După cum știți, timpul se măsoară în secunde (conform SI), mai precis durata a 9.192.631.770 de perioade ale radiației ce corespunde tranziției dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K. A, nu știați asta? Well, now you do.
Primul nostru sărut a durat cam 6-7 secunde. Cam tot atât mi-a luat și să mă spăl pe mâini, când am ajuns acasă azi. Și cam tot atât timp a trecut iarna trecută de când am lovit refugiul ăla și până s-a oprit Smart-ul cu roțile în sus. Sunt aceleași 6-7 secunde, pentru un atom de cesiu, dar parcă nu e drept așa.
Motivul pentru care s-a adoptat secunda ca unitate standard de măsurare a timpului a fost acela că pentru orice lucru (și nu vreau să aud o vorbă de la fizicieni, știu că nu am dreptate de fapt), timpul trece la fel. Ne-am măsurat trăirile în oscilații la nivel atomic, ne-am legat lacrimile de un atom de cesiu, ne-am împărțit viețile în perioade egale, separate de un tic și de un tac al ceasurilor. Nu, nu e bine.
Inima noastră are un ritm ce se măsoară în bătăi pe secundă. În medie o bătaie pe secundă. Dar variază, nu-i așa? Într-un an de zile, un om trăiește cât într-o viață, cunoaște mii de oameni, fece mii de lucruri, pe când altul stă 365 de zile între aceiași pereți albi ai unui spital. Pentru unul trece într-o clipă, pentru celălalt este o eternitate. E același timp, amândoi sunt oameni, deci unde este diferența? La percepție, veți spune. Și ați avea dreptate, dacă ați fi doar suma atomilor ce vă alcătuiesc corpul. Dar hai să ne imaginăm alt sistem decât cel metric. Să ne imaginăm că timpul nu s-ar măsura în secunde, ci în bătăi de inimă. În emoții.
- Câte emoții ai?
- Cam 65 de mii, tu?
- Eu am 55 de mii.
- We should hang out together.
Vrei o dovadă că timpul se măsoară după bătăile inimii? Atunci când inima ta se oprește, timpul tău dispare. Timpul tău moare odată cu tine. Oricât ar încerca fizicienii să mă convingă să evaluez timpul în secunde, eu rămân la părerea că timpul este al fiecăruia în parte, nu al tuturor. Dacă vrei să vezi cum trece timpul tău, ai ceasul la mână. Îl citești presând cu degetul mare la încheietură.
Just a thought.
Thank my sis for the music.
2 comments:
faza realista, deci a lor, nu a noastra :), e ca timpul real trece pe langa noi cat visam la cai verzi pe toti peretii. si cand ne trezim, dam cu capul. just a thought.
Asta în cazul meu. În cazul tău însă, tu când te trezești vezi că ai trăit mai multe ca alții în aceeași perioadă de timp. Deci se poate și ca mine, și ca tine.
Trimiteți un comentariu