Spiritul civic, sau cât ne lipsește ca să scăpăm de blestemul istoriei

De câțiva ani observ cum, timid, apare în România ceva nemaivăzut pe meleagurile noastre: conștiința civică. S-a născut discret din patriotism, dintr-o urmă de educație și din mult curaj al unor oameni care au ales activismul ca mod de a avea un impact. A dat un examen important acum puțin timp, odată cu succesul protestelor legate de Roșia Montană. Conștiința asta civică are la bază bunul simț, o calitate care parcă se estompează în marile aglomerări urbane și care, de fapt, poate salva România de hoția și devalizarea sistematică de la revoluție încoace.

Conștiința civică, în forma ei timidă și incipientă, o observ în trafic, o observ în gradul de încredere pe care îl acordăm DNA-ului, o observ în micile gesturi pe care unii oameni încep să le facă chiar dacă “nu e treaba lor”. O observ în insistența unora de a rămâne optimiști, în ciuda nesimțirii covârșitor majoritară din jurul lor. Aceasta conștiință a societății crește odată cu oamenii care s-au eliberat de cătușele sistemului, care s-au luat la trântă cu el, fie prin inițiative personale sau voluntariat, fie prin încăpățânarea de a nu accepta să fie călcați în picioare pe munca lor.

Aș vrea ca mai mulți oameni din jurul meu să înțeleagă că nu sunt singurii care ar bate obrazul unui mârlan care aruncă gunoiul pe geamul mașinii. Aș vrea ca mai mulți români să înțeleagă că singura, dar SINGURA metodă prin care putem să scăpăm de blestemul istoriei noastre este sa ne folosim de vocea pe care ne-am câștigat-o cu greu (și cu mult noroc!) în ultimii 25 de ani. Vocea asta, a bunului simț, pe care o putem folosi doar când suntem împreună și când nu ne lăsăm intimidați de munca titanică pe care o avem pentru a ajunge unde am vrea sa fim.

Mediul de afaceri din România suferă în parte din cauza lipsei unei infrastructuri solide care să ușureze accesul la resurse. Ce fac oamenii aleși să ne conducă? Taie bugetul pentru infrastructură și îl redirecționează către administrațiile locale. Vine iarna, e nevoie de bani de căldură. Iar românului, dacă dă de căldură, nu prea îi mai vine să își folosească vocea. Deh, puterea obișnuinței, blestemul istoriei noastre. Așa că mediul de afaceri suferă în tăcere în lipsa infrastructurii. Nu moare, doar crește într-un ritm mult, mult mai scăzut decât ar putea.

România duce lipsă de investiții din partea statului. Investiții care ar crește valoarea adăugată din economia noastră, deci salariile, deci nivelul de trai. Ce fac oamenii aleși să ne conducă? Redirecționează banii din bugetul de stat destinați inițial investițiilor (pe care nu știu, efectiv, cum sa îi pună la lucru) înspre... a asigura căldurica: măresc salariile bugetarilor. Deloc un lucru rău, în sine, dar mărirea asta este complet nenaturală: nu este generată de o creștere economică, ci dimpotrivă, de eliminarea unor variante de creștere a economiei. Efectul pe termen mediu? Gândiți logic: salariile cresc, însă productivitatea rămâne aceeași, în lipsa investițiilor. Deci aceeași muncă plătită cu mai mulți bani. Rezultatul: ineficiența economiei, devalorizarea leului, bețe în roată populiste care dau o gură de aer pe termen scurt și mai mult rău fac pe termen mediu și lung.

România este sufocata de corupție și hoție, aceste crime care nu lovesc poate în noi, dar vor lovi cu siguranță în copiii noștri. Ce fac oamenii aleși să ne conducă? Blochează apariția unei structuri specializate în recuperarea pagubelor dovedite prin sentințe definitive (sentințe obținute prin efortul Direcției Naționale Anticorupție și nu numai). În lipsa unei astfel de structuri specializate, ANAF-ul cel rigid nu știe să recupereze aceste miliarde, multe miliarde, și gradul de recuperare al pagubelor ce reies din sentințe definitive este undeva pe la 10%. 10! In condițiile în care din sumele astea recuperate am putea avea și salarii mărite la bugetari, și investiții în infrastructură și în stimularea creșterii economice.

Cu toate că există și inițiative și pași în direcția bună, trăim încă într-o Românie sufocată de oamenii care o conduc. De ce? Pentru că uităm că avem o voce. Pentru că uităm că putem spune NU, chiar și între alegeri. Uităm că putem trage o linie, nu doar pe buletinele de vot, dar și pe asfalt. Ei nu conduc țara pentru că au moștenit-o. Faptul că i-am crezut la un moment dat nu ne poate împiedica să spunem "ajunge!", chiar și între alegeri. Ei conduc țara reprezentându-ne pe noi. Numai noi le putem da legitimitatea. Nu credeți că este cazul să nu o mai dăm pe pungi de mălai și de zahăr?

Un polițist mort pentru grandomania unui om ales să ne conducă este, din păcate, doar o scânteie din multele care izbucnesc zilnic. La nivel macro, nu doar astfel de tragedii ar trebui să genereze un răspuns social. Nu doar tragicul, nu doar suferința brutală a câtorva oameni. Ar trebui să ne uitam în jurul nostru și să adunăm suferințele micuțe din noi: că murim cu zile în trafic din lucrări executate prost, că mergem pe drumuri naționale – din cauză că autostrăzile trebuie dărâmate, că educația se duce de râpă din lipsa unui sistem coerent și a unui management inteligent, că medicina se bazează exclusiv pe moralitatea (și uneori, lipsa ei) doctorilor, nu pe sisteme și dotări performante. Că legea se aplică, încă, cu excepții, că plătim taxe la statul care nu produce nimic cu ei, ci îi irosește. Din toate durerile astea micuțe ar trebui să izbucnească un strigăt.

Lăsând la o parte preferințele politice... Că Ponta este un mincinos patologic, că Iohannis este o marionetă prezentă exclusiv pe plan extern și pe Facebook, ca să dea bine. Că rădăcina răului e la Băsescu, la Iliescu sau la Icsulescu... Lăsând la o parte tot teatrul ăsta hipnotizant de păpuși cu girofar și conturi de miliarde... Repetați-vă în gând asta: ei sunt ANGAJAȚII noștri. Noi îi plătim, de la noi au miliardele. Noi le dăm voie să ne arate direcția potrivită. Noi putem să le dăm peste mână, noi, ăștia 20 de milioane putem să tragem linia peste care să nu mai poată trece niciun Oprea, Oprescu, Ponta, Udrea. Să nu ne mai concentrăm să îl schimbăm pe dracu cu ta-su, ci să ne facem auzită vocea mai direct și mai des. Bătălia nu este între PSD, PNL, UDMR și alte grupări ideologice. Bătălia este strict una de randament, dacă vreți, ca într-o companie. Dacă sancționăm sistematic managementul, prin eliminarea de la conducere, vom găsi în cele din urmă pe cineva care să se priceapă. Cu o condiție! Să nu mai alegem răul mai mic. Să nu cădem iar în hipnoza asta, cum că există doar două alternative. Să nu mai vedem doar alb și negru, doar Băsescu și Ponta, doar PNL și PSD.

Foarte bine, ne dau să alegem între un hoț și un corupt? NU ÎI ALEGEM. Căutăm alternative, ni le creăm noi, nu ne lăsăm dovediți de mârlănie. Dacă noi nu, copiii noștri sigur merită efortul ăsta.

Conștiința civică, aflată la noi încă într-o fază incipientă, este singura care ne poate salva de acest management dezastruos al resurselor. Și e ca un mușchi. Cu cât îl flexăm mai des, cu cât încercăm să ridicăm sarcini mai mari, cu atât devine mai puternică. Așa se maturizează o democrație.

La final, mai zic o treabă. Oamenii absolut senzaționali care au început să apară în mediul de afaceri, în postura de “freelanceri”, “antreprenori”, profesioniștii adevărați orientați către rezultat și către valoare adăugată, ei reprezintă direcția potrivită. În momentul în care acești oameni vor avea curajul să intre în politică, soarta țării noastre se va schimba radical. Ei sunt în primul rând oameni liberi. Liberi de blestemele românismului. În momentul în care reușim să curățăm managementul de lepre și păduchi și să îi aducem pe profesioniștii liberi la conducere, România are tot ce îi trebuie ca să o ducem toți bine, aici, între granițele noastre, nu tânjind după visul american, spaniol sau german, după caz.