Obsesii

Am două noi obsesii. Prima este de azi-dimineaţă, mulţumită luluts-ei, după cum urmează:



A doua obsesie e de ieri şi nu v-o spun. I don't want to jinx it. Vă dau un indiciu însă, un vers din melodia de mai sus: "I love the feeling when we lift off". Figurat, care este.

În pădure la Băneasa,

...o vezi pe doamna cu coasa, ca să fac o rimă.

Mi-am reactivat twitter-ul. Feel free to follow. Iar dacă vreți să îmi ascultați muzica mai pe larg, mă găsiți pe last.fm.

Pace.

Garfield e român. Șeful meu nu

V-am promis că vă povestesc despre noul meu job, dacă sunteți cuminți. Hai să vă zic, da' pe scurt, așa.

După experiența cu cucuveaua isterizată, am decis să plec din țară sau măcar din București, pentru că problema este una de mentalitate. Mi-am dat la vânzare mașina, mi-am planificat închiderea creditelor pe care le aveam și am început să caut alternative. Și uite-așa, cum stăteam eu pe gânduri, vine o prietenă și-mi spune ”dacă tot ai lucrat în auto și în IT, n-ai vrea să lucrezi și în domeniul consultanței”? A urmat discuția cu ”nu mai vreau să fiu sclav pe plantație” și ”plec”, dar am fost convins să aplic cu două argumente foarte tentante. Mai exact, am aflat că directorul firmei e austriac și sediul firmei e la fix 7 minute de mers lejer pe jos, adică aceeași distanță ca și până la firma cucuvelei.

Și iată-mă trecând prin două interviuri la distanță de trei săptămâni, urmate de o decizie favorabilă. Rezultatul? Lucrez cu două fete foarte frumoase și deștepte, pe care le cunosc cam deee... 15 ani, cu un tip haios pe care l-am poreclit Wiki (pentru că până acum nu a existat vreo întrebare la care să nu știe răspunsul), iar șeful nostru comun are o mentalitate venită clar de pe alte meleaguri.

Și de ce zic de mentalitate? Sunt de două săptămâni angajat aici și deja am fost la un curs de specializare, iar joi plec în Austria pentru un team-building/petrecere de sfârșit de an. Condiția fiind una de bun simț, și anume să tragem cât putem la birou. Ceea ce, dat fiind domeniul în care sunt, este ceva absolut normal și logic.

Așa că programul meu începe la 9, se termină când terminăm ce avem de făcut ziua respectivă (sarcini care în 60% din cazuri ni le stabilim singuri, fără intervenția șefului), iar atmosfera este la cam 300 de ani-lumină de firma lu' Pește la care am lucrat înainte.

Concluzia este că plănuiesc ca ăsta să fie ultimul meu job înainte să-mi pornesc eu afacerea mea, etapă care va începe peste doi ani (sper). O să vă povestesc despre colegii mei într-un episod viitor al povestirilor de birou. Până atunci, vă las cu Donora. Everybody now.

Poate că de fapt cuvintele sunt de prisos.

Cuvintele mele, that is. Din nou, via dumneaei.

Life's pretty cool

Life's pretty cool. De ce? Uite de-aia, pentru că există. Și pentru că exiști tu. Pentru că zbor la Viena. Pentru că am un job de excepție. Pentru că sunt sănătos. Pentru că scriu din nou aici. Pentru că fac din nou, după foarte mult timp, lucruri pe care nu le-am făcut niciodată. Pentru că am aflat care sunt oamenii care merită atenția mea și s-au dat de gol cei care nu merită.

Să vă zic o scurtă povestioară. E mai tristă ea, dar merge.
Acum vreo 8 ani, am adoptat doi câini. Frate și soră. Câinii mei erau atât de nebuni, încât când cădea câte un măr din copac, primul care ajungea la el îl păzea cu orele, cu zilele uneori, dacă nu îl mânca. Era poate și un joc al lor. Toată vara îi vedeai cu câte un măr în gură, pe care îl luau pe unde mergeau, dormeau cu el, nu-l scăpau din vedere. Câinii mei au fost împreună în fiecare zi, timp de 8 ani, până când moartea i-a despărțit. Asta înseamnă cam 50 de ani, la oameni.
Acum a rămas doar el. Nu a înțeles de ce a rămas singur. S-a simțit foarte nasol, având curtea doar pentru el, de multe ori se suia la geam și începea să bată cu o labă în el, ca să ies să ne jucăm. Uneori ieșeam să stau cu el, apoi când voiam să intru mă lătra ca să mai stau. Uneori, stăteam la geam și mă uitam la ce făcea prin curte. Și îl vedeam cum se uită la poartă și ciulește urechile atunci când aude o mașină. El își amintea doar că o duceam pe ea la veterinar, apoi o aduceam înapoi cu mașina. Și spera.
Însă acum e mult mai ok. După 8 ani în care n-au fost despărțiți nici o zi, a găsit lucruri care să-l intereseze. O minge, o plimbare, o pisică la mic-dejun... Și în fiecare seară, își ia mărul din curte și îl duce la culcușul lui.

Whatever works.

La recomandarea scrisă a dânsei, am văzut aseară un film foarte frumos, pe care vi-l recomand (și știți că eu recomand foarte rar filme). Se numește ”Whatever works”, este regizat de Woody Allen și cred că o să-l mai văd o dată.



Whatever love you can get and give, whatever happiness you can provide, every temporary measure of grace, whatever works.

Să-l vedeți. Merită.

După cum știți

După cum știți, dacă n-o arzi tu ți-o arde altul. Femeia, that is. Bine, în multe cazuri, și dacă o arzi tu, tot ți-o arde și altul. O problemă gravă? Nu. Soluția e simplă:

Fii tu ”altul”.

Încă un raționament sănătos, în exclusivitate, de la Coyote. Cu scuzele de rigoare pentru femeile care s-ar putea simți jignite de misoginismul meu. De fapt sunt băiat bun, după ce mă cunoști... sau până mă cunoști? Hmm...

Dacă sunteți cuminți, s-ar putea să vă zic despre noul meu loc de muncă. Teaser: lucrez cu o Balanță. Și nu orice Balanță, ci cea mai veche Balanță din viața mea.

Nu prea am timp să scriu, dar voi face tot posibilul să vă mai dau măcar câte o melodie. Ok Sammy? :)

Vă las cu Hamel - One more time on the Merry-go-Round. Chiar așa.

Știri de România

Azi m-am uitat la știri pe la prânz. Mare greșeală. Între un viol și o crimă am prins o știre de senzație. Un preot din Cuca Măcăii (aka nu mai știu de unde) a dispărut ca bulangiul în timpul slujbei de la ora 12 noaptea, și-a împachetat 29 de măicuțe și a plecat în Grecia ca să se alăture unei secte.
Știrea în sine e destul de amuzantă, dar cel mai tare a fost răspunsul Patriarhiei. Conform știriștilor de pe ProWC, superiorii preotului s-au făcut ”foc și pară”, stabilind o întrunire de urgență pentru a-l caterisi. Adică să nu mai poată fi preot în România.
Nu, pe bune, gândiți-vă un pic. Ăla pleacă în Grecia că s-a săturat de balivernele ortodoxe de aici, iar noi, ortodocșii, îi interzicem să mai fie popă aici. Dooh? E un fel de ”dacă tu nu ne vrei, îți interzicem să ne mai vrei”. Asta lăsând la o parte textele alea din Biblie cu toleranță, iartă-ți aproapele ș.a.m.d.
Și probabil că nu era o problemă prea mare dacă pleca singur, dar totul până la măicuțe. Nu te iei de mama și de măicuțe, că te caterisesc, cum ar veni. Și hai, mai iei o măicuță, două dacă sunt mai tinere, dar 29? Cât de mult să te-ntinzi?

Acum stau eu și mă întreb: care sunt mai tari, ortodocșii sau musulmanii? Ăia au parte de 72 de virgine după ce mor în luptă cu dușmanii lui Allah, ai noștri au parte de 29 de măicuțe (deci teoretic tot virgine) în Grecia, la 52 de ani, după ce renunță la ortodoxism. Cantitate versus calitate. Mai ales că măicuțele noastre erau experte în pictură și țesături bisericești.

În încheiere, două bancuri crunte și o melodie unrelated. Unrelated to this, but related to me.

What's the difference between Jesus Christ and a painting?
You only need one nail to hold up a picture.

***

Why can't Jesus eat M&M's?
They keep falling through his hands.

***

Hamel - In between



Cool lyrics, too.
Don't wanna be your everything, I wanna be your in between.
You're crazy, and I like it. :*

Nume de cărți - Pedobear approved

Nu v-am zis ce i-am luat Mariei de ziua ei, anul ăsta. Și cum TREBUIE să mă laud, here it is.

I-am luat o carte din perioada interbelică. O carte cu un titlu sugestiv, demn de desenele lui Disney. Iat-o.

Nu vă înșeală ochii, chiar scrie CARTEA COPILULUI acolo. Pedobear WIN. Am împachetat-o frumos într-un ziar, apoi am legat-o cu niște sfoară, căreia i-am făcut fundița obligatorie. Din câte mi-am dat seama, cadoul a fost bine primit, dar e posibil să mă și înșel.

În același spirit, azi am găsit și cartea ”Games you can play with your pussy ; and lots of other stuff cat owners should know”.

Ca să nu credeți că e la mișto, vă spun și cuprinsul:

Naming Your Pussy (categories as cute, and aggressive)
How To Feed Your Pussy (different approaches)
How To Eat With Your Pussy (Keep your hind feet off the table)
Pussy Hairs (brushing, vacuuming, and shellacking)
Pussy Poo-Poo (The litter box)
Sleeping With Your Pussy (Positioning Your Pussy)
Your Pussy and Your Furniture (Reasoning with your pussy)
Your Pussy and Your Fern (Make your fern less accessible)
Disciplining Your Pussy (Preventative Discipline)
Nursing a Sick Pussy (Your Bedside Manner)
How To Handle a Hot Pussy (Dealing With The Hots)
Pussy Hygiene: How to Give Your Pussy a Bath
Putting your Pussy in the Kennel
Pussy gives you a gift
Talking with Your Pussy
Games You Can Play With Your Pussy
Exercising Your Pussy

Aș mai continua, dar de când am citit ”reasoning with your pussy” nu mă mai pot opri din râs. Aș putea să comentez titlurile, dar cred că de data asta vă las pe voi să vă imaginați... Eh, măcar asta nu e carte de copii. Revenim după pauza publicitară.

De pe un site

Vă spuneam mai demult de anunțurile pentru locuri de muncă. Mai precis că oamenii de la HR din cadrul multor firme ar trebui nu dați afară, ci trași pe roată.
Well, am mai dat de niște exemple.

Întâi să vă zic postul. ”Referent Export”. Cum ar veni, se referă la exporturi. Da, înseamnă de asemenea și expert în domeniul exporturilor, dar nu era mai ok să scrie chiar așa, ”Specialist operațiuni export”? Da, era prea lung. Categoric.
Apoi avem ”Este necesara cunoasterea limbii Rusa -foarte bine de preferinta nativ.”. Deci tavarișci, ori ești rus ori ești șomer. Nu prea mai rentează să fii român în țara asta.
Urmează responsabilitățile și beneficiile. Vreo patru responsabilități la număr, și un beneficu. Unul. ”Beneficii: Mediu de lucru placut”. Cum ce înseamnă asta? Te lasă în viață atâta timp cât îți îndeplinești responsabilitățile. Oricum vei lucra într-un subsol, deci nu te va auzi nimeni țipând.
Explicația e mai jos, la descrierea firmei. ”Companie de produse medicamentoase”. La noi, în capitalism, se zice companie farmaceutică. Dar socialismul funcționează altfel. Farmacii? Ce, ești chiabur?

Mă opresc aici, că am niște chestii de făcut (indiciu: începe cu s și se termină cu omn). Ah da, vă mai zic că mi-am găsit jobul ideal. Mă fac tractorist. Serios, d-ăla bronzat cu urmă de maieu și care pute de la 3 metri a țuică și tutun prost. Dar să nu generalizăm.

Vă las cu o descoperire marca little sis, și anume Hanne Hukkelberg. Un fel de Martina Topley-Bird meets Elsiane and has sex with Gotye. Enjoy.

Sandvișul - sau cele cinci stagii ale eșecului

Știți, presupun, care sunt cele cinci stagii ale pierderii: negarea, furia, tocmeala, depresia și acceptarea. Hai să vă zic o povestioară.

Se făcea că eram la televizor. Tocmai urmărisem un film absolut delicios, ”Closer”, pe care îl mai văzusem o dată în compania unei, desigur, Balanțe. By the way, vă recomand filmul ăsta dacă sunteți pasionați de psihologia relațională, de interacțiunile între oameni și de Natalie Portman. Ca mine.
Aanyway, după ce am urmărit filmul, mi-am dat seama că de-atâta emoție, mi s-a făcut foame. Așa că am făcut ce ar face orice om matur: am răscolit toată casa în căutare de ceva cât de cât comestibil. M-aș fi mulțumit și cu napolitane expirate, doar să nu fiu nevoit să pregătesc eu ceva. Am eșuat însă în căutările mele. Singurele chestii gata de mâncat erau grăunțele pentru pisici și biscuiții la kil din care îi dau câinelui meu de sărbători. Le-am gustat pe amândouă și mi-am zis ”that ain't gonna work”, așa că mi-am făcut cruce și m-am apucat de făcut sandvișuri.
And then it hit me: gătitul mă calmează și mă echilibrează. Nu numai atât, dar îmi dă și inspirație. Ce păcat că nu știu să gătesc. Încă. Pentru ce s-a întâmplat în continuare pot să dau vina pe faptul că sunt un visător, că mă preocupau probleme existențiale, dar adevărul este că de fapt am greble în loc de mâini. Și anume mi-a scăpat o felie de pâine din mână, după ce pusesem un strat perfect uniform de margarină pe el.
Acum vine partea mișto: ați văzut Matrix? Ce tare era efectul ăla de încetinire a timpului, sau ”bullet time”, cum îi zic bulgarii. Cam așa se întâmpla la mine, mai puțin partea cu gloanțele. Vedeam cum sandvișul se îndepărtează de mâna mea, rotindu-se încet, totul la cam un sfert din viteza normală. Am avut timp să zic un NOOOOOOOOooooo în reluare, așa, cu voce mai groasă (aici intervine primul stagiu al eșecului, negarea), să admir mișcarea feliei de pâine și să mă gândesc la aspectele filosofice ale acestui accident. Mă gândeam ”prinde-l, prinde-l”, apoi am realizat că până am gândit asta, deja parcursese o treime din distanța până la gresie, așa că am abandonat inițiativa. Apoi mi-am zis ”handicapatule, nimic nu faci ca lumea” (furia, etapa numărul doi). După asta am început să mă tocmesc: ”băi, până la urmă sunt 50% șanse să cadă pe fața fără unt, deci nu e totul pierdut”. Vă spun, eram ca în filme, aveam deja un întreg dialog pe distanța de un metru dintre bufet și podea, care ținând cont de g=9.81 m/sec la pătrat și de viteza inițială v0 = 0m/s, înseamnă cam... al dracului de puțin timp.
În timp ce sandvișul se rostogolea neajutorat, lovind inițial podeaua cu cantul, a intervenit depresia: well fuck me, and fuck you Murphy, pentru faptul că mi-ai distrus cina, viața și visele”. Apoi am fost nevoit să accept pierderea, în momentul în care felia de pâine s-a oprit brusc și fără zgomot pe fața unsă.
Evident, cum ar face orice burlac care se respectă, am studiat cu atenție daunele, gândindu-mă ”oare nu mai e totuși comestibil?”. Când am văzut însă câtă margarină era pe gresie, printr-un simplu calcul matematic am dedus că nu.
E, acum priviți totul prin ochii câinelui meu: e ora 2 noaptea, dormi liniștit în cotețul tău, visând că miroși în fund o cățea în călduri, când se deschide ușa de la casă, apare stăpânul tău și îți întinde un sandviș cu șuncă (well, nu puteam să-i dau doar pâinea, ce suflet de câine aș avea să-i dau doar sandvișul pe jumătate făcut?). Dacă Pongo al meu ar fi putut să vorbească, cred că ar fi fost ceva de genul WTF??!?. Dar nu știe să vorbească, așa că a mâncat sandvișul și s-a culcat la loc.

Ce voiam de fapt să vă zic e că:

1. Nu contează prea mult povestea, atâta timp cât crezi în ea și o povestești din suflet.

2. Psihologia este o disciplină senzațională.

3. Fuck you, Murphy. Deși Pongo m-ar contrazice, dacă ar putea vorbi.

În încheiere, un film foarte bine realizat, despre puterea minții de a te îngropa sau a te face să zbori. 20 de minute, dar merita, aveți încredere în ce vă zic. Via mutfushte.


The Butterfly Circus 2009

De pe net

Nu știu ce m-a lovit de am citit niște știri pe net. De pe portalul iGoogle dau pe un site de știri. Cică a murit Tony Curtis. Dumnezeu să-l odihnească, zic, și mă uit mai jos, la comentarii.

mona:
"da de unde sti ma tu bou baltii ca n am barbat , mananci rahat cu gura plina"

=)))))))))))))):
"se vede ca n-ai :))))catu-i ziulica de lunga mulji matarangi fictive pe forum"

Apoi mă uit pe ce site nimerisem. Libertatea. Am vrut să pun tag-ul funny la acest entry, dar mi-e teamă că s-a depășit deja pragul ridicolului. Cei care nu mă cred, căutați ”perversa targu ocna” pe Youtube și dați click pe primul filmuleț.

Philip Selway-Beyond Reason (Error Operator Remix):