Operațiunea "Oglinda" (V)

Vă recomand să citiți articolele în ordine, începând de AICI.

ETAPA 5 - Menton-Veneția, deși punctul de oprire nu a fost chiar Veneția ci un orășel învecinat, Mestre.
Am plecat de la Max dimineața devreme, pe la 10 adică, ocazie cu care am observat că Miezu începe să se obișnuiască cu trezitul de dimineață. Ori asta, ori am devenit eu foarte convingător. Naaah. Oricum, bucuria a fost destul de scurtă, pentru că în maxim două ore a adormit la loc, lăsându-mă singur pe autostrăzile Italiei. "Hei, pot să fac și eu asta, pot să mă orientez și eu după indicatoare", mi-am zis. Nu puteam să mă înșel mai mult, pentru că într-un interval de două ore, cât a dormit, am reușit să mă rătăcesc atât de rău, încât am ajuns fix unde eram când a adormit GPS-ul. M-am recunoscut înfrânt și am trezit-o, știind ce mă așteaptă. Bineînțeles, după ce s-a dezmeticit și și-a activat sateliții, în 10 minute eram din nou pe drumul cel bun.
Vreo 6-7 ore mai târziu ieșeam de pe autostradă, îndreptându-ne către un nou hotel găsit de Max (nu ne-am învățat minte prima dată). Ne-a pus pe gânduri faptul că până la cazare, am văzut vreo 30 de prostituate care "așteptau autobuzul", dar am zis că nu există pădure fără uscături. Conform descrierii lui Max, hotelul era mișto, cu mobilă venețiană, cu textură frumoasă pe pereți... Conform realității, părea mai degrabă o casă de toleranță. Pereții roșii, dar un roșu foarte viu, oglindă deasupra patului, oglindă vizavi de pat, două veioze și atât pe post de lumină... Cam așa:


La insistențele Miezului, pe la 8 seara am purces la vizita de lucru în Veneția, vizită care a durat vreo 3-4 ore. După această vizită am înțeles de ce te rătăcești pe autostrăzile din Italia: au experiență la dezordine. Dacă nu eram cu Le Miez, probabil aș fi rămas trei săptămâni în Veneția, incapabil de a găsi ieșirea din labirintul de străduțe (absolut superbe, dealtfel). Pe scurt: am parcat Mistery Machine-ul pe o străduță de lângă gara din Mestre, un loc unde mișunau marocanii (deci mașina era în siguranță), am luat un autobuz până în Veneția (pe nașpa, fără bilet), apoi am luat Vaporetto până la podul Rialto, apoi am colindat pe jos toate cotloanele minunatului oraș. Aproape romantic, aș putea spune.


Ne-am întors la cazarea porno pe la 12 noaptea, obosiți dar fericiți.

ETAPA 6 - Veneția-Arad via Graz. Drumul foarte frumos, am trecut și prin Slovenia câteva sute de km, și nu știu la alții cum e, dar eu parcă pluteam, atât de frumos fusese totul. La Arad ne-am cazat în același loc ca la ducere, parțial și pentru că subtilizasem cheia de la cameră și o plimbasem prin toată Europa.
Singurul lucru care mai merită menționat în această etapă este halul în care am putut să râdem seara, uitându-ne la poze. Poate era și de la oboseală, nu știu, ce știu sigur e că am râs cu lacrimi.

ETAPA 7 - Arad-București via Zalău. Pentru că tot eram "în zonă", am făcut un ocol în ultima zi a expediției noastre și am vizitat-o și pe Cristina, ocazie cu care am mâncat (excelent) de prânz în Zalău. Ne-am îndreptat apoi spre casă, unde am ajuns pe la 10-11 noaptea. Mie mi-a luat cam o săptămână ca să reușesc să absorb toate lucrurile ce s-au petrecut în această aventură, de aceea am și postat relativ târziu experiența.

Bilanț

5300 km în zece zile. Ați putea zice că sunt nebun, știu, dar mie mi-a plăcut la nebunie. 9 țări, 5 orașe în care am dormit, 2000 de poze, schi în Elveția și plajă pe Coasta de Azur, libertate totală... Și pe lângă toate astea, aventura cu traficul de mobilă. Există un Dumnezeu.

Speaking of which, vă rog să mă scuzați acum, trebuie să mă duc să sparg niște ouă. Paște Fericit, dragii mei!