Munca dăunează principiilor

Mă voi referi în acest entry în special la oamenii ce lucrează în vânzări, HR sau management, şi care nu mai reuşesc să despartă interacţiunea socială de la job de cea de acasă. Cei care nu mai reuşesc să iasă din pielea vânzătorului sau a managerului şi încep să acţioneze fără scrupule, fără principii şi fără noimă.

Cel mai elocvent exemplu e chiar Pig Brother, şeful meu, un om cu o experienţă foarte vastă atât în vânzări, cât şi în ceea ce priveşte managementul resurselor umane. Acest om este atât de dedicat jobului, încât viaţa sa personală a devenit searbădă şi a căzut pe locul doi ca importanţă. Într-atât de încrâncenat este, încât a reuşit să facă un om foarte bun să plece din firma, pentru simplul motiv că acest om şi-a pus viaţa personală pe primul plan, ieşind dintr-o şedinţă (cu scuzele de rigoare) pentru că îl suna soţia. Situaţia lui era cu atât mai de înţeles, cu cât avea un copil mic. Reacţia lui Pig Brother? "Colegul vostru se pare că nu acordă suficientă importanţă jobului".

În altă situaţie a "eliminat" din echipă un alt om pentru că acesta a avut tupeul să îl contrazică şi să îi spună nişte adevăruri nu tocmai confortabile. Şi asta pentru că acest om este orbit de munca sa şi asta îi afectează judecata.

Dar să vă dau un alt exemplu. Oamenii nu se compară sub nicio forma, persoana despre care voi vorbi înseamnă enorm pentru mine, spre deosebire de Pig Brother. Într-o singură discuţie, un om de vânzări care îmi este şi prieten foarte apropiat mi-a demonstrat că sunt exagerat, că nu sunt în stare să convieţuiesc cu cineva, că sunt posesiv, că nu ştiu să vorbesc, că nu ştiu să rezolv probleme, că nu comunic bine, că sunt imatur, încăpăţânat şi nu reuşesc să învăţ nimic. Printre altele. Şi asta pentru că am încercat, în felul meu, să-i explic ce mă deranjează pe mine în ceea ce priveşte prietenia noastră.

Deşi nu contest, unele din "calităţile" enumerate mai sus mă caracterizeaza într-o măsură mai mică sau mai mare(dealtfel, le-am enumerat şi în profilul meu), omul de vânzări nu s-a gândit niciodată că poate lucrurile nu stau atat de cataclismic cum le-a expus, şi că răspunsurile cu "DA" şi "NU" în cazul caracterului unui om nu sunt deloc utile. Pentru că, stimate om de vânzări, suntem oameni, nu produse. Nu încerca mie să-mi vinzi ideea că sunt praf, încearcă să îmi comunici părerea ta (şi nu cred că părerea ta este că sunt praf, că altfel nu mai eram prieteni). Nu încerca să îmi demolezi toate argumentele doar pentru a avea satisfacţia că ai dreptate, pentru că, ghici ce? O sa reuşeşti! E normal, eşti om de vânzări, ceea ce ştii tu să faci mai bine este să convingi şi să demontezi idei ce îţi contravin interesului. Dar cu ce ne ajută pe noi chestia asta? Mă transformi pe mine în cineva perfect în concepţia ta? Hardly. Mă convingi de calea greşită pe care am luat-o? Mnu. Reuşeşti în schimb să îmi distrugi încrederea în mine (pentru că da, omule de vânzări, contează mult pentru mine părerea ta), mă faci să nu mai vreau să discut cu tine (pentru că de fiecare dată când discut mă faci una cu pământul) şi în general distrugi o relaţie care se bazează pe sinceritate, punând prea multe în "coşul" cu sinceritate într-un mod mult prea agresiv.

În altă ordine de idei, nu mă împac prea bine cu genul de om care are întotdeauna dreptate. Nu pentru că are dreptatea de partea lui neapărat, ci pentru că nu poate concepe existenţa unei idei ce nu-i aparţine. Din punctul ăsta de vedere, Pig Brother e cel mai bun exemplu. El nu crede că cel mai deştept cedează. El crede că cel mai fraier cedeaza.

Oameni buni, încercaţi pe cât posibil să nu fiţi manageri sau consilieri de vânzări în afara serviciului. Cunoştinţele v-ar cataloga drept "ambiţioşi", dar nu e vorba de ambiţie. E vorba de principii şi de umanitate. Pe care, ca şi aptitudinile de vânzări sau de lider, le ai sau nu le ai. Dar nu ar trebui să se excludă unele pe altele.

Mi-am întrebat prietenul, de curând, de ce discută cu mine de parcă ar vrea să îmi vândă ceva. Mi-a zis "pentru că asta sunt, om de vânzări". Bravo, omule de vânzări. Cariera ta în vânzări va fi măreaţă. Ştii, omiţi un detaliu. "Om de vânzări" începe cu OM. Eu nu contribui la target, omule de vânzări. Eu sunt prietenul tau.

Sediu nou

Dragii mei, m-am mutat! Mai exact, sediul "societăţii" unde lucrez s-a mutat. Nu mai suntem corporatişti clasici, cu sediu mare, birouri multe, plictiseală, alea-alea. Ne-am făcut corporatişti burghezi, cu sediu în vilă, cu vedere la lac, terasă, mansardă şi fiţe.

După cum m-am obişnuit, am parte doar de distracţie... Biroul meu e la mansardă, la fel de open space dar cu mai puţine persoane. Toate femeile din biroul meu (două, ca să fiu mai exact) sunt... Balanţe. Pig Brother este la parter, între noi mai existînd un etaj. Toate bune aşadar, nu? Nu.

Prima problemă a fost că Pig Brother nu avea uşă la birou. Ca urmare, vedea orice mişcare de "mers la ţigară" sau "plecat cu 5 minute mai devreme". Problema a fost rezolvată prin următoarele metode: tropăit pe scări (bărbaţii), purtat tocuri (femeile), vorbitul cu voce... audibilă şi fâţâială pentru obţinerea de căni, tacâmuri şi alte lucruri esenţiale de la bucătărie (drum care trecea inevitabil prin faţa biroului lui). Rezultat: Pig Brother are uşă nouă! Mai mult decât atât, încă este în curs de fixare, ca urmare nu se poate deschide. Ah, life!

A doua problemă este că nu mai avem mâncare caldă furnizată de cantină. Ca urmare, pe la 13.00 ne împrăştiem ca potârnichile care încotro, în căutare de potol. Unii dintre noi s-au gândit deja la o soluţie mai practică, şi anume achiziţionarea de lansete pentru a ne face rost de mâncare în mod natural, din lac. Dar nici peşte tot timpul nu ar fi bine, pentru că, conform unui studiu, carnea de peşte este cea mai sensibilă la poluare, şi parcă nu mi-aş dori un copil ca Pig Brother, cu nevoi speciale.

A treia problemă: parcarea se efectuează după principiul: primul sosit, primul parcat. Şi hai, că acum nu e aglomeraţie, dar după începerea anului şcolar (avem o facultate în apropiere) o să fim foarte motivaţi să ajungem devreme la birou.

În rest, regulile absurde cu care m-am obişnuit:
-toate telefoanele mobile pe silent, altfel riscăm "exmatricularea";
-dacă avem coşul de gunoi mai plin de 50% suntem obligaţi să îl ducem la tomberon - da, aţi citit bine, trebuie întotdeauna să vedem jumătatea plină a coşului de gunoi;
-documentele nu se printează decât în cazuri speciale, şi chiar şi atunci este obligatoriu să fie printate faţă-verso. Suntem verzi, ce imprimanta mea!

Momentan atât. Când mai am ştiri interesante de la mansardă, vă anunţ.

Poza luata de aici.

Coyote out.