Veni, vidi, vici

... și ar mai fi mers și un excedo după verbele astea trei, dar astea-s deja detalii.

Am avut un sfârșit de săptămână ca în filme, cu diferența, vorba cuiva, că "dacă era un film, mi se părea tras de păr". Nu voi intra în amănunte, pentru că oricum n-o să mă credeți. Evenimentul principal, dintr-un anumit punct de vedere, a fost concertul Manu Chao, desfășurat la Sala Palatului. Deci să vă zic.

Niciun concert nu este complet fără amplificatorul meu de trăiri, Mary. Așa că, prin metodele mele diavolești, am convins-o să vină cu mine la concert. Și bine am făcut, pentru că efectul a fost același ca de fiecare dată când merge cu mine la concert. Dacă Mary ar avea ambalaj, pe el ar scrie "Efect garantat". Și dedesubt, cu litere micimici, ar scrie "a nu se lua fără prescripție".
Îmbulzeală mare la intrare. Lume de tot felul, dar în general tinereturi cu educație superioară. Sala era la fel cum mi-o aminteam de la concertul Koop, și anume o incintă acustică foarte bună, dar un loc complet nepotrivit pentru concerte dansante, cum urma să fie cel al lui Manu. M-am stricat de râs când, în hol fiind, s-a auzit în difuzoare o voce fix ca aia din Teleenciclopedia zicând "Vă rugăm să vă ocupați locurile". Cred că era chiar vocea din Teleenciclopedia, de fapt.
Ne-am amăgit foamea cu niște ciudățenii de la Maria™, de data asta stafide, am luat două ape și ne-am conformat vocii blânde din difuzoare. Aveam locuri în fund la taxatoare, dar s-au dovedit a fi foarte ok, și la acustică și la vizibilitate.
Deodată, apar pe scenă unii. Care încep să cânte. First I was like WTF?, but then I was like hmmm. Băieții din deschidere au cântat interesant, timp de jumătate de oră. După care am aflat că era vorba de vocalul de la Bosquito, împreună cu trupa lui din State, Madame Hooligan. Au fost acolo câțiva "fucking" care nu-și aveau locul, dar per total au cântat ok. A urmat francezu' Manu, la a cărui apariție pe scenă trei sferturi din sală a sărit în picioare. Printre care și eu, deh. Am fost admonestat de o păpușe din spate că m-am ridicat în picioare și nu poa' să vadă nimic din cauza mea, dar i-am zis că dacă a venit să stea pe scaun, a greșit concertul. Lucru susținut și de restul publicului, care deja era în delir.
Delirul a continuat, în mod incredibil, două ore și jumătate, pentru că publicul nu se mai oprea din cerut bis-uri. Eu însă aveam delirul meu personal, văzând-o pe Mary în transă la câteva melodii. Poate și de asta sunt un pic mai tolerant în ceea ce privește repetitivitatea anumitor sunete sau acorduri, pentru că per total, a fost o muzică de transă. O să am și poze în curând, mai precis imediat ce motanul încălțat se decide să și le descarce din aparat.
L.E.: motanul încălțat s-a descălțat, așa că iată și poze.

Am plecat de la concert învinși de foame și de oboseală. Foamea ne-am satisfăcut-o cu bestialitate cu o șaorma de la Floreasca, iar pentru oboseală a existat un singur remediu: Club A. Dar astea sunt deja detalii. Vă las cu, bineînțeles, Manu Chao. Chill!