Aroganțe și fumuri la Silver Church

|

... sau cum să îți bați joc de clienți pe principiul "mai sunt destui de unde ai venit tu".

Ieri am fost la ceea ce trebuia să fie un concert mișto, susținut de Waldeck. N-a fost, pentru că bătaia de joc ce a ținut loc de organizare mi-a schimbat complet starea și m-a făcut să plec înainte de începerea concertului, după 2 ore și 30 de minute de așteptat într-un "club" în care n-aveai loc nici să întorci capul.
Concertul era anunțat pentru ora 21.00, așa că am ajuns acolo pe la 21.10, împreună cu perechea mea cea de toate zilele, în ideea că ne mai încălzim și noi un pic, mai vedem o pisicuță , mai bem un cico. Încălzirea s-a făcut afară la coadă, în frig, pentru că se intra cu țârâita. Pisicuțele bune, n-am ce zice. Cico era în prețul biletului, dar doar cico cu alcool, deci am zis "pas", în așteptarea spectacolului ce ar fi trebuit să înceapă, credeam eu, pe la vreo 22.00. La intrare, un bi gi es se uita la noi de parcă eram recidiviști cu svastici tatuate pe frunte, lucru care m-a făcut să mă simt mai sigur, pentru că, nu-i așa, un recidivist adevărat nu avea nicio șansă să intre la concertul lui Waldeck. Wait, what?

Următoarea oră nu a adus nimic notabil, în afară de întâlnirea cu Teodora, cunoștință veche din mediul virtual și nu numai. Pe la 22.45 deja mă uitam pe pereții frumos decorați cu busturi de bărbați (?!?) și mă întrebam dacă merită să îți împarți spațiul vital cu încă 200 de oameni care ascultă împreună cu tine muzică de Radio 21, cum elegant s-a exprimat un coleg de suferință.

Pe la 23.05 deja eram furios, pentru că muzica se transformase din muzică de Radio 21 în muzică de Radio România Actualități, iar singurul semn din partea conducerii clubului era "nu mai intră nimeni, că e prea plin". Plin cu nervi, that is. După o serie de coate și discuții jenante gen "ce te-mpingi, tataie?", urmărite cu detașare de bi gi eși, am început să mă gândesc serios la un anunț anonim la 112 legat de un anumit dispozitiv exploziv situat într-un anumit club. Am decis că o astfel de abordare nu ar fi tocmai corectă față de restul publicului care aștepta cu sufletul la gură (pentru că nu mai aveau loc să și-l pună altundeva) începerea concertului, apoi am ales 23.30 ca fiind ora maximă pe care o pot răbda.

Ca urmare, la 23.30 am început să-mi fac loc prin marea de oameni înspre ieșire, lucru mai ușor de făcut decât mă așteptam, deoarece aparent nu eram singurul nemulțumit de bătaia de joc. Coada era de data asta la garderobă pentru ridicarea hainelor, lucru care m-a făcut să cred că mai există totuși speranțe pentru români. Acest gând mi-a fost însă spulberat de către reprezentantul clubului, un papagal (în sacou crem, cine știe, știe) care era pe post de Sfântul Petru la intrarea în marele Silver Church. Să vă zic cam cum a mers discuția (în paranteză sunt comentarii ulterioare):

Eu: - Bună seara, credeți că mai stăm mult înghesuiți ca vitele la abator pentru concertul ăsta?
Papagalul: - Puteți să plecați dacă doriți. Waldeck este un artist și cântă când dorește, nu putem să obligăm artistul să cânte.
Eu: (să mori tu, pe banii cui?) - Bine bine, dar nu puteați, în două ore jumate de când ne călcăm în picioare aici, să faceți măcar un anunț? Să spuneți ceva?
Papagalul: - Da, trebuia să venim la fiecare și să vă anunțăm, nu?
Eu: (bă da ești chiar retardat, chiar și pentru un papagal) - Nu, stimate domn, dar am observat că dețineți microfoane și boxe în incintă.
Papagalul: - Nu putem ști când va cânta.
Eu: - Păi de ce n-ați anunțat concertul mâine? Sau peste două săptămâni, daca tot nu știți când o să cânte?
Papagalul: - Reveniți peste două săptămâni dacă doriți.
Eu: - Stați liniștit, nu vom mai călca vreodată pe aici (că deranjăm).

După ce ne-am recuperat banii pe bilete și hainele de la garderobă, am ieșit un pic mai nervoși decât intrasem și ne-am îndreptat către un taxi. În urma noastră, bi gi es -ul striga către coada de 30 de metri "haideți, să mai intre doi".

Concertul a durat 45 de minute, plus un bis. După 3 ore de la ora anunțată. Iar la Silver Church n-o să mai calc vreodată, pentru că acolo respectul față de clienți este fix zero.

StumbleUpon.com

2 comments:

Ramona spunea...

Imi pare rau pentru experienta ta :(
Eu am incercat sa ma detasez de fum, fumuri si aglomeratie, pentru ca imi doream foarte mult sa-l ascult pe Waldeck live. Pentru ca altfel nu as fi rezistat. Asteptarea de 3 ore, in schimb, mi-a stricat aproape de tot entuziasmul. Si apoi a venit band-ul, au cantat putin si gata. Despre staff nu stiu ce sa zic, pentru ca am evitat orice contact cu ei si m-am ascuns intr-un colt unde nu ma atingeau coatele, tocurile si nu-mi bagau toate figurantele tigara in ochi.
O singura obiectie: muzica nu era de Radio 21... Radio 21 e Turkish delight adevarat. Eu am auzit Florence&The Machine, The Cure, Snow Patrol, Moloko, Parov Stelar :)
Dupa seara asta mi-am propus sa nu mai merg la niciun concert indoors. Numai in aer liber, abia astept vara :D

Coyote spunea...

Au fost si sus numitii in playlist, nu zic nu, dar muzica la un moment dat a inceput sa puta. Poate si din cauza nervilor. Nu venisem acolo sa dansez, stii? Nu pe Depeche Mode, anyway.
AsteptAM vara :)

 

©2009 Blog cu păsărele | Template Blue by TNB