Operațiunea "Oglinda" (II)

Vă recomand să citiți articolele în ordine, începând de AICI

După cum vă și așteptați, nici autoritățile și nici accidentele nu au reușit să mă oprească din a realiza ce mi-am propus, ca urmare după evenimentul nefericit am continuat pregătirile pentru transport. Punându-mi mintea cea răsturnată la contribuție, am decis să mințim autoritățile că ducem mobila în Germania (membră UE), urmând ca în Austria să vină vărul cu altă dubă și să o strecoare el în Elveția. Dacă e bal, păi bal să fie.

Următoarea etapă, foarte importantă dealtfel, a fost să-mi găsesc un copilot. Copilotul trebuia să îndeplinească următoarele cerințe:

a) să îmi fie util (la orientare, la ținut treaz și în general la capitolele unde am aceleași veleități ca și o găină beată fără cap)
b) să mă poată suporta (probă eliminatorie)
c) să ne simtem bine împreună, pentru că nu era vorba doar de un transport și atât
d) să îmi împărtășească entuziasmul pentru aventură.

După îndelungi interviuri și ședințe, s-a ales copilotul perfect, și odată cu el, și traseul, pentru că operațiunea Oglinda s-a transformat din acel moment într-o combinație între util și plăcut. Copilotul, ați ghicit, era nimeni alta decât Le Miez, aleasă atât pentru capacitățile ei de comunicare/comunicație, cât și pentru plăcerea pe care mi-o provoacă călătoriile pe care le facem împreună.

Conform contractului, programul a devenit: transportăm mobila apoi suntem liberi să colindăm pe unde ne țin buzunarele, doar eu, ea și duba. Dar, din cauza faptului că unii dintre noi mai și muncesc, aveam doar 10 zile la dispoziție să facem toate astea. Nu am avut nimic altceva foarte fix, am făcut mereu programul de pe o zi pe alta, și să fiu al dracu' dacă nu ne-a ieșit foarte tare, frate.

Ultima etapă a pregătirilor, de care m-am ocupat personal, împreună cu Marele T, a fost încărcarea obiectelor în dubă, care apropo, avea numărul XX-69-POT. Bineînțeles, ca și toate celelalte lucruri în care se implică T, încărcarea s-a desfășurat fără probleme (el căra și eu țineam uși, evident). Iată rezultatul, pozat ceva mai târziu (duba + obiecte + bagaje):



Hauleu, zici că ne mutam la Italia, mai lipsea calul, mânca-ți-aș.

The trip


ETAPA 1 - București-Arad, pe un drum absolut execrabil. Suspinam la fiecare groapă, odată cu mobila, însoțit de chicotelile Miezului, care nu cred că înțelegea prin ce trecusem ca să ajung până aici. Asta pe lângă faptul că mi se subliniase foarte clar că dacă marfa nu ajunge în stare bună la destinație, voi fi folosit la recoltare de organe.
Pe drum am întâlnit și un semn foarte amuzant, mai precis "STOP accidentelor. Viața are prioritate", sub care era scris cu markerul "Viața bate filmu". Am suspinat, din nou în același timp cu mobila, la citirea panoului. În rest, vreme frumoasă, Miez în formă, ceasul de la dulap ne mai trezea din când în când din toropeală cu un DONGGGG (niciodată la ore fixe însă), gazdă primitoare la Arad...
Ca să sărbătorim etapa încheiată cu succes (care putea fi și singura, dacă eram întorși la vamă), am scos-o pe păpușe la Mall cu duba. Am mâncat chinezește, ne-am plimbat un pic, am făcut niște poze și apoi ne-am retras pentru binemeritata odihnă.



VA URMA...?

Episodul 3