Continuare de aici.
Ca să localizăm un pic situația, eu eram în mașină. În mașina greșită, cu muzica greșită (o ascultam pe Adele și trebuia să-mi și placă, altfel mă întorceam cu rata de 16.00 la București).
În spate, EMO cu două fete și un CD cu muzică superbă, pe care eu n-o auzeam. Dar să revenim la mașina în care eram captiv. Imaginați-vă trei moldovence cu un GPS. Ei, acum imaginați-vă trei moldovence, fiecare du GPS-ul ei. Da, erau toate cu GPS-ul aprins și, ce surpriză, dezbăteau direcția și distanța până la Urlați. Temele discuției:
1. Discuție despre ținta excursiei: Urlați, jud. Prahova, distanță 91 km sau Urlați, jud. Vaslui, distanță 335 km. o.O
2. Interpretare a indicațiilor GPS-ului: mai avem 6 km sau 25?
3. Lămurire: este vorba de prima la stânga sau prima la dreapta?
4. Discuții libere despre cine are GPS-ul mai bun.
Pe principiul "dacă nu le poți învinge, alătură-te lor", mi-am deschis și eu GPS-ul și am încercat să clarific situația, motiv pentru care mi s-a propus să merg restul drumului în portbagaj. Aș fi acceptat bucuros, dar trebuia să ajung acolo prin gaura din spatele cotierei, folosită pentru schiuri de obicei.
Să nu fiu însă exagerat de răutăcios, pe lângă micile amenințări cu membre tăiate și alte nimicuri, fetele s-au dovedit a fi gazde foarte primitoare și, ca orice moldovence, fermecătoare.
Așadar, trei moldovence mai târziu, ajungeam la destinația noastră: O CASĂ! Omgomg, o casă din 1850, cu lucruri în ea! Vă imaginați că tremuram tot de emoție. Sau de căscat, nu mai știu. Ajunsesem la Conacul Bellu, care, dacă vă uitați cu atenție pe pagina de Facebook, este "Interested in Men and women". Eram MAN and women, dar până la urmă ne-au lăsat să intrăm.
Pe scurt, ca să nu vă plictisesc, am vizitat pentru început "the gatehouse" - un foișor ceva în care erau picturi, fotografii, aparate foto vechi și manechine îmbrăcate în costume "populare". Evident că veșmintele au fost atracția zilei, la un moment dat punându-mi problema dacă nu aș putea să ușurez unul din manechine de un brâu (recunosc, foarte frumos), doar să reușim să plecăm de acolo odată.
După o rundă de poze pentru facebook, am vizitat (doar) casa de oaspeți, pe motiv că the big conac dispăruse. Un motiv destul de bun să nu-l vizităm, aș zice eu. Am admirat fantasticele piese de mobilier și diferitele obiecte absolut fascinante, însoțiți de un ghid așa, cam de vârsta noastră, ce ne ajuta să nu ne rătăcim prin cele 7-8 camere ale casei. Era simplu, dacă te pierdeai, te uitai pe jos după limba ghidului, care se întindea pe distanță de vreo trei camere și un holișor după ce o văzuse pe Andreea, una din atracțiile de seamă ale Moldovei.
A urmat crama, tocmai bună de un Mission cu Tiesto, dacă scoteai butoaiele imense și, spre nefericirea unora dintre noi, goale. Am admirat într-o tăcere solemnă niște butoaie și niște ustensile "de vie" (care semănau dubios de mult cu niște unelte folosite de Inchiziție pentru extragerea de mărturisiri), ne-am făcut niște poze de facebook cu ploștile, apoi ne-am plimbat un pic pe domeniul Bellu.
A urmat momentul "casa groazei", moment în care exploram niște grote și ghidul a venit pe altă parte și a speriat Moldova. A răsunat valea de chiote, evident, pentru că moldovencele nu se sperie așa, oricum, ele se sperie în cor. Ca apoi fiecare să declare că a țipat din cauză ca a țipat alta. Yeah.
După această aventură demnă de un film de acțiune, ne-am întors în Ploiești, unde mi-am primit EMO înapoi drept mulțumire că numărul de moldovence de la ieșire fusese egal cu cel de la intrare (în conac, desigur). În plus, mi-am recuperat și CD-ul, motiv pentru care am mai tras o tură și până la Târgoviște cu o parte din trupă, ca să-l ascult.
Dar, după cum poate știți, nu scapi tu de moldovence, scapă ele de tine, așa că este foarte probabil ca aventura să continue într-unul din week-end-urile următoare. Tot ce pot eu să concluzionez de aici este că acum înțeleg de ce a descălecat Voievodul Bogdan în Moldova. A fost forțat, că i-au luat calul.
Turbofin.
0 comments:
Trimiteți un comentariu