Dragoste la prima atingere

Zâmbea ușor, parcă încercând să își ascundă trăirile. Scaunul pe care stătea scârțâia ușor, acompaniindu-i mișcările. M-a mângâiat cald pe față, tremurând un pic parcă, apoi a spus:

- Drăguță, întreținerea pe luna asta e 56 de lei.

Va trebui să încep să plătesc la timp întreținerea, altfel mă invită acasă să i-o dau lui. Deja scenariul este clar: la o zi după ziua de plată a întreținerii, la ora 9 dimineața, începe să sune interfonul. Nici măcar nu mă mai obosesc să răspund, știu deja că la capătul celălalt al firului mă așteaptă vocea lui suavă.

Ce mă îngrijorează e că de fiecare dată când întârzii și mă invită la el ca să plătesc întreținerea, ajung tot mai adânc în casa lui. Acum două dăți am ajuns în bucătărie, de data asta m-a luat de braț și m-a dus în sufragerie, așa că nu cred că mai vreau să întârzii cu plățile. Nu de altceva dar mai sunt doar două camere în care e posibil să mă invite în continuare: baie sau dormitor.

Vă țin la curent.

Asfglksh acut

Nu, nu s-a plimbat pisica pe tastatură. În episodul de azi aș vrea să vorbesc despre medici și farmaciști. Am fost ieri la o alergoloagă (și o asistentă de alergoloagă, o rezidentă de îți venea s-o iei acasă, repetat) pentru a îmi confirma ceva ce nasul meu știa de vreo 10 ani, și anume că sunt alergic la polen.
În fine, m-am dezbrăcat pe acolo, m-am pipăit cu rezidenta, apoi mi-am făcut testele, în timp ce rezidenta îmi dădea ciocolată (mai știți bancul cu o ciocolățica?) și, după episodul șoc și groază (am aflat că sunt alergic la polen și la pisici, omege cum ar zice Ralu) ne-am așezat împreună la țigara de după și la scris rețete. Bă, și se-apucă doctorița asta să-mi scrie o rețetă... Ceva de genul:

Diagnostic: Dtgrenfjenew acut

Prescriptie:
/Telfjrne 180 (nskaqiwnw)DS int. 1/zi dim
Alecgfdi cfkelq ds int 1/zi 3npssl

Să nu credeți că le-am scos din burtă, chiar asta scrie pe rețetă. Măcar e acut și nu e cronic.

Băi frate! Eu mă întreb, la facultatea asta de medici există cursuri speciale de caligrafie? "Caligrafie specializată" - Semestrul 1 - Elemente de bază - cum să faci o literă să semene cu oricare alta; Semestrul 2 - Semne distinctive - cum să scrii indescifrabil și totuși să îți păstrezi un stil unic; Opțional, pentru avansați, un semestru special, intitulat "Sd finrowsj anehlaj". Am zis pentru avansați, nu?

Totuși, cred că există un rost pentru chestia asta. Mai exact, nu poți să-ți iei tu medicamentele de pe listă, de capul tău. Ai nevoie de cineva care să descifreze codul (Da Vinci much?), cineva care să înțeleagă liniile desenate parcă de un urangutan cu Parkinson. Și aici intervine funcționalitatea farmaciștilor. Mă duc azi să dau rețeta la farmacie, rugându-mă în mintea mea să nu mă întrebe nimic. I-o înmânez farmacistei, care se uită cam 2,5 secunde pe ea și îmi zice "Vreți varianta românească sau cea de import?"

Mă uit la ea, mă uit la rețeta cu /Telfjrne 180, mă uit din nou la ea și în cele din urmă aleg varianta românească, mai mult de curiozitate. Mă uit la numele medicamentului dar degeaba, nu reușesc să identific care cuvinte de acolo identifică produsul din mâna mea. Important e că ea știe ce e acolo.

Hai să vă mai delectez un pic cu cutiuța mea muzicală: Nicolas Jaar & Theatre Roosevelt - The Ego. Zice bine ce zice: the ego is the most expensive thing. Nu uitați să vă luați Alecgfdi cfkelq o dată pe zi!

Doi oameni care nu s-au întâlnit niciodată

Eram chiar acolo, lângă tine. La un pas de tine, dar niciodată suficient de aproape. Eram omul care intra în bloc când tocmai închiseseși ușa la lift. Cel care cobora din autobuz când tu urcai. Cel care era la raionul de canapele când tu erai la cel de dulapuri. Erai o melodie pe care o auzeam doar eu, eram ca un gând pe care îl aveai dimineața, exact înainte să te trezești. Simțeam amândoi că ne suntem aproape, dar nu reușeam niciodată să ne conectăm. Ca și cum soarta era decisă să ne ţină separaţi.

Am fost doi oameni care nu s-au întâlnit niciodată. Poate și dacă nu au existat niciodată, pentru că tu nu ai existat de fapt niciodată, iar eu eram doar o părere. Ți s-a părut. Nu e nimic acolo. Nu sunt eu, uitându-mă fix în ochii tăi și zâmbind. Nu ești tu mergând ușor pe coridor, ca un parfum de primăvară.

Dacă m-ai fi văzut, ți s-ar fi părut că mă știi de undeva. Iar eu aș fi recunoscut râsul tău. Sigur îl mai auzisem, dar nu puteam spune când sau unde. Poate de când eram încă nenăscut, sau poate îl auzisem după ce trecusem dincolo.

Dar nu.

Am fost doi oameni care nu s-au întâlnit niciodată. Dar am fost atât de aproape s-o facem.