Alchimistul

Avea aproape 60 de ani, dar nu-i dădeai mai mult de 45. Mereu vesel, mereu pus pe șotii, avea în el o energie pe care mulți o considerau de-a dreptul dubioasă.
Deținea un local micuț, într-o zonă foarte frumoasă a orașului. În fiecare dimineață la ora 7, indiferent cât de mult lucrase în noaptea respectivă, el era cel care deschidea obloanele din lemn vopsite în culori blânde. Punea cafeaua la făcut, apoi cobora câteva minute în pivniță, revenind chiar când ajungeau primii angajați. La ora 8.30, deschidea ușa la intrare și stătea un pic afară, bucurându-se de aerul tare de dimineață.

- Care îți e secretul? îl întrebau clienții vechi ai localului. Cum reușești să fii așa de bine dispus tot timpul?
- N-am de ce să fiu altfel, îi mințea el cu zâmbetul pe buze. Viața e prea scurtă ca să nu te bucuri de ea.

Îl invidiam. Eu aveam 32 de ani, însă părea mult mai în formă și mai plin de viață decât mine, chiar decât prietenii mei mai tineri! Eu îi țineam barul, eram barman/chelner/om bun la toate, și îmi plăcea la nebunie să lucrez cu el. Într-o seară însă, stând cu el pe terasă, am remarcat ceva ciudat. Fusese o seară mai ușoară, așa că reușisem să ies un pic din bar, dintre licorile mele, și să îl provoc la un pahar de vorbă. Pe măsură ce orele treceau, observam cum îmbătrânește văzând cu ochii parcă. La un moment dat s-a scuzat, s-a ridicat de la masă și s-a dus în pivniță. Mi-era teamă să nu i se fi făcut rău, așa că l-am urmat, după câteva minute.

Intrând în pivniță, unde de obicei nu avea nimeni acces, am rămas surprins să văd că era un adevărat laborator acolo, jos. S-a întors, auzindu-mă, și după un moment de tăcere, mi-a spus:

- Ei, până la urmă tot trebuia cineva să afle... Măcar ești tu, în care am încredere.

Nu știam ce să spun, dar nici nu era nevoie, pentru că a continuat:

- Toată lumea se miră de ce sunt eu mereu așa plin de viață... Ei bine, o lungă perioadă de timp am fost altfel. Vezi tu, când eram tânăr, m-am îndrăgostit. Am iubit-o atât de mult, încât atunci când destinul mi-a răpit-o, n-am mai vrut să mai trăiesc. Mi-era atât de dor de ea, în fiecare zi, încât nu mai reușeam să construiesc nimic, să fac nimic cu viața mea. Am plecat departe, pe alte continente, am fugit, m-am ascuns de trecut, dar trecutul era mereu acolo, cu un pas în urma mea. Am avut însă norocul să dau, în drumurile mele prin America de Sud, peste un trib condus de un vraci foarte înțelept. Se pare că știa și câte ceva despre alchimia sufletului, printre altele. El m-a învățat să construiesc asta.

S-a dat la o parte, arătând spre un obiect ciudat care strălucea ușor.

- Ce face chestia asta? l-am întrebat, apropiindu-ma de masa pe care era artefactul.
- Condensează dorul. Știu, pare absolut nebunesc, dar asta face.Transformă dorul într-un lichid, eliberându-mi sufletul de apăsarea aceea teribilă și redându-mi pofta de a trăi.

Abia în acel moment am observat că pivnița continua dincolo de masă, ca un coridor larg, ca o cramă, în care erau sute, mii de sticle pline aparent cu același lichid ca și cea de pe masă. În mod evident, am rămas complet mut, timp de câteva secunde, apoi am întrebat, cu o voce tremurată:

- Dar... De ce le-ați păstrat? Toate sticlele astea... Sunt pline cu dor!
- Nu știu. Poate pentru că n-am vrut niciodată să renunț la femeia pe care am iubit-o atât, la ce simțeam pentru ea. Sau poate pentru că am vrut să văd cât dor poate izvorî din sufletul unui om.
Continuă, pe o voce mai tristă:
- După cum vezi însă, în fiecare zi cobor aici și mai umplu o sticluță cu dor. de treizeci de ani, în fiecare zi. Măcar nu mă mai apasă.

Am încercat să îl mai întreb ceva, dar mi-a făcut un semn scurt cu mâna.

- Te rog ceva. Din acest moment, acest subiect este închis. Nu vreau să mai vorbim niciodată de asta, și aș prefera, pentru binele tău, să nu mai spui nimănui. Nu de altceva, dar e posibil să te bage într-o cămașă de-aia cu mâneci lungi, care se leagă la spate, și să te încuie într-o cameră cu pereții moi, adaugă el râzând.

Am urcat împreună treptele, tăcuți. Prin capul meu treceau tot felul de idei. Cât o iubește pe femeia asta.

Din acea seară nu l-am mai invidiat.

Link