Office wars

Ce mai faci? De când nu ne-am mai văzut? Probabil de mult timp, eu nu am cum să știu, pentru că în ultima vreme am lucrat non-stop. Toate pentru o cauză nobilă, dezvoltarea economică a țării. Păi când de tine depind cateva sute de noi locuri de muncă, parcă te trezești mai motivat dimineața decât atunci când de tine depind șase imprimante și o șefă isterică.
Dar știți cum e, omul se adaptează. Așa că m-am adaptat și eu, pe principiul monkey see, monkey do, la noua mea familie de la birou, alături de care am petrecut foarte multe nopți albe și zile încețoșate.
Ce voiam de fapt să vă spun și m-am pierdut în introducerea asta demnă de Creangă, este că noi, la birou, din lipsă de alte activități recreative, ne-am apucat să ne facem, cum ar zice un coleg, "glumițe". BTW, urăsc acest cuvânt, dacă îl rostești în preajma mea, așteaptă-te la pioneze pe scaun.
Lucrurile au început timid: un mouse scos din priză. Apoi un mail trimis de pe un calculator lăsat neblocat. Nimic grav, doar un mail către alt coleg.
Ostilitățile au continuat însă cu versuri de manele care au apărut în mod misterios în caietele noastre de ședințe. That's when shit turned ugly. A urmat un wallpaper cu Guță, asezonat cu imposibilitatea de a mai schimba wallpaper-ul fără intervenția unui specialist IT *cough*. În final s-a ajuns la un echilibru, odată cu amplasarea strategică a odorizantului de cameră sub biroul meu, cu senzorul de mișcare activat. Jucărie mai parfumată ca atunci n-am mai avut niciodată. De atunci au mai fost câteva hărțuiri pe la frontiere, gen toată stiva de sticle de apă de 5 litri mutată sub biroul unui coleg (vreo 20 de sticle de 5 l) sau etichete lipite pe obiecte personale, dar nimic major.
Ideea generală este că îmi place jobul ăsta. Pentru prima dată în vreo 7 ani, îmi place jobul. Miercuri ne-a convocat Wuf la o petrecere, după care luăm o vacanță de o săptămână, cam. Că deh, nimic nu durează o veșnicie.

Some sweetness.



Matrioșka se apropie cu pași repezi.

Cumpără un pampon și primești o mătură

Îmi picară azi ochii pe noua promoție de la o companie ce produce echipamante electrice (să-i zicem Roventa). La prima citire, suna bine, dar... nu.
"Te coafezi ușor și câștigi un aspirator". Cât de misogin trebuie să fii să nu vezi ridicolul? Citesc mai departe. "Cumpără un uscător sau un ondulator de păr și poți câștiga un aspirator supersilențios"... Nu poți zice că target-ul este alcătuit din bărbați, nu știu mulți bărbați care să folosească ondulatorul de păr. Iar cei pe care-i cunosc să facă asta au oricum un rol mai.. pasiv ca să zic așa.
În plus, nici poza cu o tipă cu fluturași în păr nu ajută. Deci e destul de clar, promoția este pentru femei.
Acum, ce să înțeleg din mesajul ăsta? Pai pot înțelege că femeia are două roluri foarte importante în societate: să arate bine și să dea cu aspiratorul. Mă mai gândesc și la alte promoții de genul ăsta:

- Cumpără un ruj și poți câștiga o tigaie

- Cumpără noua Mazda și primești gratuit un carnețel de notat cumpărăturile

- Achziționează până la 31 august 3 articole de îmbrăcăminte din magazinul nostru și poți câștiga un curs de pregătire "Cum să-ți ții soțul satisfăcut"

Trăim într-o societate care promovează egalitatea femeilor cu bărbații. Sau?

In other news, hai să vedem dacă reușim să traducem următorul mesaj:

E clar, avem de-a face cu un ascensor cu comandă colectiv-selectivă și colectiv în jos. Wait, what? Un ascensor cu comandă colectiv-selectivă pot să-mi imaginez, dar faza cu colectivul în jos mă depășește și îmi creează o angoasă existențială. Îmi pun tot felul de întrebări: colectiv doar în jos? În sus de ce nu? Și de ce colectiv? Poate vreau să merg singur cu liftul. Trebuie să merg însoțit?

Noroc că lucrez la etajul doi și pot să evit liftul colectiv în sus.