Fantoma lui Ceaușescu la Sala Palatului

Am fost recent la concertul Pink Martini de la Sala Palatului, așa că am zis să vă expun câteva note personale, observații și concluzii:

- Sala Palatului a rămas în 1987. În afară de boxe, nimic nu trădează faptul că suntem în era post PCR. Aceleași culori anoste, același mobilier anost, aceleași angajate care te direcționează către rândul tău. La propriu, cred că sunt ACELEAȘI doamne, angajate acum 40 de ani și îmbrăcate acum 40 de ani.
- Gongul, urmat de mesajul audio cu "Stimați spectatori, vă rugăm să vă ocupați locurile în sală", rostit cu o voce de Teleenciclopedia, m-a teleportat instantaneu în anii 80. Îmi căutam RIC-ul în buznar, noroc că am dat de smartphone și mi-am revenit.
- Magazinul Mixt din incinta Casei Palatului are un sortiment variat de produse, dar cozile de 30 de metri tot ca la lapte sunt.
- Poate de la culori, poate de la acustică, dar de fiecare dată când aplaudăm, ajungem toți să aplaudăm ritmic și să strigăm URAAA, URAAA. Fantoma lui Ceaușescu la Sala Palatului, jur.
- românul de Sala Palatului vine la concert la costum, dar pute a ceapă. În cazul de față, usturoi.
- românul de Sala Palatului dă câteva sute de lei pe bilet, dar vine la concert să vorbească, nu să asculte. Ehei, pe vremea lu' împușcatu' auzeai musca.
- Pink Martini are o muzică foarte mișto, atmosfera pe care o creează este foarte plăcută. În plus, cântă în engleză, germană, spaniolă, italiană, croată, japoneză și cinemaiștie ce. Oh, și română.
- Semi-japonezul ăsta chelios cântă bine de tot.
- O parte din muzicienii Pink Martini au avut o zi nu tocmai grozavă. Nu dau nume, dar s-a falsat la greu în anumite momente.
Dăm legătura în studio, la colegul Teoharie Coca Cozma. Sau stai, asta era din alt film.