Elefantul

- Masa aia?
- Da, hai acolo, ca e mai mult spațiu.

Ne facem loc cu grijă printre oameni și ne așezăm un pic rușinați la masa din colț. Îmi zâmbești, dar e ceva forțat în gesturile tale. Cumva de înțeles, totuși. Cu mișcări stângace, elefantul se așează lângă noi, uitându-se fix la mine.

Îmi vine să sar de pe scaun și să te mai îmbrățișez o dată, mi-a fost atât de dor de tine... Dar, ca de obicei, elefantul te înconjoară protector cu trompa, lăsându-mi foarte puține șanse să ajung la tine. Continuăm, așadar, să vorbim despre vreme și despre modele de lămpi și despre mâncăruri și despre oricealtceva, în speranța că elefantul o să adoarmă.

- Și? Cum îți mai merge relația?

Elefantul scoate un sunet puternic, apoi pufnește furios.

- Ei, nu vreau să vorbim despre asta.
- De ce?

Deja elefantul e pe jumătate deasupra mea.

- Pentru că nu vreau să ajungem iar în același punct.

Mă uit la tine, mă uit la namila care își flutură urechile la un metru de mine, apoi continui, resemnat:

-Fratele tău e bine?

Tacticos, elefantul se așează din nou lângă tine, punându-și trompa pe masă. Tu răspunzi fără ezitare, de parcă nu aveai un pahiderm de câteva tone bune în spatele tău.

- Da, se tot ciondănește cu ai mei.
- Vârsta, ce să-i faci...

La ieșire, încerc să îți dau cadoul cu amintirile noastre. Până să mă dezmeticesc însă, elefantul ia cadoul și începe să îl rumege satisfăcut. Mă mai uit o dată în ochii tăi, apoi zic:

- Mi-ești tare dragă.

Pentru prima dată te uiți la elefant, care se dă un pas în spate, apoi te întorci și îmi răspunzi:

- Știu. Să ai grijă de tine.

Rămân pe gânduri în timp ce te îndepărtezi însoțită de toate lucrurile pe care nu ni le mai putem spune. Ce mare s-a făcut elefantul din camera noastră...