Table for two

Apăsați întâi play.





Restaurantul era mai plin decât de obicei, în ciuda vremii și a restaurantului nou-deschis peste drum.
Era 1 iunie, iar afară ploua cu găleata. Paul se uită la bărbatul care tocmai intrase: îmbrăcat elegant, cu o mină de om distrat, își scutura umbrela viguros. Se apropie de el, dorind să îl ajute, dar fu întâmpinat de un zâmbet cald și de cuvintele bărbatului:

- Îți mulțumesc, cred că îmi mai amintesc unde să pun asta.

Apoi își puse umbrela în stativul special de pe hol și intră în sala mare a restaurantului.

- Doriți o masă?
- De fapt, am o rezervare, o masă pentru două persoane.

În acel moment, șeful de sală, care tocmai trecea pe acolo, îi făcu un semn chelnerului să se dea la o parte și zise:

- Bine ați revenit, domnule. Masa dumneavoastră este pregătită, exact așa cum am stabilit. Poftiți.
- Vă mulțumesc.

Șeful de sală îl însoți până la masă, apoi îl întrebă:

- Vă pot oferi ceva de băut, până sosește doamna?

Bărbatul încuviință cu o mișcare scurtă a capului, apoi începu să studieze persoanele aflate la celelalte mese.
În scurt timp, apăru și ea. Frumoasă, cu părul tuns scurt, aproape băiețește, îmbrăcată într-o rochie fină, îi mulțumi taximetristului care îi ținuse umbrela până la intrare, apoi se îndreptă cu mișcări line către masa la care stătea el. Se îmbrățișară prelung, apoi se așezară la masă, începând să își vorbească. Se vedea după gesturi și după priviri că se cunoșteau de mult, dar felul cum străluceau amândoi de fericire i se păru oarecum nefiresc, așa că Paul se apropie de șeful de sală și îl întrebă:

- Îi cunoști?
- De cinci ani, da.
- Cinci ani? Și cum se face că eu nu i-am văzut niciodată aici? Totuși, lucrez de șapte luni...
- N-aveai cum să îi vezi. Este a doua oară când vin aici.

Văzând privirea mirată a lui Paul, șeful de sală continua:

- Prima dată când au venit, el era un puștan de douăzeci și ceva de ani, iar ea nu cred că avea mai mult de douăzeci. Au cinat la aceeași masă, după care s-au îmbrățișat și ea a plecat. Erau foarte triști amândoi. Când i-am adus nota, m-a invitat să iau loc și mi-a spus să rezerv masa respectivă peste exact cinci ani, la aceeași oră. Inițial și eu am fost foarte mirat, dar mi-a explicat totul. Nu voi intra în detalii, dar pot să îți spun că sunt doi oameni care au sentimente foarte puternice unul față de celălalt, dar care au fost nevoiți să se despartă.
- Nevoiți?
- Ți-am zis că nu intru în detalii. Oricum, e legat de o mutare în altă țară, el fiind diplomat. În fine, ideea e că au stabilit să se întâlnească aici, în cinci ani, indiferent ce s-ar fi întâmplat între timp. De fapt, chiar am făcut un pariu cu șefu, cel bătrân, care a murit acum doi ani, că n-o să țină treaba, că au fost doar niște promisiuni de copii. Se pare că am pierdut.

Paul se uită lung la cei doi, care păreau prea absorbiți unul de celălalt ca să mai vadă privirea lui. Fu trezit din gânduri însă de șeful de sală, care îi spuse pe un ton mai puțin prietenos de data asta:

- Acum mișcă, nu mai beli ochii, ia o sticlă de șampanie și du-o la masa lor. Spune-le că e din partea mea.

Paul se îndreptă către bucătărie, nu înainte să mai arunce o scurtă privire celor doi. "Poate că uneori mai merită să crezi în oameni", își spuse el în gând, în timp ce deschidea ușa de la bucătărie.

----

Restaurantul era mai plin ca în alte zile, dar pentru bărbatul elegant și femeia cu mișcări grațioase, nu mai existau nici mese, nici oameni, nici vremea de-afară. Se țineau de mână, și lumea lor se concentra în acel punct, în acel moment.


Poza e luată de aici.