Drăguț(ă)

S-a dat drumul la căldură la noi în bloc. Ocazie cu care am remarcat că nu îmi funcționează caloriferul din dormitor. What to do, what to do?
Cu strângere de inimă l-am sunat pe administrator, în speranța că era doar o problemă de aerisire a sistemului (aerisire pe care o poate face doar el, la "mansarda" blocului). Teama mea s-a dovedit a fi justificată:

- Lasă drăguță că vin eu cu specialistul și rezolvăm. Problema e de la caloriferul tău.

Shitshitshit. Dacă mă prinde ăsta acasă, intră peste mine, și la cum îl știu se lasă cu petale de trandafiri pe pat.

Așa că, de voie de nevoie, m-am apucat de desfăcut. Spre surprinderea mea și oroarea lui, problema s-a rezolvat (era una relativ simpla, o supapă blocată în poziția închis). Bucuros de îndemânarea mea (aproape proverbială deja) și de faptul că nu o să mai vină să îmi pipăie așternuturile, l-am sunat pe administrator și i-am spus, pe un ton triumfător:

- S-a rezolvat problema.
- Cine a rezolvat-o? îmi răspunde el furios.
- Eu, că doar sunt inginer, nu?

A bolborosit el ceva că se bucură și că mă scoate de pe lista de locatari cu probleme la calorifer, apoi, când mă pregăteam să îi spun la revedere, îl aud:

- Auzi, tu tot drăguț ești?
- Poftim? (?!? :| )
- Tot drăguț ești?
- Clar, răspund eu, apoi închid repede telefonul și mă duc la baie, să plâng pe întuneric.

Să plângem pe întuneric.

Cine se trezește de dimineață, rămâne în viață

De la o vârstă, viața nu mai prezintă suficiente provocări, așa că am fost nevoit să îmi condimentez cum am știut mai bine existența. Nu am plătit întreținerea la timp.

Nu știu cum e în alte blocuri, dar pentru plata întreținerii la noi există două zile (una la scara A, cealaltă la scara B) în care, între orele 18-20 apar în mod miraculos o tanti, o masă și două scaune în scara blocului. Nu, nici unul dintre scaune nu e pentru tine, pe unul stă tanti și pe celălalt stă Administratorul. Vrei nu vrei, dacă treci pe acolo trebuie să plătești întreținerea.

Ei bine, pentru prima dată în cele 6 luni de când m-am mutat, am ratat întâlnirea de la ora 18. Ocazie cu care am găsit metoda perfectă să nu mai întârzii la birou, pentru că de atunci, în fiecare dimineață în jurul orei 9, îmi sună interfonul. E administratorul, care vrea să știe dacă sunt acasă. Eu nu îi răspund, pentru că dacă o fac, încetează să mai sune zilnic.

Aventura a continuat azi cu episodul întâlnirii: am ajuns acasă pe la 11 dimineața, am parcat mașina și m-am îndreptat spre intrarea în bloc. Ghici cine mi-a deschis ușa de la bloc, cu un zâmbet grotesc pe față? Ei bine da, era chiar administratorul, care înainte să apuc eu să deschid gura să zic "nu da la față!", m-a apucat viguros de mână și mi-a spus pe un ton jovial:

- Să treci pe la mine să-ți dau chitanța pentru întreținere.

După un moment de tăcere, timp în care îmi făceam cruce cu limba, îl întreb când pot să trec să o iau. Îmi răspunde pe același ton și cu aceeași priză viguroasă pe mâna mea:

- Poți să vii și la noapte, că eu nu dorm. Eu fac rebusuri noaptea.

ATÂÂÂT, mi-am zis. Voi căuta alte sporturi extreme de acum încolo. Ceva mai puțin periculos, cum ar fi parașutismul sau mersul pe bicicletă în București.

Vă las cu fantomele, prietenii mei vechi.