Nu mi se întâmplă foarte des să scriu de aici. Sunt în vagonul 4 și ascult bătaia ritmică a roților de fier în timp ce scriu aceste rânduri. Afară totul e alb, și nici măcar noaptea înnorată nu reușește să ascundă asta. Câte o lumină mai săgetează întunericul albicios, iar atmosfera pare de film. Și poate chiar este dintr-unul.
Suntem doar noi doi în compartiment. Avem un drum lung de străbătut, dar îmi plac călătoriile, ca și călătorii. În tren, toți suntem dezrădăcinați, autonomi, parcă lumea este la ani-lumină, nu de partea cealaltă a geamului.
Împărțim o sticlă de suc, ne încălzim cu o glumă, ne uităm lung la peisajul de afară și apoi privim unul la celălalt, știind ce dorim să ne spunem. Nu e nevoie de prea multe cuvinte, când e vorba de noi. Ne știm atât de bine, încât ne putem răspunde la întrebările pe care nu ni le-am pus unul altuia încă.
Unde mergem? Trenul ajunge în Gara de Nord, acolo unde așteptam de fiecare dată la capătul peronului, cu inima bătând ca o nebună. Noi, pasagerii, ajungem toți în același loc, unii mai devreme și alții mai târziu. Ne mai uităm o dată lung unul la celălalt, ne luăm de mână și ne bucurăm în liniște de călătorie.
Să aveți un an nou plin de bunătăți, să savurați din plin drumul pe care îl aveți în față și să nu uitați că în trenul ăsta suntem toți, indiferent de unde am plecat.
La mulți ani, călătorilor. Mulțumesc că mă citiți și sper ca în anul care vine să vă fac să zâmbiți mai des și mai larg (Miezu excluded, că ea nu poate zâmbi mai mult de atât, deja surâde circular).
And a little something from my beloved sis.
Coyote out.
1 Comentarii:
ah, the all-around smile has appeared :D
Trimiteți un comentariu