Austrian Retreat - partea 1

V-am păcălit cu poza, credeați că o să fac pe istoricul cu voi, nu? Războaie, retrageri, alea-alea. Stați calmi, am copiat tot liceul la istorie, deci n-aș putea să vă zic nici măcar între ce ani a domnit Ion Iliescu.

După cum ziceam și în episodul anterior al povestirilor de birou, am fost obligat să plec două zile în Austria, la un ”retreat” (în traducere liberă, distracție gratis) cu colegii din mai multe sucursale ale firmei unde lucrez (cică). Să vă zic cum fu, deci.
Mie nu-mi place să zbor. Da' deloc-deloc. Are probabil de-a face cu faptul că sunt un fel de inginer, și știu cam câte milioane de piese are un avion. Și pentru că știu că mă deplasez la 10-12 kilometri de pământ, într-un tub de aluminiu, cu aproximativ 860 km/h. Dar uneori ești nevoit să îți înfrunți temerile, așa că joi dimineață eram la Otopeni, pregătit pentru încă niște ore de disconfort psihic (că doar am zburat de zeci de ori până acum, știam cum e).
Și la ducere, și la întoarcere, am zburat cu avioanele lui Niki Lauda, dar în special cu stewardesele lui Niki Lauda, care par alese în ciuda unui anumit organ sexual masculin. Toate sub 24 de ani, pregătite să te servească, zâmbitoare și al dracului de frumoase. Cum ar zice Ralucutza, crapă pielea pe ele. Chiar mă gândeam că ar fi păcat să cadă avionul cu noi și să dispară așa frumuseți. Dar nu s-a pus problema, pentru că zborul a fost lipsit de orice urmă de zgâlțâieli sau alte lucruri înfricoșătoare (pentru mine lucru înfricoșător era până și un strănut, deci a fost un zbor chiar liniștit).
Am aterizat pe aeroportul din Viena, unde ne aștepta un nene cu cartonaș (i've always dreamed about that). Apoi am fost transportați la biroul central cu un van d-ăla cu geamuri fumurii și cu scaunele face-to-face. Și când zic central, chiar la asta mă refer, eram chiar în buricul Vienei.
După ce am cunoscut o parte a echipei de acolo, am făcut turul birourilor, am stat un pic la taclale cu Benedict (cum să te cheme Benedict?), un coleg foarte haios, apoi am făcut ce era necesar ca să ne continuăm ziua cum trebuie: ne-am dus la masă. Care masă s-a lăsat cu desert, cu discuții prelungite și cu aroganțe, pentru că era unul dintre restaurantele de snobi, deci ne-am simțit obligați să ne dăm aere. Am reținut doar una dintre discuții, în care unul din colegii mei se întreba de ce în germană cuvântul ”șervețel” e feminin și nu neutru, ca la noi. Șeful nostru a răspuns ”dar uită-te la el, cum sa nu fie de gen feminin? E așa alb, fin...” la care eu am adăugat ”da, și te folosești de el”. A urmat o repriză de râs și câteva eschive din partea mea. De ce eschive? Pentru că iubitele mele colege și mai ales prietene nu au gustat așa mult gluma mea, așa că am gustat eu meniul. La propriu.

Mi-e somn, așa că o lăsăm pe mai încolo. Urmează partea a doua, în care veți afla cum am dormit eu în honeymoon suite, într-o atmosferă romantică, împreună cu colegul meu. Kinky stuff.

Această melodie goes out către my baby care este. O seară cumsecuvine.

The Bird and the Bee - Polite dance song.



Would you be nasty with me?