Preferata mea

Știți care e piesa mea de mobilier favorită? Bine, DACĂ V-AR PĂSA, știți care e mobila mea preferată?

Comoda.

Cum ar putea să nu-ți placă o comodă? Adică până și numele, comodă, te îmbie să mai stai un pic. Da, nu e canapea, nu poți să stai tolănit pe ea să asculți muzică, dar comoda nici nu vrea asta. Pentru că da, comoda are personalitate și comoda vrea să o respecți. Comoda vrea ca tu să fii fericit, dar în primul rând comoda vrea să fie ea fericită.
Comoda are sertare. Sertare și sertărașe, uneori și compartimente ascunse pentru oameni ascunși. Comoda este locul unde îți ții cele mai intime secrete, cele mai prețioase bijuterii și uneori, cele mai valoroase amintiri, într-o cutiuță de lemn frumos pictată.
Orice comodă care se respectă scârțâie, dar nu e un scârțâit deranjant, ci mai degrabă unul familiar, de "aici sunt acasă", de "aici ești acasă". E scârțâitul pe care îl identifici imediat, instinctiv, care te duce instantaneu cu gândul la ea.
Comoda nu e o mobilă impunătoare. Aparent. Pentru că deși fizic nu ocupă un spațiu prea mare (unii ar spune că e, după noptieră, cea mai micuță mobilă, asta dacă nu luăm în considerare scaunele, care sunt niște piese de mobilă în general plictisitoare), comoda este locul unde revii mereu, ocupând astfel un loc foarte important în viața ta. Gândește-te, unde te duci în fiecare dimineață să te schimbi? La comodă. Unde te oprești când ajungi acasă? Tot la ea.
Așa cum omul sfințește locul, comoda dă tonul camerei tale. Șifonierul cel obez este într-adevăr o prezență greu de ignorat, poate și patul, cu buclele lui învolburate, are ceva de spus aici, dar comoda le unește pe toate. Le ține împreună, le ține mulțumite. Nu cred că vrei să știi cum se ceartă patul cu șifonierul, iar noptiera chiar e prea micuță să îi poată despărți.
Comoda e, așa cum îi spune și numele, un pic leneșă. Ai sesizat ce greu deschizi uneori sertarele? Așaaa, luuung. Și niciodată nu se deschid de tot, iar dacă ai ceva mai adânc depozitat, tot tu trebuie să te chinui să ajungi acolo, n-ar putea să îți deschidă ea.
Dacă ar putea vorbi, comoda ar fi un pic cicălitoare. Nu uita să-ți pui cerceii! Iar ai luat bluza aia deșirată? Pune pozele alea înapoi în cutie, nu te mai uita așa lung la ele! Dacă ar vorbi, comoda nu ți-ar spune că ești centrul existenței ei, pentru că nu ar vrea să recunoască asta. Ar spune mai degrabă că ea e centrul, și n-ai avea cum s-o contrazici. Sau de ce să o faci. Pentru că deși comoda ar spune că ea e centrul, ea de fapt știe că fără cineva ca tine, ea nu ar avea un rost, un scop.
Poate e mai bine că nu poți vorbi cu ea, pentru că oricum știe prea multe despre tine. E suficient că e acolo, mândră să îți țină de urât și să îți fie utilă. Pentru că nici tu nu știi ce te-ai face fără ea.



P.S.: nu mai cereți să vă dau ce fumez eu, că nu vă dau. Merci le Miez pentru inspirație.