Împotriviri

Ai observat că mâinile noastre se potrivesc?

Ai observat că atunci când îmi strângi mâna în a ta, e ca un puzzle rezolvat?
Ai observat că brațele noastre se potrivesc? Că atunci când ne îmbrățișăm, brațele noastre au un locaș al lor, unde intră cu un click scurt și unde parcă se integrează în corpul celuilalt?
Ai observat că gâturile, bărbiile noastre se potrivesc? Că atunci când ne lipim unul de celălalt, niciunul din noi nu se simte inconfortabil?
Și poate ai sesizat și cum coapsele noastre se potrivesc, atunci când facem dragoste. Cum totul este natural și nimic nu e nelalocul lui.
Cum tălpile tale se potrivesc cu ale mele, atunci când ți le încălzesc sub plapumă. Cum răsuflările noastre se potrivesc, atunci când dormi cu fața spre mine.
Cum mersul tău se potrivește cu al meu, atunci când plecăm să facem poze prin locuri bizare.
Cum privirea ta se potrivește cu bătăile inimii mele.
Cum șoaptele mele se potrivesc cu urechile tale atât de ușor excitabile.
Cum pumnul tău încleștat se potrivește la fix în plexul meu descoperit și credul.

Ți-am gustat o lacrimă, azi. Era o lacrimă un pic sărată, un pic amară, precum sunt convins că au fost toate lacrimile ce au curs din ochii tăi. Ți-am șters-o de pe obraz și am gustat-o cu un gest pervers, ca un lunatic rătăcit în deșert. Am vrut să mai gust un pic din tine, atât cât mai ești aproape. Pentru că mâine poate o sa fim iar la două lumi distanță. Și voiam să profit de tine, atât timp cât ne e dat.

Ai observat că mâinile noastre se potrivesc?

Zen

Știi cum îți dai seama că trebuie să te îndrepți spre casă? Dacă atunci când oprești la stop, în stânga ai un taxi, în dreapta ai un taxi iar în spate, ei bine da, tot un taxi, iar pe stradă nu mai e nimeni altcineva.

Altfel ne-am fi plimbat până dimineață.

Melodie de calmat spiritele (încinse) :

Veni, vidi, vici

... și ar mai fi mers și un excedo după verbele astea trei, dar astea-s deja detalii.

Am avut un sfârșit de săptămână ca în filme, cu diferența, vorba cuiva, că "dacă era un film, mi se părea tras de păr". Nu voi intra în amănunte, pentru că oricum n-o să mă credeți. Evenimentul principal, dintr-un anumit punct de vedere, a fost concertul Manu Chao, desfășurat la Sala Palatului. Deci să vă zic.

Niciun concert nu este complet fără amplificatorul meu de trăiri, Mary. Așa că, prin metodele mele diavolești, am convins-o să vină cu mine la concert. Și bine am făcut, pentru că efectul a fost același ca de fiecare dată când merge cu mine la concert. Dacă Mary ar avea ambalaj, pe el ar scrie "Efect garantat". Și dedesubt, cu litere micimici, ar scrie "a nu se lua fără prescripție".
Îmbulzeală mare la intrare. Lume de tot felul, dar în general tinereturi cu educație superioară. Sala era la fel cum mi-o aminteam de la concertul Koop, și anume o incintă acustică foarte bună, dar un loc complet nepotrivit pentru concerte dansante, cum urma să fie cel al lui Manu. M-am stricat de râs când, în hol fiind, s-a auzit în difuzoare o voce fix ca aia din Teleenciclopedia zicând "Vă rugăm să vă ocupați locurile". Cred că era chiar vocea din Teleenciclopedia, de fapt.
Ne-am amăgit foamea cu niște ciudățenii de la Maria™, de data asta stafide, am luat două ape și ne-am conformat vocii blânde din difuzoare. Aveam locuri în fund la taxatoare, dar s-au dovedit a fi foarte ok, și la acustică și la vizibilitate.
Deodată, apar pe scenă unii. Care încep să cânte. First I was like WTF?, but then I was like hmmm. Băieții din deschidere au cântat interesant, timp de jumătate de oră. După care am aflat că era vorba de vocalul de la Bosquito, împreună cu trupa lui din State, Madame Hooligan. Au fost acolo câțiva "fucking" care nu-și aveau locul, dar per total au cântat ok. A urmat francezu' Manu, la a cărui apariție pe scenă trei sferturi din sală a sărit în picioare. Printre care și eu, deh. Am fost admonestat de o păpușe din spate că m-am ridicat în picioare și nu poa' să vadă nimic din cauza mea, dar i-am zis că dacă a venit să stea pe scaun, a greșit concertul. Lucru susținut și de restul publicului, care deja era în delir.
Delirul a continuat, în mod incredibil, două ore și jumătate, pentru că publicul nu se mai oprea din cerut bis-uri. Eu însă aveam delirul meu personal, văzând-o pe Mary în transă la câteva melodii. Poate și de asta sunt un pic mai tolerant în ceea ce privește repetitivitatea anumitor sunete sau acorduri, pentru că per total, a fost o muzică de transă. O să am și poze în curând, mai precis imediat ce motanul încălțat se decide să și le descarce din aparat.
L.E.: motanul încălțat s-a descălțat, așa că iată și poze.

Am plecat de la concert învinși de foame și de oboseală. Foamea ne-am satisfăcut-o cu bestialitate cu o șaorma de la Floreasca, iar pentru oboseală a existat un singur remediu: Club A. Dar astea sunt deja detalii. Vă las cu, bineînțeles, Manu Chao. Chill!

Uitare

Se zice că iarba în exces cauzează la memorie.

Am început cu propoziția asta ca să o mai sperii un pic pe maică-mea, cu care am avut o discuție de-a dreptul hilară după entry-ul anterior. Gen

Maică-mea: OMG ai fumat iarbă???
Eu: Spui asta de parcă ar fi prima oară.
Maică-mea: OMG WTF de când ești pe droguri?
Eu: Nu. Sunt. Pe. Droguri.
Maică-mea: Ai ajuns să dai bani pe droguri, lepră!
Eu: Nu dau bani pe droguri, am prieteni care mă ajută și ei cum pot.
Maică-mea: De ce fumezi iarbă?
Eu: Pentru că pot. Pentru că e fun. Pentru că nu are efecte secundare, spre deosebire de DROGURI. Pentru că se întâmplă de două ori pe an în cel mai bun caz.

Mă mir că nu mi-a cerut să îmi vadă venele. Dar hei, asta înseamnă că mai am un cititor fidel! Am vreo zece, cu mama.

Asta e aproape la fel de tare ca aia când m-a întrebat tata dacă sunt gay. Nu, nu la mișto, el chiar suspecta că eu mă dau la fund.

Gotta love'em.

În rest, viața e superbă. Îmi împart viața între relația mea specială la distanță, jobul foarte mișto și alergia la polen, pe care, cu această ocazie, mă fut.

Îmi împart camera cu un elefant, vorba cărții. O fantomă de elefant, care nu pare să slăbească deși o țin nemâncată de luni bune. Această melodie este pentru elefantul din camera mea.

Tocmai am fumat ceva...

...ce n-ar fuma nici Bear Grylls, ăla care își bea urina ca să supraviețuiască în junglă.

(Apropo de asta, cum o să vi-l amintiți pe Bear Grylls când o să dispară? Ca omul care v-a învățat să supraviețuiți în sălbăticie, sau "ăla care mânca tot felul de rahaturi pentru audiență"?)

...dar să revenim. A fost o zi lungă la birou, urmată de o noapte, după cum ziceam în entry-ul anterior, la fel de lungă. Așa că ne-am răzbunat pe viață, eu și frumoasa mea colegă "de bancă", și ne-am rulat o
telecomandă, două...? Două! Dăm legătura pe teren, unde creierul meu își face de cap. În cap. Mă rog, cum o fi. Dar să încep cu o întrebare.

Ce căcat ai pus în jointul ăla???

Sunt praf. Acum se clatină tastatura cu mine rău de tot și mă abțin din răsputeri să spun prostii. Ceea ce deja fac, so FAIL. Ziceam că am fumat ceva. Tutun nu era deloc în amestec, asta spun sigur. După două fumuri din chestiunea aia, peretele din față începuse să devină foarte amuzant, așa aplecat cum era. Colegă-mea nu s-a lăsat mai prejos, a tras și ea două fumuri zdravene, după care era toată numai zâmbet. Femeia-Zâmbet. Nu știu dacă era de la mine sau de la ea, dar jur că avea un ochi mai mic și unul și mai mic.
În fine, la birou n-am avut nicio problemă, deşi la un moment dat mă uitam la şiretul desfăcut şi îmi ziceam "dă-l dracu, e prea departe". Dar după ce am terminat cu fumatul, pe la 3, am plecat. Problemele au început pe scări, care zici că erau rulante. Eu m-am împrietenit cu balustrada, ea cu brațul prietenului ei venit să o ridice (chiar și la propriu) și am reușit să depășim și acest obstacol, la fel cum facem de fiecare dată. Right, dear?
Problemele au continuat în drumul spre casă, după ce m-am despărțit de cuplul Balanță-Taur (jur, e ceva de speriat cu zodiile astea). Fraților, cufm mergeam eu pe stradă, remarc că nu numai că nu era nici dracu, dar nici nu se auzea mai nimic. Merg 20 de metri, 50 de metri, 100 de metri, dau în bulevard, NIMIC! Pentru o clipă eram în Zombieland, sau în I Am Legend. M-am mai liniștit când am văzut o haită de câini vagabonzi care venea lătrând spre mine. Wait, what?

După un moment de contemplare senină, mi-am dat seama că nu era o haită, era unul singur, și că era chiar foarte bucuros să mă vadă. Și avea cinci picioare, dar nu m-ar crede nimeni, așa că șșș.

- Da, micuțule, o să ajungem până acasă, sigur o să reușim. Doar eu, de fapt, că tu nu ai casă, jigodie!

În fine, cum am ajuns acasă m-am cățărat pe ușă, am alergat până în hol și apoi am plutit un pic până în camera mea, de unde vă scriu cu geaca pe mine, minunându-mă în câte direcții mișto mă duce mintea mea acum (și cât de fuckin instabil e biroul ăsta). Mă duc un pic să visez și mă întorc când îmi revin. Sau revin după ce mă întorc în. Da. Foarte tare, frate!

Dar stai, de ce îți povestesc ție asta? Știi bine cum e când fumezi. Altfel n-ai fi aici.

Cam asta era în capul meu atunci. Adică acum 20 de minute. Calitate superioară, marfa. Bună pentru scris. Am mai pus melodia asta?

De duminică

Eu: Hahahahahah, i-am dat lui Pongo (câinelui) un crenvurșt, hai să vezi cum se joacă cu el!
Maică-mea: OMGWTF! I-ai dat crenvurșt?
Eu: Umm... da?
Maică-mea: Tu nu ești sănătos? Îi dai chimicale și E-uri?
Eu: ...

We welcome you all... to the twilight zone.