Garfield e român. Șeful meu nu

V-am promis că vă povestesc despre noul meu job, dacă sunteți cuminți. Hai să vă zic, da' pe scurt, așa.

După experiența cu cucuveaua isterizată, am decis să plec din țară sau măcar din București, pentru că problema este una de mentalitate. Mi-am dat la vânzare mașina, mi-am planificat închiderea creditelor pe care le aveam și am început să caut alternative. Și uite-așa, cum stăteam eu pe gânduri, vine o prietenă și-mi spune ”dacă tot ai lucrat în auto și în IT, n-ai vrea să lucrezi și în domeniul consultanței”? A urmat discuția cu ”nu mai vreau să fiu sclav pe plantație” și ”plec”, dar am fost convins să aplic cu două argumente foarte tentante. Mai exact, am aflat că directorul firmei e austriac și sediul firmei e la fix 7 minute de mers lejer pe jos, adică aceeași distanță ca și până la firma cucuvelei.

Și iată-mă trecând prin două interviuri la distanță de trei săptămâni, urmate de o decizie favorabilă. Rezultatul? Lucrez cu două fete foarte frumoase și deștepte, pe care le cunosc cam deee... 15 ani, cu un tip haios pe care l-am poreclit Wiki (pentru că până acum nu a existat vreo întrebare la care să nu știe răspunsul), iar șeful nostru comun are o mentalitate venită clar de pe alte meleaguri.

Și de ce zic de mentalitate? Sunt de două săptămâni angajat aici și deja am fost la un curs de specializare, iar joi plec în Austria pentru un team-building/petrecere de sfârșit de an. Condiția fiind una de bun simț, și anume să tragem cât putem la birou. Ceea ce, dat fiind domeniul în care sunt, este ceva absolut normal și logic.

Așa că programul meu începe la 9, se termină când terminăm ce avem de făcut ziua respectivă (sarcini care în 60% din cazuri ni le stabilim singuri, fără intervenția șefului), iar atmosfera este la cam 300 de ani-lumină de firma lu' Pește la care am lucrat înainte.

Concluzia este că plănuiesc ca ăsta să fie ultimul meu job înainte să-mi pornesc eu afacerea mea, etapă care va începe peste doi ani (sper). O să vă povestesc despre colegii mei într-un episod viitor al povestirilor de birou. Până atunci, vă las cu Donora. Everybody now.