Sfârșitul lumii? Aș vrea io...

|

Mă minunez. Nu, pe bune, mă minunez de cât de urâți pot fi unii oameni. Nu la exterior, că la capitolul ăsta poate nu-i vina ta, dar în suflet. Aproape că-mi doresc să plec pe o insulă nelocuită (da' cu wireless, ca să fiu la curent cu noutățile). Asta așa, ca introducere, că de fapt voiam să vă zic de altceva.
Stăteam azi și îmi trăgeam sufletul după o partidă de sex obligat (aka paradă cu strigături de la scumpa mea șefă), când începe să se miște casa cu noi. Dar nu mișcare de-aia, de aproape n-o simți, ci zgâlțâieli serioase, de-ți curgeau literele de pe monitor. No, îmi zic, asta fu. Nu o mai suportă nici pământul pe șefa, vine sfârșitul lumii. Am scăpat ușor, mor tânăr, rapid, nu-mi duce nimeni dorul, ce mai, ideal. Sper să n-ajung în același loc ca și șefă-mea, că în mod sigur și acolo o să fie un team leader ceva.
Mă uit cu o privire pierdută, zâmbind, la Alinuța de la HR, și remarc că tremuratul casei nu se întețește, dar nici nu dă semne că s-ar opri curând. Alinuța de la HR, trebuie să vă zic, e o doamnă la vreo 28 de ani cu care râzi de te spargi. Mai mult ea, pentru că dacă s-a apucat să râdă, poți să te duci să-ți iei un pahar cu apă, că până te întorci, aproape că a terminat. Mortală. O să vă mai spun de ea, momentan să vă zic de zgâlțâieli. Alinuța dădea să sară pe geam, colegii se uitau în sus la lustra care nu există, până și șefa amuțise (v-am zis eu, e nevoie de un cutremur s-o oprești), toate lucrurile mergeau exact cum ar fi trebuit. Le zic ”hai, facem o tură de cartier cu casa? Conduc eu!” după care realizez cu tristețe, privind pe geam, că încă nu s-a terminat, n-o să mă văd prea curând cu bunicu. De fapt repară ăștia strada la noi și tocmai tasau pământul în fața casei unde avem sediul.
Pff... era prea frumos să fie adevărat, trebuia să-mi dau seama. Probabil că la cât de miștocar îl știu pe EL, sfârșitul lumii n-o să aibă nimic de-a face cu filmul 2012, o să fie un sfârșit plictisitor și lent.
Mă trezește din visare șefa cu vocea ei spartă, care mă ia din nou la rost pentru ceva ce am greșit, nu am făcut sau am făcut incomplet. Nu mai știu exact care variantă era, dar oricum e una din astea trei, alta nu există.
Viața asta e ca facultatea de Aeronave din Politehnică. De intrat intri, de ieșit ieși greu și prost. Asta dacă nu ești premiant, ca Mădălina Manole, fie-i țărâna ușoară.
Maestre, muzica. Via E.V.E., de data aceasta.



I'm getting lost.

StumbleUpon.com

2 comments:

Ţiţi Fursec spunea...

Da, eu cred că făceam infarct în primele 30 de secunde în care aş fi realizat că zgîlţîielile nu încetează. Curajosule :P. Apropo, ce crezi că s-ar întîmpla dacă şefa ta ar da peste al tău blog :D? Ai văzut ce s-a întîmplat cu Bad Pitzi.

Coyote spunea...

A patit ceva Bad Pitzi?

In alta ordine de idei, daca da peste blogul meu, probabil ca voi fi dat afara. Mare branza.

Cat despr curaj, nu, ai inteles gresit. Nu e vorba de curaj, doar de faptul ca nu ma mai deranjeaza prea mult sa dau coltul, cat timp se intampla rapid.

Mai vorbim.

 

©2009 Blog cu păsărele | Template Blue by TNB