Cu administratorul la altar

Nu, deci nu. Trebuie neapărat să îmi plătesc întreținerea la timp. Știu, asta spun de ceva timp, dar să fiu al naibii dacă reușesc, la ce program am.
De data asta eram pregătit pentru orice, credeam eu. M-a întâmpinat la ușă, cu zâmbetul ăla înfricoșător, mi-a strâns mâna și dintr-o mișcare fulgerătoare m-a luat de braț, cam cum ai lua-o pe soție când o iei de soție. Am mers așa prin hol, eu încercând să mă duc spre bucătărie, el ținându-mă ferm pe drumul spre sufragerie. Până aici mi-a fost, mi-am zis. Măcar știu că o să cad luptând.
Mi-a dat drumul brusc în sufragerie, deoarece din spate, din bucătărie, a țâșnit ca dopul din șampanie nevasta administratorului. E prima oară când o văd mai de aproape, și aș putea să jur că amândoi folosesc aceeași proteză, la cât de mult seamănă. Nu, nu o folosesc pe rând, dar parcă aveau protezele identice.

No, acuma mă puteți acuza că nu sunt politically correct, dar urmând exemplul politicienilor noștri, ar trebui să fiu ok. Deci să nu mă judecați prea aspru că fac mișto de oameni ca mine, în vârstă, pentru că nu o fac cu răutate. Bine, mă rog, doar puțin.

La cum arăta și nevastă-sa, m-am temut că ea o să mă țină în timp ce el mă... mă rog, în timp ce plăteam întreținerea prison style. Dar în mod surprinzător, doamna soție de administrator a fost chiar prietenoasă, și nu felul "ăla" de prietenoasă. Tot spre surprinderea mea, administratorul luase deja poziția de drepți, începând să vorbească mult mai oficial și fără aluzii la chiloții prietenei mele (pe care probabil că îi purta deja). Deci asta voia să spună tata când îmi zicea "Tu ai nevoie de o femeie!". Aveam nevoie de soția administratorului.

Am scăpat și de data asta, dar mă întreb până când, prieteni? Până când?



Pentru mai multe aventuri la plătitul întreținerii, apăsați aici.