Și în a opta zi...

|

Nu, nu mă călugăresc. Deși aș avea mai multe șanse să pice ceva la mânăstire, am o minte mult prea perversă. Mă rog, asta nu i-a oprit pe alții, dar eu tot nu mă călugăresc, pentru că mi se pare plictisitor să port doar negru.

Eu cred că în a opta zi, Dumnezeu și-a dat seama că luase totul prea în serios, așa că a creat iarba. Nu iarba aia pe care o pasc vacile, nici cea pe care o pui în supă, e vorba de cealaltă iarbă.

După cum nu știați dar vă spun eu acum, eu stau foarte aproape de o biserică. O biserică foarte frumoasă, cu o curte generoasă și plină de diverse plante. Culturi de plante. Mă duc eu într-o dimineață însorită către mașina mea, parcată fix în gardul bisericii, și mă trăznește un parfum atât de familiar încât mă transform în Mickey Mouse.


Mă, o fi de la mine, îmi zic. Deschid ușa la mașină, nimic, mirosea ca de obicei a mâncare stricată și odorizant ieftin. Încep să adulmec precum un labrador după prepelițe și mă opresc în gard. Acuma nu zic că ar fi popa jamaican, dar ce pot spune sigur e că ceva puțea teribil... de plăcut dincolo de el. De gard, nu de popă.
Asta ar explica cumva și de ce atunci când vine vântul de asfințit, toată lumea din blocul meu se duce la culcare. Mă rog, treaba asta poate fi explicată și prin faptul că media de vârstă în blocul meu este de 78 de ani (și avem abonament la pompele funebre).

Între timp au mai trecut câteva luni, am mai plătit câteva întrețineri, am scăpat cu onoarea intactă și fundul la fel, deci totul e aproape bine. La un moment dat începusem să îmi fac griji că am fost friendzoned de către administrator, dar m-a luat într-o zi de mână atât de tandru încât m-a liniștit: încă mă iubește sincer.

Vă salut de la etajul zece, cu geamul deschis și făăăără niiiicio grijă, man...

Vă las cu o melodie Pedobear approved. 123 123 drink.

O dată la două vieți

|

O dată la două vieți se întâmplă o minune. O dată la două vieți, doi oameni care se cunoșteau dintotdeauna se întâlnesc pentru prima dată. Se uită în ochii celuilalt pentru prima dată, ca și cum nu s-ar mai fi văzut de două vieți, apoi se iau de mână așa cum s-au luat dintotdeauna, deși nu își mai amintesc nimic din trecut.
O dată la două vieți, îmbrățișările se potrivesc și atingerile sunt familiare. O dată la două vieți, își reîntâlnesc prietenul cel mai bun și își povestesc ce își amintesc din timpul în care nu au fost împreună.
Nimic nu e întâmplător. Poate că, în același timp, nimic nu are un scop anume. Sau o finalitate conturată. Lucrurile se întâmplă pentru că era imposibil să nu se întâmple. Pentru că există un moment potrivit și doi oameni potriviți, o dată la două vieți.

Poate că e vorba de felul în care îți ține mâna într-a ei. Sau poate e vorba de cum te face să râzi din orice. Poate e felul cum el îți ghicește emoțiile și intențiile fără ca ochii tăi să-i poată ascunde ceva. Dar știi că nu e nimic arbitrar în gesturile mărunte.

O dată la două vieți, lucrurile capătă sens.

 

©2009 Blog cu păsărele | Template Blue by TNB