I mean, really. Mândrește-te cu ouăle??? Cine aprobă așa ceva? Mândria mea era alta, dar mă rog, dacă polonezii zic, or ști ei ceva.
Am fost ieri seară să beau cola cu gust de alcool într-un băruleț slash disco bucureștean. În puținele momente în care îmi dezlipeam ochii de la delicioasa mea șoferiță slash ispită slash dansatoare, am studiat un pic localul și petrecăreții. Știți, eu chiar credeam că lumea mea nu e și lumea lor. Eu chiar credeam că singurătatea pe care o simțeam este doar o denaturare a unei minți sucite. Credeam că oamenii din exterior, ceilalți, sunt altfel. Well, they ain't. Știți ce am văzut în barul ăla? O grămadă de oameni singuri. Erau acolo oameni care dansau singuri, grupuri de oameni care ieșiseră împreună, dar erau singuri, cupluri alcătuite din oameni singuri. Oameni treji singuri, oameni băuți singuri, și probabil și vreo doi care aveau și alte chimicale la bord, dar tot singuri. Și vedeam singurătatea din felul cum se mișcau, din felul cum priveau, din postura lor. Dar eu mă știu de maniaco-depresiv, așa că mi-am întrebat partenera "ce vezi când te uiți la toți oamenii ăștia? Ce au în comun?". Știți ce mi-a răspuns? "Văd foarte mulți oameni singuri".
So I'm not that crazy. Suntem tot mai mulți și tot mai singuri. Poate pentru că suntem tot mai rar oameni. Suntem atât de ocupați să ne asigurăm ziua de mâine, să ne lingem rănile, să ne protejăm de altele, încât am uitat că există și mai mult de atât.
În barul meu, lumea n-o să fie singură. Vă promit.
Luluts, mi-ai adus aminte de Ratatat și de cine sunt eu. Îți mulțumesc și sper să îți aduci și tu aminte că orice nou drum începe cu un pas.
0 comments:
Trimiteți un comentariu