Fantome

Vreau să îți spun despre fantome. Ale mele, ale tale, fantome intime sau fantome publice, fantome cu nume și fantome fără formă.

Toate fantomele astea au ceva în comun: sunt lângă tine în fiecare moment. Sunt acolo când dormi, sunt acolo când mănânci, când privești un film și când vorbești cu persoana la care ții atât de mult. Când ești tânăr, sunt puține fantome ce-ți țin companie, pe măsură ce timpul trece, lângă tine se aciuează din ce în ce mai multe.

Unele fantome sunt tăcute, altele mai guralive. Unele fantome vin din iubiri pierdute, altele din eșecuri, unele vin din oameni pierduți înainte de vreme, altele din abuzuri și traume.

Cele mai zgomotoase dintre ele ajung să îți dea de furcă, să te frâneze din inițiative. Dar știi ce e interesant? Că unele fantome chiar îți vor binele. Pentru că ele știu că dacă arată ca un tren, sună ca un tren și vibrează puternic, trebuie să te uiți împrejur ca nu cumva să fii pe o șină. Pentru că unele din ele s-au născut din întâlnirea cu un tren.

O fantomă îți va zice: nu te urca în montagne-russe, e prea periculos! Alta îți va șopti "nu ai cum să reușești în proiectul ăla mare". În prim-plan o să auzi o fantomă strigând că vei suferi dacă te apropii de persoana pe care o îndrăgești instinctiv, pentru că fantoma aia crede că știe totul despre relații. Poate nu știe, cumva niciuna din fantome nu știe despre ce vorbește, pentru că ele se bazează doar pe ceea ce le-a creat, nu pe prezent. Dar una din fantome vede trenul care vine.

Așa că, dragul meu, să nu îți ignori niciodată fantomele. Nu le lăsa să te controleze, pentru că te vor feri de experiențe minunate, dar nu fi surd la ele, pentru că în ele stă experiența. Și nu lăsa pe nimeni să râdă de fantomele tale. Sunt acolo cu un scop.

Texte

Mă uitam pe statisticile pentru blogul ăsta și m-am surprins zâmbind cu gura până la urechi. Poate pentru că nu mi-am luat pastilele, sau poate pentru că am băut un Breezer. Dar cel mai probabil este pentru că din când în când, mai vine cineva pe blogul meu și îmi reamintește ce mă face pe mine fericit. Din când în când mai vine cineva și îmi citește toate povestirile mele scurte, toate aventurile mele la job sau prin apartamentul administratorului, toate aberațiile de acum cinci ani pe care nici nu le mai pot citi, eu...
Din când în când mai fac pe cineva să râdă, să simtă, și de fapt asta e tot ce îmi doresc. De data asta, a fost Ana. Ana, ca în povestirile Oliviei despre care sunt sigur că veți auzi la un moment dat. Nu știți despre Olivia, și nici despre Anele ei, dar dacă o veți citi, să vă amintiți și de mine. :)
Vorbeam cu cineva chiar azi despre rostul unui text. Ce rost poate avea un text? Poate să informeze, poate să descrie un eveniment sau să țină o evidență. Dar poate și să transmită niște trăiri. Poate, precum niciun alt mediu, să creeze imagini, sunete, parfumuri, mai reale ca un vis, pentru că textul creează doar contururile pe care fiecare și le colorează cum dorește. Poate parfumul lui era un pic dulce, sau poate ochii ei erau albaștri, dar și tu ai simțit același lucru când ai tras parfumul lui în piept sau când s-a uitat la tine ca la ultimul bărbat din viața ei. Trăirile tale alimentează orice poveste scrisă. Și aceeași parte din voi care vă permite să colorați după contururi vă ajută să vă colorați și viața. Asta este minunea textului și din acest motiv cred că se pierde mult prin îndepărtarea de cărți.
Ana mi-a scris că i-am făcut dimineața mai frumoasă. Și asta, pe lângă mașini, bani, femei și manele, e cam tot ce îmi doresc pentru a fi fericit. Nu ar trebui să conteze prea mult că te vrea sau nu nuștiuce editură, că textele tale au fost sau nu refuzate, contează să atingi oamenii cu ceea ce scrii. Validările vin de la cititori, nu de la comisii. Poate ai zece cititori, ca mine, sau mii, ca ivcelnaiv, dar dacă ai măcar câțiva care îți spun că textele tale le luminează diminețile, le ușurează zilele sau le fac serile mai călduroase, sugestia mea este să continui să faci ceea ce faci. You're doing it right.

Mulțumesc pe această cale cititorilor mei fideli (Germania, se aude? Ardealul, se aude? Mamă, ai putea să nu mai intri chiar ZILNIC pe blog?) și vă promit că nu mai durează mult până veți citi o poveste ceva mai lungă, scrisă de mine - Matrioșka.

Picături

Până mai de curând am fost adeptul conceptului unei singure fericiri mari, monstruoase, sufocante. That didn't work out very well for me, pentru că în general oamenii sunt mincinoși și fricoși. Inclusiv cu ei înșiși, și aici mă includ și pe mine. Ca urmare, am fost nevoit să-mi schimb strategia. Trebuie să recunosc că filmul "Whatever works" regizat de Woody Allen a fost cel care m-a adus cu picioarele pe pământ, pentru că m-a făcut să realizez adevărul. "Whatever love you can get and give, whatever happiness you can provide, every tempoary measure of grace, whatever works"... Just do it.
Așa că acum am mult mai multe fericiri mai mici. Fericirea pe care o simt când o văd pe cucuveaua de șefă de la fostul meu loc de muncă, care mi-e și vecină, cum se încruntă văzând că plec pe la 9.00 de acasă, cam ca ea (eat shit, scarecrow!). Că deh, trebuie să fii director de firmă fără bun simț sau angajat la o firmă cu bun simț ca să ai parte de așa flexibilitate legată de ora plecării la job...
Fericirea pe care o simt când îmi văd prietenii alături de mine, indiferent de nebuniile mele sau de perioadele mele nașpa. Fericirea pe care o am când aud răsuflarea ta liniștitoare în miez de noapte și îți simt căldura reconfortantă.
Fericirea pe care o simt când mă plimb cu EMO, cu muzica la 2/3 din volumul maxim (fix, da?), și simt că pot să ajung în orice colț al lumii.
Fericirea pe care o simt când găsesc o melodie frumoasă, când o ascult prima dată. Fericirea pe care o simt când mănânc o șaorma "moartea simțurilor" de vis-a-vis de Spitalul de Urgență.
Sunt picături care alimentează pârâiașul meu de fericire. Uneori mai multe picături, alteori mai puține, dar important e că acum e un pârâiaș, nu inundații urmate de secetă. Ceea ce, pe bune, vă recomand și vouă. Cât mai multe surse de zâmbete și de fiori.

Și muzică.

Dance or Die. Aveți răbdare cu Janelle, you might actually enjoy it.


Angel, blossom, gunshot, dodging, dream, bright, beat, light, breathe, live, help, give, focus, trance, wake up, dance!

Poza e de aici.

6-7 times

De câte ori iubești? Așa, într-o viață de om, de câte ori îți oferi inima cuiva, i-o dai spre păstrare? Poate depinde de cât de naiv ești. Sau de cât de matur ești, respectiv. Sau poate depinde de cât de mare ți-e inima, cât poți iubi și cum reușești să treci peste o iubire.

6-7 times? Pentru unii e puțin, pentru alții e mult. Pentru unii, iubirea e supra-evaluată, alții nu pot trăi fără iubire. Tu de câte ori ai iubit cu adevărat? Nu vreau să îmi răspunzi, doar gândește-te la asta câteva secunde. O să îți facă bine.

Dacă sunteți cuminți, o să vă spun o poveste despre iubire, peste un timp. O poveste mai lungă, care susține teoria mea: nu poți iubi cu limite. Sau, reformulând, iubirea care contează nu poate fi limitată.

Urmează noi postări din firma lu' Pește Urlat (cunoscătorii știe), dar momentan sunt romantic, așa ca luați de ascultați.

Jobul ca mod de viata - Episodul I - the Corporate

Motto: Munca este doar o scuza pe care o invoci cand nu ai o viata reala.

Mdaa... Si am ajuns si la acest capitol spinos al existentei noastre. Munca. Acea activitate (care unora le place, altora deloc), pe care o desfasuram ca sa avem un nivel de trai, o masina, o casa samd.

Observam zilele trecute cine ramane sistematic peste program la birou. Sunt doua categorii de oameni:

-cei ambitiosi, care vor mereu mai mult, care se implica in atat de multe proiecte incat ajung sa traiasca pentru a munci, si nu invers, cum ar fi normal... Ca sa ajunga sa se bucure de o pensionare calduta, undeva in Insule (cu i mare, normal), sfarsindu-si viata intr-un mod demn de o persoana ambitioasa... Hei, atata timp cat ei sunt fericiti asa, cine-s eu sa-i judec?

-cei care nu au unde sa se intoarca. Pur si simplu. Cei care nu au o viata, cei carora le este mai bine la servici decat acasa, cei pe care grijile i-au lovit in asemenea hal incat ajung sa se refugieze in singurul loc unde detin (aparent) controlul.

Bineinteles, mai sunt si cei certati cu usa (pe care o rup zilnic la ore stabilite), cei care la o secunda dupa terminarea programului sunt vazuti parasind cu 110km/h incinta firmei, in grupuri de cate 4-5. Acestia ori sunt platiti prea putin (cred ei!) pentru ceea ce fac, ori au o conceptie un pic ciudata cum ca statul peste program este numai pentru lingai sau incompetenti.

Apoi sunt cei normali. Cei care pleaca la "si 5" sau la "si un sfert", linistiti, fara sa aiba o mina suparata sau grabita, o privire pierduta sau un aer de puscarias condamnat la moarte.

Din cate am observat eu, procentul celor care stau peste program/exactilor/normalilor este undeva in jur de 20%/30%/50%, cu variatii in functie de firma si de salarii :)

Nu iti mai zice ca ai mult de munca atunci cand te simti singur! Nu da vina pe job ca nu esti in stare sa iti organizezi timpul! Nu jobul e de vina, nu seful, nu deadline-ul, ci TU.

In cele ce urmeaza voi sublinia cateva din concluziile la care am ajuns in extrem de lunga mea activitate in campul muncii (lol):

1. Nu-ti face prieteni prea multi la birou. Prieteniile la birou nu au intotdeauna rezultatele dorite. Daca ai o viata pe langa job, ai si prieteni. Din aia adevarati, care chiar iti sunt acolo cand ai nevoie de ei.

2. La job muncesti. La job NU BARFESTI (o regula esentiala, pe care eu impreuna cu 80% din angajati nu o respecta). Barfa vine inapoi exact ca un bumerang. In plus, pentru astfel de activitati exista baruri, cafenele. Si prieteni (vezi punctul 1).

3. Daca pleci din firma (demisionezi), nu o sa ti se simta lipsa. Nu mai mult de o saptamana. Decat in cazul in care n-ai facut predarea de job prea bine, caz in care numele tau va fi pomenit in multe feluri de persoanele care au avut ghinionul sa-ti preia sarcinile. Numele tau si al familiei (in special pe linie feminina).

4. Statuia din fata firmei e doar un mit. Poti sa revolutionezi tot sistemul, poti sa usurezi munca a o suta de oameni, in final esti doar o caramida dintr-un zid. Tot bani primesti, ca si restul. Daca vrei sa lucrezi intr-un domeniu care sa-ti aduca admiratori, fa-te cantaret. Sau actor. Nu e un concurs de popularitate. Usureaza-ti TIE munca, si acest lucru va fi imediat observat. Usureaza-le si celorlalti munca, si o sa fii privit ca fiind "tipul ala care e in lumea lui" sau "ala care n-are ce face acasa".

5. Sefii sunt deasupra ta cu un motiv. Lasand la o parte pilele (care in domeniul corporate de azi incep sa isi croiasca tot mai greu drumul spre directorat), sefii sunt acolo pentru ca sunt mai destepti ca tine. Sau mai experimentati. Sau ambele. Respecta asta inainte sa-i injuri ca sunt absurzi, si in momentul ala vei realiza ca nu ei sunt absurzi. Esti tu prost.

6. Nu lasa jobul sa iti manance din timpul alocat vietii private. Va fi un proces de cele mai multe ori ireversibil. E un cerc vicios care se termina numai cand esti complet singur si amar.

7. Un salariu mare nu inseamna nimic. Un om cu un salariu de 12 milioane poate sa fie mult mai multumit de salariu decat unul cu 20. Sau 50. Ca regula de baza, nu te inhama la nimic care te face sa depasesti 50% din salariu. Cum ar fi un leasing la o masina. Da, ti-o permiti, dar muncind doar pentru ea. In momentul in care se depaseste masura cu cheltuielile fixe, se intampla doua lucruri foarte grave: nu mai esti multumit de salariu si incepi sa te izolezi social. Deci te vei simti nasol atat la job, cat si acasa.

8. Dormi si fa sport. Aceste doua lucruri sunt esentiale. Daca vii de la birou rupt, dormi 10 ore si dimineata esti rupt, inseamna ca nu faci sport. Daca ti se pare ca ziua de lucru se mareste cu zece minute in fiecare zi, atunci nu dormi suficient.

9. Nu te lasa coplesit de joburi. Nu ajuti pe nimeni facand tu toata treaba timp de doua luni, apoi avand o cadere nervoasa timp de trei.

10. Cea mai importanta regula. NICIODATA sa nu iti alegi ca iubit/iubita un coleg /o colega de birou. Pentru ca in felul asta viata ta personala ajunge la birou, iar acest lucru este un dezastru cu explozie intarziata. Un flirt, o aluna, mai merge, dar nu dragoste cu cineva care iti este mai apropiat de 50m cand esti la job.

Oh shit, maine am interviu si e ora 1. Sper sa reusesc sa ma mut la alt job mai bine platit, ca sa fug de fosta iubita de la birou, sa imi mai ramana bani dupa ce platesc rata la masina si ca sa imi fac noi prieteni. Hei, nu faceti ce face popa, faceti ce zice popa!