Max și semafoarele

Ieri noapte, pe la 2. București-ul așa cum îmi place mie, lipsit de oameni. Eram cu Max, prietenul meu cel mai bun în mașină (nu e imaginar, promit) și îl duceam acasă după o ieșire în oraș. Prieten care, dacă ați mai citit postările mele, e plecat de câțiva ani buni în Franța și care a venit aici în concediu. Eram pe Regina Elisabeta, opresc la semaforul de la Lazăr. Lângă mine, un Duster o ia ușurel înainte. Ne amuzăm împreună de cum înainta el pe roșu, după care ne amuzăm de cum trece de intersecție fără nicio apăsare. Se face verde. Îl ajung din urmă la semaforul de la Kogălniceanu, unde, desigur, trece din nou pe roșu, de data asta cu mai mult avânt. În depărtare îl văd cum face același lucru și la ultimele două stopuri de până în cheiul Dâmboviței, apoi dispare din raza vizuală. Râdem, glumim, apoi ne continuăm drumul către Academia Militară unde, la semaforul de jos ajung fix la timp ca să îl văd pe monsieur Duster cum trece, ați ghicit, din nou pe roșu. De data asta se face verde mai repede, așa că îmi pun mașina pe turbo mode și îl ajung din urmă pe panta de la Academie. Frânez violent când trec pe lângă el, suficient cât să se sperie un pic (eram paralel cu el, nu fac măgării). Opresc la semaforul de sus de la Academie, dau geamul jos în timp ce ajungea și Dusterul. Surprinzător, la volan un tip pe la 45 de ani, cu un început de chelie, cu nevastă-sa în dreapta și vreo funcție în cadrul ministerului, că altfel nu îmi explic nesimțirea susținută.
- Care e problema? mă întreabă el ‪#‎vaditderanjat‬
- Regulile de circulație sunt pentru proști, nu-i așa? îl întreb eu râzând.
- Ce reguli domne? - de data asta un pic defensiv.
- Cele 5 semafoare la care ai trecut pe roșu, spune prietenul meu ceva mai puțin amuzat.
Dusterul pleacă ușurel de pe loc de la semafor, pe roșu, continuându-şi drumul cu o nonșalanță pe care o poți întâlni doar aici, în estul Europei.
- Șase semafoare, spune Max, resemnat.
- Asta ca să îți reamintești de ce ai plecat din România, îi răspund eu încă râzând.

Îl las pe prieten acasă și apoi mă opresc la un OMV să pun benzină. Se apropie de mine o fetişcană pe la vreo 2x ani, mai de etnie ea așa.
- Auzi pisi, mă ajuți și pe mine cu o treabă?
- Ce treabă? (Pisi???)
- Am rămas fără benzină, dacă poți să mă ajuți să bag și eu doi litri să plec de aici.
Mă uit la ea, mă uit la Opelul ei Vectra din 1996 cu numere de Germania, apoi îi răspund:
- Păi și? N-ai bani?
- Am plecat așa, am uitat portofelul acasă, telefon, tot.
- Și cu ce sunt eu de vină că ești uitucă? Uite, dacă vrei îți dau telefonul să suni un prieten.
- E, cine crezi că vine la ora asta? îmi răspunde, deja furioasă.
- Asta nu mai e problema mea.
- Nu e nevoie să faci mișto, pisi.
- Pisi, nu fac mișto, doar muncesc pentru banii mei.
Se îndepărtează bombănind. Plătesc, mă urc în mașină și plec spre casă. Încă o noapte normală în București.