul să cânte.
Eu: (să mori tu, pe banii cui?) - Bine bine, dar nu puteați, în două ore jumate de când ne călcăm în picioare aici, să faceți măcar un anunț? Să spuneți ceva?
Papagalul: - Da, trebuia să venim la fiecare și să vă anunțăm, nu?
Eu: (bă da ești chiar retardat, chiar și pentru un papagal) - Nu, stimate domn, dar am observat că dețineți microfoane și boxe în incintă.
Papagalul: - Nu putem ști când va cânta.
Eu: - Păi de ce n-ați anunțat concertul mâine? Sau peste două săptămâni, daca tot nu știți când o să cânte?
Papagalul: - Reveniți peste două săptămâni dacă doriți.
Eu: - Stați liniștit, nu vom mai călca vreodată pe aici (că deranjăm).

După ce ne-am recuperat banii pe bilete și hainele de la garderobă, am ieșit un pic mai nervoși decât intrasem și ne-am îndreptat către un taxi. În urma noastră, bi gi es -ul striga către coada de 30 de metri "haideți, să mai intre doi".

Concertul a durat 45 de minute, plus un bis. După 3 ore de la ora anunțată. Iar la Silver Church n-o să mai calc vreodată, pentru că acolo respectul față de clienți este fix zero.

La gară, birjar!

|


Vă mai aduceți aminte de primii taximetriști, cei cu unu sau doi cai putere la birjă, cu pălărie înaltă și mustăți stufoase? Nici eu, că nu sunt ATÂT de bătrân. Însă nu cred, chiar nu cred că puteau fi mai răi ca distrușii din ziua de azi. Și aici mă refer, în cunoștință de cauză, la taximetriștii din București.

Taximetriști care, în marea lor majoritate, sunt niște nenorociți ce ar trebui stârpiți. Și pentru că niciodată nu afirm lucruri fără motiv, hai să vedem și câteva motive. Uite, să zicem 5. Ar trebui stârpiți pentru că:

1. De fiecare dată când prind un străin, încearcă să-l fure. Șeful meu, austriac (fără vina lui, așa s-a născut), vine în fiecare săptămână de la aeroport până la hotel cu taxiul. Și în 90% din cazuri, taximetriștii încearcă să-l păcălească. De fiecare dată iese cu scandal, de fiecare dată ajunge să plătească exact cât trebuie doar după ce amenință că cheamă poliția. Și țineți cont de faptul că vorbim de vestiții taximetriști de aeroport, care oricum au tarif dublu față de gunoaiele de oraș.

2. Dacă vrea schimbătoru' lor, îți refuză cursa. Pe motiv că e prea scurtă distanța sau că, ultima modă, "ce domne, să stau o oră și jumătate în trafic". Da om prost, pot să te chem să stai două ore în fața porții dacă îmi doresc asta, este meseria ta pentru care primești un tarif de pornire, unul de staționare și unul pe km parcurs. Nu îți convine, normal, pentru că nu mai faci ciubuc, că tariful legal este mic și că tu de fapt înregistrezi mai puțin de 50% din curse la compania la care ești afiliat. Dorele, păi apucă-te tată de vândut papuci în piață dacă e tariful mic la taximetrie.
Da, ok, înțeleg să refuzi cursa că e clientul beat sau că te simți amenințat, dar nu refuzi o cursă la -15 grade afară că vrei să faci mai mulți bani din șpăgi în aceeași perioadă de timp. Și aici nu mă refer la un caz izolat, ci la taximetriști luați, sistematic, la rând, toți având același răspuns.

3. Când ai nevoie, nu e unul în preajmă. De ce? Pentru că sunt toți, ciorchine, pe cheiul Dâmboviței, la ieșirea din Centrul Vechi. Unde blochează două (!) din cele trei benzi de circulație, fără nicio jenă, deși în spatele lor se face coadă de mașini. Când mai trece o mașină de poliție pe acolo, pornește girofarul, băieții se conformează, pleacă, fac o tură și revin fix în același loc, pe principiul ei se fac că sunt polițiști și noi ne facem că ne pasă.
Și măcar de-ar fi acolo ca să facă un ban cinstit, dar de unde... Dacă te pune dracu să ai o casă în zona centrală, ce, crezi că te ia cineva din centrul vechi pe o distanță așa scurtă? Nu, frățioare, găsește alt fraier.

4. Pentru că vorbesc la telefon non stop, chiar și în timpul cursei, de cele mai multe ori fără hands-free. Pentru că radioul e prea tare, pus pe niște posturi absolut retardate. Pentru că au stația de emisie-recepție dată la maxim, de ajungi să visezi noaptea "Barbu cu Ana 15 minute 298".

5. Pentru că, la fel, în marea lor majoritate, conduc ca niște descreierați, fără nicio urmă de grijă pentru confortul sau siguranța pasagerului (btw, dacă încerci să îți pui centura, ori vei sesiza că este dezafectată, ori vei fi încurajat "nu o pune, că nu e nevoie"). Poate că înainte de '89 transportai cartofi furați de la CAP, dar acum transporți persoane care au încă dorința de a trăi și dorința de a-și păstra alimentele mâncate în stomac.

Ce soluții există? Este evident că cei mai mulți taximetriști nu au fost forțați să aibă acest loc de muncă de faptul că au fost dați afară de la Școala de Dans și Bune Maniere (apropo, știți bancul? " - Alo, am sunat la școala de dans și bune maniere? - Ete pula, doar de dans."), dar totuși un minim de cerințe la angajare ar fi o idee bună. Cerințe legate de igienă, modul de a conduce și comportament. Ah, da, și cerințe care chiar să fie impuse, nu de ochii lumii. De asemenea, Poliția Circulație, care în ultima vreme o freacă la rece fără rezultate, ar trebui să intre în cuiburile de șobolani din zonele cu vad comercial, să-i ardă la greu pe mârlanii care blochează traficul. Ar mai fi și reclamațiile, care ar trebui făcute DE FIECARE DATĂ când sesizați o neregulă. Îi iei frumușel indicativul, suni la compania respectivă și faci reclamație, sau și mai bine, la Protecția Consumatorului. Nu zic că vor avea toate efect, dar măcar 10% dacă sunt luate în calcul, tot ar fi ceva. De asemenea, dacă știți că ați fost furat (și cine circulă des cu taxiul poate să-și dea seama ușor), sunați frumos la Poliție și nu vă opriți cu plângerea până nu se rezolvă. Ne-am îndobitocit atât de mult încât ne lăsăm conduși de vestita "Las-o bă că merge-așa"? Eu sper că nu. Și dacă începeți cu "sunt și ei oameni", sunteți una din cauzele pentru care lucrurile merg prost în țara lui Băse.

Extras din Legea 38/2003 (Legea taximetriei) cu modificări la zi:

Capitolul VI - Obligatiile operatorului de transport, ale taximetristului si ale clientului cu privire la desfasurarea operatiunii de transport in regim de taxi

Art. 52

In vederea realizarii transportului de persoane sau bunuri in regim de taxi, in conditii de siguranta, calitate si legalitate, operatorul de transport, taximetristul si clientul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:

(3) Obligaţiile taximetristului:
a) să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul, respectând conduita de bună practică, conform prevederilor Standardului ocupaţional al taximetristului;
b) să deţină atestatul pregătirii profesionale valabil şi să îl prezinte la solicitarea organelor de control abilitate de prezenta lege;
c) să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale ale acestuia;
d) să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare Liber, cu excepţia cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispecerului sau când condiţiile de trafic nu permit această manevră;
e) să elibereze bonul client la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;
f) să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bonul client;
g) să nu implice taxiul în mod deliberat, direct sau indirect, în activităţi cu caracter infracţional ori în alte acte antisociale;
h) să anunţe organele de poliţie, în cel mai scurt timp şi cu prioritate, despre orice eveniment grav la care au participat sau au fost martori;
i) să nu angajeze transportul unui client aflat în stare avansată de ebrietate;
j) să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;
k) să nu încarce taxiul peste capacitatea sau gabaritul de transport autorizat;
l) să asigure integritatea calitativă şi cantitativă a mărfurilor sau bunurilor transportate, în cazul în care clientul nu le însoţeşte pe durata transportului;
m) să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
n) să prezinte informaţiile cerute sau să faciliteze accesul organelor de control împuternicite la aparatul de taxat, pentru verificare;
o) să nu transporte bagaje sau bunuri care să nu permită închiderea portbagajului, portierelor şi a geamurilor;
p) să nu execute activitatea de transport în regim de taxi fără a avea sigiliile corespunzătoare la aparatul de taxat;
q) să nu transporte clienţi pe bancheta din faţă decât în cazul în care îi atenţionează în prealabil că au obligaţia să poarte centura de siguranţă;
r) să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat şi lampa taxi în funcţiune pentru poziţia de operare respectivă;
s) să se supună controlului autorităţilor abilitate şi să prezinte la control, în timpul activităţii, documentele prevăzute de prezenta lege şi de legislaţia în vigoare;
t) să poarte obligatoriu centura de siguranţă când circulă fără client, în restul cazurilor portul centurii fiind opţional;
u) să nu utilizeze staţia radio din dotarea taxiului pentru alarmare nejustificată, care poate genera sau favoriza tulburarea ordinii publice;
v) să nu execute curse în afara localităţii de autorizare decât în condiţiile prevăzute la art. 18;
x) să nu fumeze şi să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului.


(4) Obligaţiile clientului:

a) să achite preţul transportului executat;
b) să solicite, să preia şi să păstreze bonul client la coborârea din taxi;
c) să nu plătească serviciile pe care le-a realizat taximetristul decât în limita sumei totale prevăzute în bonul client;
d) să nu provoace sau să nu dezvolte stări conflictuale cu taximetristul în timpul desfăşurării cursei respective;
e) să nu oblige sau să nu impună, sub orice modalitate, taximetristului să execute transporturile prevăzute la alin. (2) lit. g);
f) să acorde sprijin taximetristului în cazul agresării sau accidentării acestuia în timpul efectuării transportului, anunţând imediat organele de poliţie în legătură cu aceste evenimente;
g) să sesizeze primăria localităţii de autorizare şi filiala judeţeană a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după caz, în legătură cu practici neconforme ale taximetristului care le-au creat prejudicii ori au afectat calitatea serviciilor de taximetrie solicitate;
h) să nu ocupe scaunul de lângă taximetrist dacă nu poartă centura de siguranţă.

Talán

|

Poate că toate lucrurile au un rost. Poate că toți avem un drum ce trebuie urmat. Poate că rolul meu a fost să fiu ceva pentru cineva, la un moment dat. Poate că de fapt astea sunt toate rolurile noastre: să fim ceva pentru cineva, cândva.
Viața merge înainte. Există în acest entry un tag pe care nu-l voi mai folosi, sper eu, niciodată.

Este ora 3 și 33 de minute, și de fapt voiam să vă povestesc dă Budapesta, că fusei p-acolo de ziua României. How ironic. Acuma, nu că aș avea ceva cu ungurii din România, dar ce mai căutați, fraților, aici la noi? Voi ați văzut vreodată ce capitală aveți? Pe lângă Budapesta, București pare o glumă comunistă. Cum spunea un coleg austriac, "da, dar e una bună!". Da, o glumă bună.

Să vă dau un exemplu. Noi avem grămada asta de piatră:


Ei au așa ceva:


I mean, really? Da,au și ei taximetriștii ăia care te iau de la gară până la hotel (3 km) și te taxează ca pentru 20 km, au și ei traficul infernal, da, și ei bagă apă în vin, dar să moară toți belgienii dacă nu m-aș face umpic ungur, așa, până termină ai noștri cu autostrăzile suspendate pe sub Herăstrău.

Am stat la un hotel care avea vreo patru lifturi. Din care două nu funcționau. Din care celelalte două veneau ca metroul bucureștean în orele de vârf, rar și pline. Gen din liftul de 10 persoane coborau 20 olandezi cu bere. Apoi, când ajungeai la etajul potrivit, aveai nevoie de busolă sau GPS ca să găsești camera. Sau să fi făcut școala de ghizi, că semne erau, doar că erau niște labirinturi de coridoare, mai ceva ca la Minotaur acasă. Să nu mă plâng, totuși, pentru că aveau condiții bune, iar internetul era gratis, spre deosebire de celălalt hotel, în Viena, unde era 4 EURO ora. A trebuit să aleg între cameră cu jacuzzi și internet. Nu vă zic ce am ales. Și mergea foarte prost netul, pe deasupra. Mă rog, revenind la hotelul din Budapesta, acolo am aflat de termenul de...


Mă scuzați, dar nu sună a combinație între Hungary și unikum, ci a combinație între Hungary și cums. Oh, maybe it's just me and my filthy, filthy mind.

Hai, că vă mai zic, dar mai încolo, că acum îmi pică ochii în gură. Vă las cu o melodie, cum v-am obișnuit. Să ziceți mersi dacă vă place. În gând, că nu vreau să mă laud.

P.S.: urăsc să zbor mai mult cu fiecare aterizare reușită. Poate (=talán) cu timpul însă...


 

©2009 Blog cu păsărele | Template Blue by TNB