Nu, nu mă călugăresc. Deși aș avea mai multe șanse să pice ceva la mânăstire, am o minte mult prea perversă. Mă rog, asta nu i-a oprit pe alții, dar eu tot nu mă călugăresc, pentru că mi se pare plictisitor să port doar negru.
Eu cred că în a opta zi, Dumnezeu și-a dat seama că luase totul prea în serios, așa că a creat iarba. Nu iarba aia pe care o pasc vacile, nici cea pe care o pui în supă, e vorba de cealaltă iarbă.
După cum nu știați dar vă spun eu acum, eu stau foarte aproape de o biserică. O biserică foarte frumoasă, cu o curte generoasă și plină de diverse plante. Culturi de plante. Mă duc eu într-o dimineață însorită către mașina mea, parcată fix în gardul bisericii, și mă trăznește un parfum atât de familiar încât mă transform în Mickey Mouse.
Mă, o fi de la mine, îmi zic. Deschid ușa la mașină, nimic, mirosea ca de obicei a mâncare stricată și odorizant ieftin. Încep să adulmec precum un labrador după prepelițe și mă opresc în gard. Acuma nu zic că ar fi popa jamaican, dar ce pot spune sigur e că ceva puțea teribil... de plăcut dincolo de el. De gard, nu de popă.
Asta ar explica cumva și de ce atunci când vine vântul de asfințit, toată lumea din blocul meu se duce la culcare. Mă rog, treaba asta poate fi explicată și prin faptul că media de vârstă în blocul meu este de 78 de ani (și avem abonament la pompele funebre).
Între timp au mai trecut câteva luni, am mai plătit câteva întrețineri, am scăpat cu onoarea intactă și fundul la fel, deci totul e aproape bine. La un moment dat începusem să îmi fac griji că am fost friendzoned de către administrator, dar m-a luat într-o zi de mână atât de tandru încât m-a liniștit: încă mă iubește sincer.
Vă salut de la etajul zece, cu geamul deschis și făăăără niiiicio grijă, man...
Vă las cu o melodie Pedobear approved. 123 123 drink.
