Jumătăți

|

Episodul ăsta începe cu o roșie, aruncată într-un colț de frigider. Frigiderul meu, aproape nou, moștenit de două ori din același motiv. Nu vrei să știi motivul. Ar suna înfiorător de familiar.

Deschid frigiderul și o ochesc. E ultima legumă din zonă, că doar stau singur. N-oi vrea să am și stoc de legume. Mă așez la birou, la calculator, la bustul gol, la aer condiționat, și mă gândesc la sâmbăta trecută. Iar am fost la mare. De data asta cu o bună prietenă și cu o la fel de bună (dar altfel de bună) ciudățenie de femeie. O femeie pe care o admiram, până să aflu cum se poartă cu oameni pe care ea îi consideră inferiori. Inferioritatea e în ochii privitorului, cum ar spune englezul.

Mă gândesc la concertul Travka la care am asistat, ad-hoc, un pic amețit, în mijlocul unei mări de oameni, pe plajă. La momentul când m-am uitat în sus și am ajuns la stele. Mă gândesc apoi la tine, în timp ce tai roșia pe din două. Jumătate eu, jumătate tu, spunea melodia aia răsuflată. Ca să fie două jumătăți, cineva trebuie să taie. Cineva tot timpul taie. Tu tai roșia mea, eu tai roșia ei, ea poate taie roșia ta. Cumva se ajunge tot la roșia mea, print-un joc de lumini ajung să-mi tai singur roșia, deși cuțitul nu mi-e cunoscut.

Mă gândesc la drumul dintre Brăila și Babadag, un drum de o frumusețe extraterestră, într-o zonă parcă nelovită de molima umană. Voiam să fac poze, dar nu ar fi capturat totul. Pozele din mintea mea sunt atât de vii, într-o zi o să ți le arăt.

Mă gândesc la cum îți străluceau ochii ultima oară când ne-am văzut. Era ceva acolo, ceva familiar, ca și cum în ochii tăi se aflau toate răspunsurile pe care nu le voi avea niciodată. Ai rămas cu privirea fixată la mine, încercând să-mi răspunzi fără să îmi zici nimic.

Nu ți-am cerut un răspuns, nu ți-am cerut nici să exist. Dar exist și mi-ai răspuns, pentru că jumătățile cer răzbunare.

Cu moldoviencili la Vama Vechi - partea a doua

|

Ei, aici devine mai dificil. Pentru că după trei găleți de alcool memoria nu prea mai face față. Țin minte că am ajuns în Expirat, țin minte că după un timp au ajuns și foștii mei colegi din împărăția lui Pig Brother, dar de acolo totul este în ceață. De fapt nu, mai e un moment pe care nu o să îl uit multmult timp de acum încolo, dar ăla e momentul meu, nu al vostru.

Cert e că pe la șase dimineața am văzut răsăritul dansând, cum nu am mai făcut-o de mult. Da, răsăritul dansând, adică se mișca soarele ăla de ziceai că ascultă dubstep. Sau poate era de la gălețile de alcool. Pe la șapte eram în mare, înotând ca o focă beată. Spre deosebire de Andreea, care înota ca o focă beată care nu știe să înoate. Apropo, marea avea temperatura aia perfectă, care te trezește din beție fără să îți întărească sfârcurile. Clarificare: vorbesc de sfârcurile mele.

Pe la opt dimineața eram în mașină, încercând să dorm. Cam greu în EMO, pentru că aia nu-i mașină în care să dormi, e doar mașină în care să te culci.

Pe la zece dimineața eram în drum spre Mangalia, căutând pastile de migrenă. Nu pentru mine, pentru că migrenele implică existența creierului.

Pe la unșpe dimineața eram pe plajă, alături de moldovienci și de restul găștii, încercând să ne dezmeticim. Pe la doișpe citeam horoscopul cu fetili și cu băiețili. Pe la 1 mâncam hamburgeri d-ăia ieftini luați de la Turcu cu șase lei bucata. Pe la 2 jucam "cacao fistic alune", o versiune extrem de dubioasă de macao, pe care *unii dintre noi* nu reușeau să o prindă. Pe la patru după-masa ne strângeam hainili și ne pregăteam să plecăm.

Pe la șapte seara eram blocați în drumul spre autostradă și jucam fazan porno cu fetili (cum nu știți ce e fazan porno? este ca fazanul normal, dar cu cuvinte legate de domeniul porno, cum ar fi paloș, pălitură, păsărică). Noroc că Raluca rămăsese la mare, că s-ar fi transformat în fazan porno cu perversiuni.
Cu ocazia asta am aflat și anumite regionalisme, cum ar fi "culingus", care, pentru *unii dintre noi* însemna asta.

Pe la zece seara depuneam fetili la domiciliul lor rezidențial care este. Pe la unșpe seara eram în drum spre farmacie, fiind ars ca un mic uitat pe grătar pe fundal de Adi Copilu' Minune. Dealtfel, deși era coadă la farmacia non-stop pe care am găsit-o într-un final, am fost servit destul de repede, pentru că toți se dădeau din fața mea - femeile puneau mâinile la gură, bărbații își făceau cruce, copii începeau să plângă. Auzeam în spatele meu "vai, ce roșu e!", la care eu completam "that's what SHE said!"

Pe la doișpe noaptea plângeam lacrimi de iubire în timp ce mă frecam cu Vera. Cum care Vera? Aloe Vera, care face bine la arsuri. În același timp, tot căutam cuvinte porno cu C, litera la care ajunsesem când m-am despărțit de nebunili tâmpitili.

Pe la unu noaptea reușeam într-un final să adorm în pat, în fund, în aer condiționat pus la 17 grade.

Pe la trei noaptea încă o partidă de frecat cu Vera.

Dar băi, știi ce? A meritat fiecare secundă. Uite de-asta:


Cu moldoviencili la Vama Vechi - partea întâi

|

Ce poți să faci într-un weekend în care sunt patruzeci și mult de grade la umbră și niciun nor pe cer? Întrebarea mi-a pus ceva probleme, pentru că sunt cam zgârcit de fel și nu găseam nimic gratis pe placul meu.

Hai la mare!, mi-am zis uitându-mă la sumele disponibile în cont, apoi am realizat că până ajunsesem eu la concluzia asta era deja sâmbătă după-masă și eu nu aveam niciun plan.
Drept urmare, am postat următoarea melodie pe Facebook și am așteptat.



Aproximativ 45 de secunde mai târziu, aveam deja 3 persoane doritoare de mers în Vamă, dintre care doo erau moldoviencili din postările despre Urlați. Iar cealaltă era Ralu, deci eram în siguranță.

Fără să stau prea mult pe gânduri, mi-am aruncat bluza strâmbă și scobitorili în rucsac (asortat cu ghetili) și m-am îndreptat spre autostradă, pe la ora 9 seara. Bineînțeles, împreună cu nebunili și călare pe EMO.

Drumul până acolo a fost ok, cu mențiuni speciale pentru Ralu, care a bârfit tot drumul la telefon, d-alea grele cu "auzi fată?", și pentru Andreea, mica regină, care pe măsură ce ne apropiam de Vamă semăna tot mai mult cu Scrat la vederea ghindei.

Dar iată-ne ajunși la cazare. Cazare de care mi-era un pic teamă mie, pentru că Ralu găsește numai cazări d-astea cu steluță, ca ofertele la Vodafone. Gen all included fară toaletă, sau all included fără geamuri. De data asta era all included, cu apă caldă, paturi ȘI geamuri, dar fără curent electric. Realitatea a depășit așteptările cu mult: ajunși acolo pe la 0:30, am fost întâmpinați de lumânări pe coridor, culori calde, camere spațioase, gândaci prietenoși... Eu eram cazat la etaj, care nu era terminat, dar măcar era cu geamuri și acoperiș, deci nu puteam să mă plâng.

Am lăsat bagajele, am așteptat să se schimbe fetele în hainele de clubbing, apoi am așteptat să se schimbe din nou în haine care să nu le facă ținte sigure pentru violatori.

Ajunși în vamă, am fost întâmpinați de un amic mai vechi, moldovean, cum altfel. Omul fiind în Vamă de ceva vreme, m-a luat de gât și a început să mă pună la curent cu noutățile. Cu ocazia asta am aflat că e din Târgu Ocna, orașul cu perverse, că iubește mult de tot o moldoviancă și că este foarte beat. Aș mai fi aflat eu multe, dar între timp am ajuns la Expirat și a început dansul. Apropo, să luăm o pauză de dubstep. După care continuăm cu partea a doua.

Apometrul la control

|

Continui istorisirile despre noua mea reședință, situată la etajul 10 al unui bloc de pe vremea când "domnișoară" însemna altceva.
După cum este obiceiul când se stă unii peste alții, din când în când trebuie să îți mai citești consumul de apă. O activitate chiar interesantă, pentru că, în combinație cu datele de la celelalte apartamente, îți poți da seama ce nespălați ai în bloc. Sau dimpotrivă, te poți face de râs în public, cu mai puțin de un metru cub de apă caldă pe lună. Ceea ce am și făcut.

NOTĂ: În apărarea mea, am fost doar câteva zile acasă, în rest am dormit în deplasare.

Revenind însă la subiect, mulțumită ordinii mele interioare și a grijii pentru detalii, am notat consumul la data anunțată de administrator pe ușa blocului. Dar bineînțeles că am uitat să și pun hârtia la căsuța poștală a administratorului, fapt care era să mă coste virginitatea anală, aproape.

Astfel, două zile mai târziu, mă sună maică-mea cu vocea gâtuită de emoție să-mi spună că a sunat-o vecina mea de palier să-i spună că mă caută administratorul să-i dau consumul. Concluzia era clară, tot blocul știa de nemernicia mea și urma să fiu flagelat când ajungeam acasă, în public, legat de bătătorul de covoare. Așa că mi-am cerut voie de la birou, am folosit toți căluții din dotarea conservei mele motorizate, am parcat pe o străduță lăturalnică și m-am strecurat până sus. Am luat bilețelul, l-am pus în căsuța poștală și am plecat fluierând a nepăsare înapoi în apartament, după care am pus șifonierul în ușă, preventiv.

Și tocmai când credeam că am mai supraviețuit încă o zi, se aude sunetul groaznic al interfonului. Era administratorul.

- Ce faci păpușel?

Ei uite, ăsta e un motiv bun să încep să cred în iad, îmi zic. Lui îi zic însă

- Bine!
- Puișor, ce se întâmplă cu consumul de apă? De ce nu l-ai dat?
- Păi știți, de fapt l-am notat, dar am uitat să vi-l aduc... (eu cu sinceritatea mea idioată)
- Hai, adu-mi-l, că te bat la poponeț. Te mănânc cu tot cu ochișorii ăia frumoși ai tăi.

Există niște lucruri pe care nu le mai poți dez-auzi, deși îți dorești s-o faci. Există niște lucruri care, odată descrise, creează în minte imagini ce te pot ține treaz noaptea. This was the case.

- Dar să știți că am pus bilețelul în cutia poștală, spun eu înghițindu-mi secrețiile gastrice ce năvăliseră în gură după replica de adineauri.
- A da? Foarte bine puișor, că nu puteam să calculez întreținerea.
- N-o să se mai întâmple!
- Bine puișor, îl mai aud zicând înainte să închid tremurând interfonul.

În mintea mea încă persistă imaginea cu mine aplecat și el pălmuindu-mă repetat, strigând "Îți place, puișor? Mai vrei la poponeț?"

Nu, categoric. N-o să se mai întâmple niciodată.

Și acum un pic de Husky pentru dumneavoastră.

Puterea exemplului - exemplul puterii

|

Rândurile ce urmează sunt un scurt comentariu referitor la acțiunile din ultima vreme ale politicienilor. Cine dorește să-mi pună o etichetă, e liber să o facă, dar pot să vă spun de pe acum că nu îmi mai regăsesc viziunea și valorile în niciun partid existent în acest moment.

Nu vreau să (vă) pierd timpul analizând pe față și pe dos toate declarațiile și evenimentele din ultima perioadă, sunt sigur că v-au asaltat destul televiziunile și v-ați cristalizat deja o opinie. Ceea ce se întâmplă în acest moment, aș îndrăzni eu să sumarizez, este o răzbunare, o vendetă motivată sau poate nu. Un set de acțiuni ce au avut, încă de la început, un singur scop: îngroparea lui Băsescu. Nu continui prin supoziții referitoare la legitimitatea intenției, aș vrea însă să proiectăm un pic mai departe acțiunile pe care USL le întreprinde.

Cu ajutorul presei, toate ilegalitățile comise de USL (și în mai mică măsură de PDL) ajung direct în capul nostru. Sentimentul că nimic nu-i poate opri din vendeta lor este din ce în ce mai pregnant, datorită faptului că au năucit până și cel mai important element al Justiției. Justiție ce era, probabil, o armă din arsenalul lui Băsescu, dar nu e deloc important asta. Așa cum Băsescu și-a atras de partea sa Curtea Constituțională, cu ajutorul abilității sale, puteau la fel de bine s-o facă și Pic și Poc ai noștri. Numai că Pic și Poc ai noștri au trăit în mijlocul unor clanuri mafiote. Nu cele de dreapta, cu finețuri și scenete, ci cele de stânga, violente și indiferente la opinia publică.

Pic și Poc, când au avut ocazia, au încălcat toate legile și regulile existente, inclusiv Constituția. Pentru că în clanurile de stânga, scopul scuză mijloacele. Cum se traduce asta în societatea civilă? Uite-așa: lege = 0. Să dau un exemplu, poate pueril. Până în urmă cu câteva săptămâni, exista un sentiment general că "jmecherii", oricât ar fi ei de jmecheri, nu se mai afișează, nu mai arată o indiferență atât de crasă față de lege. Existau, ca și acum 8 ani și mai mult, hoți, existau ilegalități, dar cuvântul de ordine era discreția. Pentru că se știa că, dacă se ajunge la un scandal cu public, cu greu se mai puteau îngropa procesele. Ciocu' mic și joc de glezne, ca să ne meargă la toți bine.

Ce cred eu că se va întâmpla în continuare, ca urmare a acestor acțiuni brutale și lipsite de rafinament, urmate de acapararea puterii de către USL? Vor reveni jmecherii. Vă mai amintiți de ăia cu mașini scumpe, care vă depășeau cu 300 la oră în drum spre mare, sau care treceau pe roșu, sau care intrau în față la cozi? Aia de acum câțiva ani... Ăia pentru care chemai poliția degeaba, că stăteau în poziție de drepți în fața lor? Stați să vedeți ce o să reapară, ca ciupercile după ploaia de capete. Mafioții de stil vechi, de tip italian, care veneau peste tine în casă. Sper să nu fie așa, dar eu asta întrevăd.

La final, câteva vorbe pentru politicienii noștri. Nu zice nimeni să nu vă omorâți între voi, dacă atâta știți. Dar măcar păstrați o aparență de respect pentru lege, pentru opinia publică, pentru bunul simț. Pentru că voi dați exemplu, prin acțiunile voastre, țării. Puterea exemplului se vede cel mai bine în exemplul puterii, domnilor. Și exemplul pe care îl dați voi acum va fi urmat întocmai de turma pe care o păstoriți.

Și o melodie cu titlu potrivit pentru rândurile de mai sus, dar mult prea frumoasă pentru mizeriile pe care textul le analizează. Brutal Hearts.


 

©2009 Blog cu păsărele | Template Blue by TNB