Călătorul

Eram adâncit în gânduri. Stăteam în stație, așteptând tramvaiul și primăvara. Cred că tramvaiul o să vină primul, îmi zic. Nu eram foarte atent la ce se petrecea în jurul meu, dar nu aveam cum să nu-l observ.

A traversat pe verde, odată cu ceilalți călători grăbiți. S-a uitat scurt în ochii mei, apoi s-a așezat liniștit lângă mine. Ceilalți îl priveau cu mirare amestecată cu teamă. Ce bine că vine tramvaiul.

S-a urcat la fel de liniștit, s-a strecurat până la burduf, unde a rămas până când tramvaiul a început să încetinească pentru următoarea stație. A coborât cu degajarea unui călător care face drumul ăsta zilnic, apoi s-a îndreptat către pasajul pietonal care suplinea lipsa unei treceri de pietoni. Părea că știe exact unde se duce.

Nu o să-l uit prea curând. Era bej și avea coada tăiată, iar în ureche avea cercelul regulamentar de câine fără stăpân. Dar privirea lui atunci când s-a așezat lângă mine în stație denota mai multă inteligență decât a multor bucureșteni pe care i-am văzut în ultima vreme.

True story. Un câine fără stăpân care știa regulile de circulație, nu era speriat de tramvai și știa exact ce e de făcut și când ca să călătorească cu un mijloc de transport în comun.

Mă așteptam să-mi ceară și o țigară.

MLIA.

Aroganțe și fumuri la Silver Church

... sau cum să îți bați joc de clienți pe principiul "mai sunt destui de unde ai venit tu".

Ieri am fost la ceea ce trebuia să fie un concert mișto, susținut de Waldeck. N-a fost, pentru că bătaia de joc ce a ținut loc de organizare mi-a schimbat complet starea și m-a făcut să plec înainte de începerea concertului, după 2 ore și 30 de minute de așteptat într-un "club" în care n-aveai loc nici să întorci capul.
Concertul era anunțat pentru ora 21.00, așa că am ajuns acolo pe la 21.10, împreună cu perechea mea cea de toate zilele, în ideea că ne mai încălzim și noi un pic, mai vedem o pisicuță , mai bem un cico. Încălzirea s-a făcut afară la coadă, în frig, pentru că se intra cu țârâita. Pisicuțele bune, n-am ce zice. Cico era în prețul biletului, dar doar cico cu alcool, deci am zis "pas", în așteptarea spectacolului ce ar fi trebuit să înceapă, credeam eu, pe la vreo 22.00. La intrare, un bi gi es se uita la noi de parcă eram recidiviști cu svastici tatuate pe frunte, lucru care m-a făcut să mă simt mai sigur, pentru că, nu-i așa, un recidivist adevărat nu avea nicio șansă să intre la concertul lui Waldeck. Wait, what?

Următoarea oră nu a adus nimic notabil, în afară de întâlnirea cu Teodora, cunoștință veche din mediul virtual și nu numai. Pe la 22.45 deja mă uitam pe pereții frumos decorați cu busturi de bărbați (?!?) și mă întrebam dacă merită să îți împarți spațiul vital cu încă 200 de oameni care ascultă împreună cu tine muzică de Radio 21, cum elegant s-a exprimat un coleg de suferință.

Pe la 23.05 deja eram furios, pentru că muzica se transformase din muzică de Radio 21 în muzică de Radio România Actualități, iar singurul semn din partea conducerii clubului era "nu mai intră nimeni, că e prea plin". Plin cu nervi, that is. După o serie de coate și discuții jenante gen "ce te-mpingi, tataie?", urmărite cu detașare de bi gi eși, am început să mă gândesc serios la un anunț anonim la 112 legat de un anumit dispozitiv exploziv situat într-un anumit club. Am decis că o astfel de abordare nu ar fi tocmai corectă față de restul publicului care aștepta cu sufletul la gură (pentru că nu mai aveau loc să și-l pună altundeva) începerea concertului, apoi am ales 23.30 ca fiind ora maximă pe care o pot răbda.

Ca urmare, la 23.30 am început să-mi fac loc prin marea de oameni înspre ieșire, lucru mai ușor de făcut decât mă așteptam, deoarece aparent nu eram singurul nemulțumit de bătaia de joc. Coada era de data asta la garderobă pentru ridicarea hainelor, lucru care m-a făcut să cred că mai există totuși speranțe pentru români. Acest gând mi-a fost însă spulberat de către reprezentantul clubului, un papagal (în sacou crem, cine știe, știe) care era pe post de Sfântul Petru la intrarea în marele Silver Church. Să vă zic cam cum a mers discuția (în paranteză sunt comentarii ulterioare):

Eu: - Bună seara, credeți că mai stăm mult înghesuiți ca vitele la abator pentru concertul ăsta?
Papagalul: - Puteți să plecați dacă doriți. Waldeck este un artist și cântă când dorește, nu putem să obligăm artistul să cânte.
Eu: (să mori tu, pe banii cui?) - Bine bine, dar nu puteați, în două ore jumate de când ne călcăm în picioare aici, să faceți măcar un anunț? Să spuneți ceva?
Papagalul: - Da, trebuia să venim la fiecare și să vă anunțăm, nu?
Eu: (bă da ești chiar retardat, chiar și pentru un papagal) - Nu, stimate domn, dar am observat că dețineți microfoane și boxe în incintă.
Papagalul: - Nu putem ști când va cânta.
Eu: - Păi de ce n-ați anunțat concertul mâine? Sau peste două săptămâni, daca tot nu știți când o să cânte?
Papagalul: - Reveniți peste două săptămâni dacă doriți.
Eu: - Stați liniștit, nu vom mai călca vreodată pe aici (că deranjăm).

După ce ne-am recuperat banii pe bilete și hainele de la garderobă, am ieșit un pic mai nervoși decât intrasem și ne-am îndreptat către un taxi. În urma noastră, bi gi es -ul striga către coada de 30 de metri "haideți, să mai intre doi".

Concertul a durat 45 de minute, plus un bis. După 3 ore de la ora anunțată. Iar la Silver Church n-o să mai calc vreodată, pentru că acolo respectul față de clienți este fix zero.

La gară, birjar!

Vă mai aduceți aminte de primii taximetriști, cei cu unu sau doi cai putere la birjă, cu pălărie înaltă și mustăți stufoase? Nici eu, că nu sunt ATÂT de bătrân. Însă nu cred, chiar nu cred că puteau fi mai răi ca distrușii din ziua de azi. Și aici mă refer, în cunoștință de cauză, la taximetriștii din București.

Taximetriști care, în marea lor majoritate, sunt niște nenorociți ce ar trebui stârpiți. Și pentru că niciodată nu afirm lucruri fără motiv, hai să vedem și câteva motive. Uite, să zicem 5. Ar trebui stârpiți pentru că:

1. De fiecare dată când prind un străin, încearcă să-l fure. Șeful meu, austriac (fără vina lui, așa s-a născut), vine în fiecare săptămână de la aeroport până la hotel cu taxiul. Și în 90% din cazuri, taximetriștii încearcă să-l păcălească. De fiecare dată iese cu scandal, de fiecare dată ajunge să plătească exact cât trebuie doar după ce amenință că cheamă poliția. Și țineți cont de faptul că vorbim de vestiții taximetriști de aeroport, care oricum au tarif dublu față de gunoaiele de oraș.

2. Dacă vrea schimbătoru' lor, îți refuză cursa. Pe motiv că e prea scurtă distanța sau că, ultima modă, "ce domne, să stau o oră și jumătate în trafic". Da om prost, pot să te chem să stai două ore în fața porții dacă îmi doresc asta, este meseria ta pentru care primești un tarif de pornire, unul de staționare și unul pe km parcurs. Nu îți convine, normal, pentru că nu mai faci ciubuc, că tariful legal este mic și că tu de fapt înregistrezi mai puțin de 50% din curse la compania la care ești afiliat. Dorele, păi apucă-te tată de vândut papuci în piață dacă e tariful mic la taximetrie.
Da, ok, înțeleg să refuzi cursa că e clientul beat sau că te simți amenințat, dar nu refuzi o cursă la -15 grade afară că vrei să faci mai mulți bani din șpăgi în aceeași perioadă de timp. Și aici nu mă refer la un caz izolat, ci la taximetriști luați, sistematic, la rând, toți având același răspuns.

3. Când ai nevoie, nu e unul în preajmă. De ce? Pentru că sunt toți, ciorchine, pe cheiul Dâmboviței, la ieșirea din Centrul Vechi. Unde blochează două (!) din cele trei benzi de circulație, fără nicio jenă, deși în spatele lor se face coadă de mașini. Când mai trece o mașină de poliție pe acolo, pornește girofarul, băieții se conformează, pleacă, fac o tură și revin fix în același loc, pe principiul ei se fac că sunt polițiști și noi ne facem că ne pasă.
Și măcar de-ar fi acolo ca să facă un ban cinstit, dar de unde... Dacă te pune dracu să ai o casă în zona centrală, ce, crezi că te ia cineva din centrul vechi pe o distanță așa scurtă? Nu, frățioare, găsește alt fraier.

4. Pentru că vorbesc la telefon non stop, chiar și în timpul cursei, de cele mai multe ori fără hands-free. Pentru că radioul e prea tare, pus pe niște posturi absolut retardate. Pentru că au stația de emisie-recepție dată la maxim, de ajungi să visezi noaptea "Barbu cu Ana 15 minute 298".

5. Pentru că, la fel, în marea lor majoritate, conduc ca niște descreierați, fără nicio urmă de grijă pentru confortul sau siguranța pasagerului (btw, dacă încerci să îți pui centura, ori vei sesiza că este dezafectată, ori vei fi încurajat "nu o pune, că nu e nevoie"). Poate că înainte de '89 transportai cartofi furați de la CAP, dar acum transporți persoane care au încă dorința de a trăi și dorința de a-și păstra alimentele mâncate în stomac.

Ce soluții există? Este evident că cei mai mulți taximetriști nu au fost forțați să aibă acest loc de muncă de faptul că au fost dați afară de la Școala de Dans și Bune Maniere (apropo, știți bancul? " - Alo, am sunat la școala de dans și bune maniere? - Ete pula, doar de dans."), dar totuși un minim de cerințe la angajare ar fi o idee bună. Cerințe legate de igienă, modul de a conduce și comportament. Ah, da, și cerințe care chiar să fie impuse, nu de ochii lumii. De asemenea, Poliția Circulație, care în ultima vreme o freacă la rece fără rezultate, ar trebui să intre în cuiburile de șobolani din zonele cu vad comercial, să-i ardă la greu pe mârlanii care blochează traficul. Ar mai fi și reclamațiile, care ar trebui făcute DE FIECARE DATĂ când sesizați o neregulă. Îi iei frumușel indicativul, suni la compania respectivă și faci reclamație, sau și mai bine, la Protecția Consumatorului. Nu zic că vor avea toate efect, dar măcar 10% dacă sunt luate în calcul, tot ar fi ceva. De asemenea, dacă știți că ați fost furat (și cine circulă des cu taxiul poate să-și dea seama ușor), sunați frumos la Poliție și nu vă opriți cu plângerea până nu se rezolvă. Ne-am îndobitocit atât de mult încât ne lăsăm conduși de vestita "Las-o bă că merge-așa"? Eu sper că nu. Și dacă începeți cu "sunt și ei oameni", sunteți una din cauzele pentru care lucrurile merg prost în țara lui Băse.

Extras din Legea 38/2003 (Legea taximetriei) cu modificări la zi:

Capitolul VI - Obligatiile operatorului de transport, ale taximetristului si ale clientului cu privire la desfasurarea operatiunii de transport in regim de taxi

Art. 52

In vederea realizarii transportului de persoane sau bunuri in regim de taxi, in conditii de siguranta, calitate si legalitate, operatorul de transport, taximetristul si clientul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:

(3) Obligaţiile taximetristului:
a) să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul, respectând conduita de bună practică, conform prevederilor Standardului ocupaţional al taximetristului;
b) să deţină atestatul pregătirii profesionale valabil şi să îl prezinte la solicitarea organelor de control abilitate de prezenta lege;
c) să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale ale acestuia;
d) să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare Liber, cu excepţia cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispecerului sau când condiţiile de trafic nu permit această manevră;
e) să elibereze bonul client la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;
f) să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bonul client;
g) să nu implice taxiul în mod deliberat, direct sau indirect, în activităţi cu caracter infracţional ori în alte acte antisociale;
h) să anunţe organele de poliţie, în cel mai scurt timp şi cu prioritate, despre orice eveniment grav la care au participat sau au fost martori;
i) să nu angajeze transportul unui client aflat în stare avansată de ebrietate;
j) să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;
k) să nu încarce taxiul peste capacitatea sau gabaritul de transport autorizat;
l) să asigure integritatea calitativă şi cantitativă a mărfurilor sau bunurilor transportate, în cazul în care clientul nu le însoţeşte pe durata transportului;
m) să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
n) să prezinte informaţiile cerute sau să faciliteze accesul organelor de control împuternicite la aparatul de taxat, pentru verificare;
o) să nu transporte bagaje sau bunuri care să nu permită închiderea portbagajului, portierelor şi a geamurilor;
p) să nu execute activitatea de transport în regim de taxi fără a avea sigiliile corespunzătoare la aparatul de taxat;
q) să nu transporte clienţi pe bancheta din faţă decât în cazul în care îi atenţionează în prealabil că au obligaţia să poarte centura de siguranţă;
r) să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat şi lampa taxi în funcţiune pentru poziţia de operare respectivă;
s) să se supună controlului autorităţilor abilitate şi să prezinte la control, în timpul activităţii, documentele prevăzute de prezenta lege şi de legislaţia în vigoare;
t) să poarte obligatoriu centura de siguranţă când circulă fără client, în restul cazurilor portul centurii fiind opţional;
u) să nu utilizeze staţia radio din dotarea taxiului pentru alarmare nejustificată, care poate genera sau favoriza tulburarea ordinii publice;
v) să nu execute curse în afara localităţii de autorizare decât în condiţiile prevăzute la art. 18;
x) să nu fumeze şi să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului.


(4) Obligaţiile clientului:

a) să achite preţul transportului executat;
b) să solicite, să preia şi să păstreze bonul client la coborârea din taxi;
c) să nu plătească serviciile pe care le-a realizat taximetristul decât în limita sumei totale prevăzute în bonul client;
d) să nu provoace sau să nu dezvolte stări conflictuale cu taximetristul în timpul desfăşurării cursei respective;
e) să nu oblige sau să nu impună, sub orice modalitate, taximetristului să execute transporturile prevăzute la alin. (2) lit. g);
f) să acorde sprijin taximetristului în cazul agresării sau accidentării acestuia în timpul efectuării transportului, anunţând imediat organele de poliţie în legătură cu aceste evenimente;
g) să sesizeze primăria localităţii de autorizare şi filiala judeţeană a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după caz, în legătură cu practici neconforme ale taximetristului care le-au creat prejudicii ori au afectat calitatea serviciilor de taximetrie solicitate;
h) să nu ocupe scaunul de lângă taximetrist dacă nu poartă centura de siguranţă.

Jos ceva!

De obicei nu mă bag în treburi politice, pentru că nu mă interesează, dar ce s-a întâmplat în week-end-ul ăsta a fost ridicol. De ce s-a protestat în centrul Bucureștiului? Știe cineva?

Să facem un profil al protestatarilor:

- Jos taxa auto! Profilul protestatarului: etnie minoritară, scandări anti-guvernamentale, nu este violent. Nu are nicio convingere politică, vrea doar să aducă mașini din Germania și să iasă mai mulți foflenți.

- Jos legea 4! Profilul protestatarului: tânăr, 16-30 de ani, obligatoriu fular pe față, opțional glugă, geacă lucioasă cu blăniță și gel în păr. Obligatoriu membru al unei galerii (legea 4 se referă la accesul pe stadioane). Obligatoriu a aruncat cel puțin o piatră în direcția jandarmilor. Piroman, îi place să dea și să fugă, consideră jandarmii ca fiind trimișii Satanei pe pământ. Nu are convingeri politice.

- Jos exploatarea Roșia Montană! Profilul protestatarului: spălat pe creier, absoarbe orice campanie media ca și cum ar fi crezul de-o viață. Cumpără detergent la promoție și este împotriva eutanasierii câinilor. Sunt cei mai plângăcioși protestatari și obișnuiesc să se așeze pe asfalt când vin jandarmii, că așa au văzut la TV că fac ăia de la Greenpeace.

- Jos noua lege pentru revoluționari! Profilul protestatarului: trecut de 40 de ani, nu neapărat peste 65. Are tendința să arunce cu ouă sau diferite legume în jandarmi și în clădiri guvernamentale. Desigur, legume luate din banii pe care îi primea până acum de la stat pentru că a fost fotografiat în Piața Universității în 1989. Nu are loc de muncă, pentru că nu are nevoie. Sau nu avea, până acum. Împinge lumea înspre jandarmi. În cazul în care este atins de jandarmi, leșină și îi curge sânge din nas. Preventiv.

- Jos Funeriu! Profilul protestatarului: student, cazat în Regie sau în Leu, are prea puține restanțe și se plictisește. În principiu e printre cei mai civilizați protestatari, dar e ușor de influențat de către cei cu Legea 4, care se pot infiltra foarte ușor printre ei.

- Jos Băsescu! Jos Guvernul! Jos Boc! Aici avem mai multe tipuri de protestatari, printre care enumerăm pensionarii etern nemulțumiți, extremiștii trecuți de a doua tinerețe, instigatorii plătiți de anumite... părți interesate și cetățenii cărora plecarea lui Arafat și retragerea legii sănătății le-a pus capac. În general, ce au în comun toți este că vor să dea jos chestii. Nu au nici cea mai mică idee ce vor pune în loc, nu au nici cea mai mică idee care e pasul 2, ei doar vor să plece, vorba pancartei, Ex-Piratul și Ciuma Portocalie. Găsiți măi fetelor voi ceva mai bun și apoi vorbim.

Mai lipseau niște protestatari cu pancarte cu Legalize weed și niște prostituate care să prostitueze... să protesteze împotriva impozitului forfetar. Și poate niște troli de pe 9GAG cu pancarte cu... 9GAG.

Ca o concluzie: nu prea știm cum se face chestia asta cu democrația. Da, ideea e că fiecare are dreptul la o părere, dar încercăm măcar să avem toți câte o părere DESPRE ACELAȘI SUBIECT?

Și acum, o recomandare de la olandezi: neen , laat maar zitte.

Just a song

Voi scrie, dar nu acum. Acum am ceva treburi de rezolvat. Happy 2012!

Talán

Poate că toate lucrurile au un rost. Poate că toți avem un drum ce trebuie urmat. Poate că rolul meu a fost să fiu ceva pentru cineva, la un moment dat. Poate că de fapt astea sunt toate rolurile noastre: să fim ceva pentru cineva, cândva.
Viața merge înainte. Există în acest entry un tag pe care nu-l voi mai folosi, sper eu, niciodată.

Este ora 3 și 33 de minute, și de fapt voiam să vă povestesc dă Budapesta, că fusei p-acolo de ziua României. How ironic. Acuma, nu că aș avea ceva cu ungurii din România, dar ce mai căutați, fraților, aici la noi? Voi ați văzut vreodată ce capitală aveți? Pe lângă Budapesta, București pare o glumă comunistă. Cum spunea un coleg austriac, "da, dar e una bună!". Da, o glumă bună.

Să vă dau un exemplu. Noi avem grămada asta de piatră:

Ei au așa ceva:

I mean, really? Da,au și ei taximetriștii ăia care te iau de la gară până la hotel (3 km) și te taxează ca pentru 20 km, au și ei traficul infernal, da, și ei bagă apă în vin, dar să moară toți belgienii dacă nu m-aș face umpic ungur, așa, până termină ai noștri cu autostrăzile suspendate pe sub Herăstrău.

Am stat la un hotel care avea vreo patru lifturi. Din care două nu funcționau. Din care celelalte două veneau ca metroul bucureștean în orele de vârf, rar și pline. Gen din liftul de 10 persoane coborau 20 olandezi cu bere. Apoi, când ajungeai la etajul potrivit, aveai nevoie de busolă sau GPS ca să găsești camera. Sau să fi făcut școala de ghizi, că semne erau, doar că erau niște labirinturi de coridoare, mai ceva ca la Minotaur acasă. Să nu mă plâng, totuși, pentru că aveau condiții bune, iar internetul era gratis, spre deosebire de celălalt hotel, în Viena, unde era 4 EURO ora. A trebuit să aleg între cameră cu jacuzzi și internet. Nu vă zic ce am ales. Și mergea foarte prost netul, pe deasupra. Mă rog, revenind la hotelul din Budapesta, acolo am aflat de termenul de...

Mă scuzați, dar nu sună a combinație între Hungary și unikum, ci a combinație între Hungary și cums. Oh, maybe it's just me and my filthy, filthy mind.

Hai, că vă mai zic, dar mai încolo, că acum îmi pică ochii în gură. Vă las cu o melodie, cum v-am obișnuit. Să ziceți mersi dacă vă place. În gând, că nu vreau să mă laud.

P.S.: urăsc să zbor mai mult cu fiecare aterizare reușită. Poate (=talán) cu timpul însă...

Lost in Calcutta

Folosesc destul de rar Twitter. În general ca să comunic lucruri prea scurte pentru Facebook sau blog. Pot să spun că mă bucur că am cont de Twitter, pentru că altfel nu aș fi avut ocazia să aflu de concertul Iordache de seara trecută, din clubul Passage. Norocul meu că îl am în listă. Pentru cine nu știe cine e Iordache: intrați aici. Un saxofonist care cântă jazz cu fiecare părticică din ființa lui.

Ca să fiu mai precis, aseară în club Passage ne-au cântat, ne-au încântat Three's a Crowd, formație compusă din Mihai Iordache la saxofon și Sorin Romanescu la chitară. Atmosfera a fost una foarte specială și ciudată: cred că am fost 30-40 de oameni maxim în beciul de sub Calea Victoriei. Din aceștia, estimez că vreo 20 îi cunoșteau personal pe muzicieni, deci a fost ca un fel de repetiție între prieteni, foarte intim și cald. Cald, spre deosebire de temperatura din club, care nu cred că trecea de 19-20 de grade.

S-a cântat relaxat. Două seturi (de câte aproximativ o ora) de jazz de calitate. Zic o oră, dar muzica lor a fost atât de complexă pentru un muritor de rând cum sunt eu, încât timpul a trecut pe lângă mine tiptil, fără ca eu să-i remarc evadarea. S-au cântat piese cunsocute consumatorilor de jazz, dar s-a și improvizat mult. Am fost fascinat de felul cum cei doi muzicieni reușeau să se adapteze unul altuia în melodiile improvizate (Panică în pădure :)) ). Parcă nu mai auzeam muzică, parcă eram conectat la mințile lor, la gândurile și emoțiile celor doi. Melodiile lor parcă aveau versuri, scrise și rostite într-o limbă pe care eu nu o cunoșteam, dar sufletul meu da. Sună corny, dar dacă ați fi fost acolo, ați fi înțeles.

Am rămas surprins de numărul mic de spectatori, dar până la urmă, jazzul nu e chiar pentru oricine. Asta, plus promovarea "timidă" a concertului.

M-am întors acasă pe o ceață ce mergea ca unsă cu senzația dată de concert. Mulțumesc lui Iordache și lui Sorin Romanescu pentru o seară de excepție.

Luați de gustați. Three's a Crowd.



P.S.: titlul va fi înțeles doar de cei care au fost acolo.

Devil take my soul

La cafenea, prin urme vagi de fum. Aroma este de scorțișoară, cu nuanțe un pic înțepătoare. În capătul celălalt al camerei, o brunetă cu părul scurt se uită fix la tine. În difuzoare melodia asta.



Simți cum îți bate inima? Simți căldura plăcută de sub abdomen? Nici o femeie nu s-a mai uitat așa la tine. Îți imaginezi mâinile ei lungi desenându-ți conturul în timp ce tu îi mângâi părul des și parfumat.

Ce mai contează ce ar spune prietenii tăi? Vrei să încerci altceva. Vrei să vezi cum ar fi. Te ridici de la bar și te duci, aproape plutind către ea. Îți zâmbește.

- Ia loc!

Roșești, pentru că nu te așteptai la o primire atât de deschisă. Te uiți în continuare la ea, fără să poți spune ceva.

- Cum te cheamă? te întreabă tot ea, cu același zâmbet cald pe față.

Îi răspunzi aproape în șoaptă, în timp ce ea îți ia mâna într-a ei. Apoi, într-un acces de curaj, îi spui: îmi place de tine. Și mie îmi place de tine, vine răspunsul aproape imediat.

Vă ridicați și plecați din cafenea. Două fete, una brunetă, cu părul scurt și una șatenă, cu părul cârlionțat lung până la umeri.

(entry inspirat de melodia de mai sus :) )

I weep

Am găsit ieri o revistă pe masa din sufragerie. Bă băieți. Bă băieți, cum să ai așa ceva în casă? Vă mai mirați că sunt cum sunt. Dar să vă arăt.

Headline: "Cum a apărut Creația?". Serios? Revista Cosmos, numărul 47 (!), are ca headline "Cum a apărut Creația?"? Vă spun eu cum a apărut Creația. Așa a vrut Chuck Norris.

Apoi, "Arca stelară a agatârșilor". Întâi nu m-am prins care-i faza. Apoi, după ce am vorbit cu prietenul meu Google, m-am afundat și mai rău în groapa cu confuzie. Carevasăzică, Agatârșii erau un popor de origine scito-iraniană semnalați în antichitate (500 îen) pe teritoriul Transilvaniei. Ce rahat legătură are asta cu arca stelară, n-am aflat, dar ceva mă face să cred că are legătură cu campania RMGC, pentru că, conform Wikipedia, "Scito-agatârșii exploatau materiile din nisipurile aluvionare și zăcămintele de minereuri din zona Roșia Montană.". Deci să vă fie clar. 2500 de ani mai târziu, descendenții stelari ai agatârșilor au revenit pe Pământ să continue exploatarea zăcămintelor din Roșia Montană, și a românilor în general. Asta pentru că, fiind o investiție majoră și stelară, Guvernul Boc le-a dat scutire la impozit pe următorii 20 de ani, cu condiția ca agatârșii să lase în România toată cianura.

Încă un titlu și gata, că mă ia durerea de oase. "Omul, creație virtuală?". Matrix FTW! Bă fraților, publicația asta costă 5 lei și are 52 de pagini. Nu am avut curajul să o răsfoiesc, că mi-e teamă că dup-aia o să vreau să fac spirale și sex în grup. Hmm, să reformulez, mi-e teamă doar de spirale.

Uite ceva stelar. Parov Stelar. În memoria concertului delicios de luna trecută.

Shakespeare would weep

.. sau cel puțin asta cred eu că ar fi reacția lui, dacă ar citi ce scrie pe eticheta asta de la blugi:

This is engrish at its best. Pentru cunoscători și nu numai. Vă provoc să găsiți măcar o singură porține care să aibă sens. Click pe imagine pentru mărire.

Colecții

Sunt un colecționar. Ca și tine. Colecționez amintiri de toate felurile,de toate dimensiunile. Și tu faci la fel.

Sunt interesante, amintirile astea. Chiar daca avem exact aceeasi amintire pe care o impartim frateste, în sufletul tău ea e complet diferită de a mea.

Toți colecționăm amintiri. Dar de fapt, fiecare are lumea lui, populată cu amintiri unice. Singurul lucru real, singurul lucru universal adevărat, este ACUM. Prezentul.

Îți amintești dimineața când am uitat să ne zâmbim? Știu că da, dar ți-o amintești altfel. Prezentul însă e același, pentru amândoi. Iar viitorul e plin de surprize.



Via Clandestino.

The Ligia

Umblă vorba că dacă Ligia Adam ar fi un meme, ar deveni viral in no time; dacă ar fi o carte ar fi un succes răsunător; dacă ar fi un brand, ar avea o imagine de invidiat. Dar poate chiar e un brand.
Când întreb "o cunoașteți pe Ligia?", oamenii se uită la mine ciudat. OMGWTFLOL, cum să n-o știu pe Ligia? Să fiu sincer, până acum o lună-două, habar nu aveam cine este Ligia. Și la fel de sincer, nici până acum n-am întâlnit-o personal. De fapt, încep să mă întreb dacă Ligia (sau The Ligia, cum mai este denumită) nu este de fapt o găselniță de marketing de la Bitdefender. Cum ar veni, au două elemente noi de imagine: logo-ul redesenat și pe Ligia Adam.
Desigur, cunosc oameni care jură că au întâlnit-o personal. Teodora, the dark side of the dark side, este bună prietenă cu ea, dar dacă o întreb când s-a văzut ultima oară cu ea, primesc răspusuri evazive. Pentru mine e ciudat, e un fel de Ligia Morgana. Toți oamenii o cunosc, o plac, dar puțini au acces în inner circle.
Iar faptul că eu nu o cunosc personal mă bagă și mai tare în ceață. E ca un film în rusă fără subtitrare, dacă mă uit, pot să înțeleg despre ce e vorba, dar nu pot înțelege nuanțele.
Interesant e că atunci când se vorbește de Ligia, nu se vorbește neapărat de aspectul ei, care este fără îndoială ummm... îngrijit, to say the least. Se vorbește de un anumit tip de personalitate, bine definită. De ce? Pentru că tot ceea ce Ligia Adam comunică este coerent. De la entry-urile pe blog până la Twitter și Facebook, stilul este același, inconfundabil. Informații relevante, comunicare clară și aproape niciodată lipsită de conținut.
De ce vă zic eu despre Ligia? Pentru că mi se pare un model foarte bun de brand, foarte bine pus în valoare prin intermediul on-line-ului. Lăsând gluma la o parte, știu că o bună parte din voi nu o cunoașteți pe Ligia Adam, dar uite, așa cum ați aflat voi de la mine, așa am aflat și eu de ea.
Și ce faci cu o astfel de imagine? Simplu - devii trend setter. Dacă arăți cu degetul, se uită 1000 de oameni în direcția pe care o dai tu. Mă gândesc uneori câți bani ar scoate Ligia dacă ar avea linia ei de lenjerie intimă. Sau de cosmetice, parfumul Ligia Adam. Imaginea online egal oportunități, iar Ligia este un bun exemplu în acest sens.

Pariez că o să existe unii care mă vor acuza că o pup în fund pe Ligia, pentru cine știe ce motiv. Vă asigur însă că am scris acest text doar în contextul analizelor pe care le fac, fără nicio altă intenție în afară de a vă sublinia cât de importantă este imaginea, mai ales în online, și cât de ușor poți să ți-o creezi dacă ești coerent și perseverent în comunicare.

Merci, Oana Filip, pentru inspirație. Vă las cu niște muzică de relaxare. Unrelated.

Infinitea

... sau cum să te simți ca acasă de la prima întâlnire.

Nu a fost de la mobilierul superb, accentuat de luminile bine poziționate. Nu a fost de la zâmbetul plăcut al blondei cu părul scurt care ne-a luat comanda. Nu a fost nici de la muzica din fundal, de la Buena Vista Social Club.

M-am simțit ca acasă pentru smiley-ul pus pe nota de plată, alături de mulțumirile că am fost acolo și invitația de a reveni, scrise de mână. THAT blew me away.

Ca urmare, vă recomand cu căldură ceainăria Infinitea, un loc cu o atmosferă foarte diferită de orice ați încercat  până acum în materie de localuri. Prețurile sunt pe măsura locului și a ambianței, deci relativ sus, but... they have cookies!

Vă las cu o melodie de la Teodora - the dark side of the dark side. Pe care o îmbrățișez, cu această ocazie.

Despre respect

După ce zilele trecute m-am certat cu un polițist, pe tema "ce se intampla dacă" și povești cu zâne, azi am văzut încă două faze care mi-au umplut paharul. Dar să începem cu începutul.

"În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul trebuie să dovedească respect faţă de participanţii la traficul rutier cu care intră în contact.

Prin conduita rutieră personală adoptată atât în executarea serviciului cât şi în afara acestuia, poliţistul cu atribuţii în domeniul circulaţiei trebuie să fie model pentru ceilalţi participanţi la trafic în ceea ce priveşte comportamentul la volan." (Extrase din obligațiile polițistului, aflate pe site la IGPR)

0h rlly? Ce respect să ai pentru un polițist care te oprește pentru că n-ai lăsat pietonii de pe trotuar să ajungă până la trecere, ca să treacă strada? (cu justificarea "dacă era un copil și o lua la fugă?") Ce respect să ai față de un funcționar public, plătit din banii cetățenilor, care, atunci când îl întrebi, în calitate de cetățean, numele și gradul, îți spune "nu sunt obligat să vă răspund"? Ba da, domnule polițist, sunteți obligat să vă spuneți numele și funcția, atunci când un cetățean vă întreabă.

Și iată cum, după discuția aprinsă cu "omul legii", mă trezesc azi în fața a două faze cel puțin jenante. Mă întorceam de la o ceainărie (despre care vă povestesc imediat), opresc la un stop, mă uit în dreapta, o Toyota Rav4 cu un polițist în uniformă la volan. Polițist angajat într-o discuție intensă la telefonul mobil. N-avea fix nicio apăsare, conducea în timp ce era cu receptorul la ureche. Și atunci vă întreb: ce respect să ai față de un polițist care nu respectă legea?

2 km mai încolo, intru pe o stradă cu sens unic. Din sens opus, pe interzis, ghici ce venea. O mașină de de poliție, da. Fără semnale, fără nimic. Era sediul poliției pe strada respectivă, și pariez că le-a fost lene să ocolească (vorbesc despre Secția 4 din Sectorul 1). Ce respect să ai față de un "om al legii" care sfidează cetățeanul în felul ăsta?

Sunt sigur că nu spun lucruri noi, iar exemplele pe care le dau sunt minore în comparație cu altele, dar ce vreau eu să subliniez e că suntem o națiune de țărani, de oameni care nu au foarte multe puncte în comun cu civilizația. De aceea, respectul ar trebui să vină de la autorități în primul rând. E greu, cu atâția jmecheri și jmecherași, dar dacă nu există nici măcar acest minim de respect din partea "organului" însărcinat cu respectarea legilor, cum să avem pretenția vreodată să ne dăm jos din copaci?

Domnilor polițiști, nu uitați că atunci când ați primit hainele alea, ați făcut un jurământ. Nu uitați că sunteți în slujba cetățeanului și sunteți exemplu pentru cetățean.

Vorba unui fost colonel de poliție cu care am discutat mai apoi la telefon "Stai tu liniștit, ei nu sunt pe stradă în slujba cetățeanului, sunt în alt scop acolo". Vă las pe voi să vă imaginați care este acel scop.

Polaroid

Un instantaneu surprins azi, în timp ce mă întorceam de la birou.

Un cetățean intră încruntat în sediul băncii. Pe trotuar, un cățel încearcă să prindă o muscă  ce se lovește încăpățânat de vitrina aceleiași bănci.

Așa de mult mi-a plăcut contrastul ăsta... Viața complicată a unuia, în contrast cu simplitatea trăirilor celuilalt. "Mai am de plătit doar rata și telefonul" versus "Uuuu, little flying thingy! Me catch you!". Really smart versus really dumb. Hopelessly depressed versus carelessly happy.

Parcă, privind așa lucrurile, observi mai multe lucruri în apropierea ta. Pune-ți întrebarea asta pe repeat în cap: ce contează cu adevărat pentru tine? Să faci high score la sfârșitul jocului? Sau să te bucuri de el? Nu știu dacă mai urmează un nivel după cel pe care îl jucăm acum. Deci ce contează, de fapt?

Pentru mine contează să ating cumva mințile și sufletele celorlalți jucători. Să îi fac să simtă, să îi fac să viseze. Și știu sigur că voi reuși asta. Deja o fac (chiar dacă sunteți doar zece :)) ).

A venit toamna, sezonul melancoliei și al aromelor dulci. Să vă bucurați de nuanțele ei!